O vizită care a băgat pe mulți în ceață și dă apă la moară adversarilor PSD, pentru că Ponta nu poate decarta mari întîlniri la Washington, ba chiar nici unele mai mici. Sigur, s-ar putea răspunde că nici Băsescu nu a punctat mari întîlniri la Washington în 7 ani de mandat, deși e marele aliat al licuriciului, dar nu asta e tema discuției. Ce s-a întîmplat cu adevărat peste ocean probabil știe cu adevărat la această oră doar o mînă de inițiați de la vîrful USL. Judecînd la rece, însă, am îndrăzni să lansăm o ipoteză legat de ceea ce a făcut Ponta acolo: a încercat să nu repete erorile PSD din 2004.

2004 a însemnat venirea la putere, în România, a unui personaj devotat total americanilor, l-am numit pe Traian Băsescu. Se spune că dispoziția manifestată de el, de a se pune total în slujba Washingtonului, spre deosebire de Stolojan, care vedea lucrurile mai moderat, a avut o contribuție decisivă la rocada celor doi. E doar o speculație; sigur e, însă, că Băsescu nu pozase pînă în a doua parte a anului în mare filo-american. Mult mai probabil e că el a speculat abil o serie de erori sau ezitări făcute în anul electoral de către PSD, care l-au costat simpatia americană. Și, de aici, poate mult mai multe…

Un scurt remember: 2004 a început cu ciudata descindere de peste ocean a Liei Roberts, apropiată a președintelui Bush, despre care se zvonea că e trimisă de americani să cucerească președinția României. Nici pînă azi nu e clar ce s-a dorit a fi experimentul Roberts, încheiat lamentabil, dar el a avut, voit ori ba, rolul de a ”ajuta” PSD și pe Năstase să se poziționeze față de SUA. Cum se știe, primele și cele mai tăioase atacuri anti-Roberts au venit de la PSD, poate și pentru că americano-românca atacase, la rîndul ei, social-democrații în primele discursuri. „Președintele Bush vrea să îi trimită pe unii pe Marte, pe alții îi trimite în Irak, pe alții în alte părți” declara Năstase, iritat, la Marius Tucă Show.

Nu a fost singurul semn de răceală între PSD și Washington. La ceremonia de admitere a României în NATO, din SUA, Bush abia de îl băga în seamă pe Năstase, în martie. Ulterior, Iliescu turna gaz pe foc declarînd, la BBC, cu referire la conflictul din Irak, că „democraţia nu poate fi impusă din afară”și că „orice schimbări trebuie făcute din interiorul unei ţări şi trebuie să fie acceptate de populaţie”. El avea să retracteze chiar a doua zi vorbele în cauză, dar porumbelul era dus.

O mare problemă în relația dintre guvernarea Năstase și SUA era și chestiunea adopțiilor internaționale, pentru a căror deblocare presau zeci de congresmeni americani, numai că UE avea o altă opinie, contrară, ceea ce impunea o echilibristică teribilă. Finalmente, parlamentul a votat interzicerea adopțiilor, ceea ce a dus la un comunicat oficial de regret din partea guvernului american. Scandalurile se țineau, oricum, lanț: un film difuzat de canalul străin ”Arte”, sub numele ”Revoluția CIA” acredita ideea că Iliescu fusese adus la putere de americani, în 1989, numai că unele organisme din țară acuzau explicit PSD că sponsorizase respectivul film, doar pentru a lăsa impresia că e agreat de americani.

Pe de altă parte, politica prudentă de deschidere față de americani era justificată, din anumite puncte de vedere, pentru PSD: spre exemplu, la reuniunea informală a Consiliului NATO-Rusia, de la Poiana Brașov, ministrul rus al apărării, Serghei Ivanov, se pronunțase fățiș și încruntat contra unor eventuale baze americane ale NATO în România. În paralel, Năstase efectua vizite atît la Washington cît și la Moscova, declarînd la întoarcere că primise binecuvîntarea din ambele direcții să candideze. Cum s-a văzut, nu l-a ajutat prea mult, sau poate nu fusese suficient de convingător. Un mesaj voalat de deschidere către SUA a fost și desemnarea lui Geoană drept candidat de premier al PSD, dar importanța ministrului de externe în ochii americanilor pare să fi fost supraestimată.

Spre deosebire de echilibristica diplomatică a PSD între SUA și UE, Băsescu a optat, în partea a doua a anului, în mod ostentativ și categoric pentru americani, proclamînd necesitatea axei Washington-Londra-București și declașînd atacuri devastatoare asupra UE, în ansamblu, și asupra liderilor europeni, luați la bucată. Să ne amintim de ”tainul” luat de Raffarin, de Berlusconi etc.
„Cît timp, Uniunea Europeană nu va avea o politică externă unică, garantată de noua constituție europeană, România va rămîne partenerul privilegiat al SUA. România nu poate fi pusă să aleagă între Franța, Germania, Italia sau Spania. România va fi un partener bun al UE dacă va fi tratată la fel, dar dacă nu, România va rămîne un partener privilegiat al SUA, indiferent dacă acolo va cîștiga administrația Kerry sau Bush. SUA reprezintă partenerul României care în ultimii ani ne-a ajutat cel mai mult ori de cîte ori am fost în dificultate”, declara, fără echivoc, Traian Băsescu.
O atitudine care i-a fost de folos, se pare, odată ce liderul ADA a reușit imposibilul, învingîndu-l pe Năstase și preluînd guvernarea de la PSD. O victorie, cu cîntec, pe care mulți o pun și azi sub semnul întrebării, dar, nu-i așa?, istoria o scriu învingătorii.

Victor Ponta se poate să fi înțeles din lecția eșecului din 2004. Recenta sa vizită în SUA nu a vizat primiri fastuoase în Biroul Oval, s-a văzut că acestea nu au decît rol decorativ. Năstase s-a pozat cu toată familia Bush în Biroul Oval, în iulie 2004, și tot degeaba.
Ponta s-a axat pe întîlniri cu acele personaje, mult mai discrete, de la nivelul administrației și, mai ales, al Pentagonului, dar care au cuvînt important de spus în ce privește evaluarea potențialilor aliați americani.
Din delegație a lipsit Crin Antonescu, amănunt deloc întîmplător. Antonescu e, să nu uităm, liderul unui partid care, acum puțini ani, aflat la guvernare, a încercat forțarea retragerii trupelor românești din Orientul Mijlociu. O eroare fatală în ochii americanilor, cărora nu le plac partenerii imprevizibili.
Prezența lui la Pentagon, acolo unde Ponta s-a străduit să dea asigurări americanilor că toate angajamentele prezente vor fi respectate și continuate, nu ar fi făcut decît să agite spiritele.

În locul lui Crin a fost luat, din partea PNL, Corneliu Dobrițoiu. Un personaj de care nu prea a auzit nimeni, la noi, din linia a 5-a ori a 6-a a politicii, de care fostul general s-a apucat abia prin 2006. În schimb, au auzit de el americanii de la Pentagon, în calitate de fost șef al Echipei Militare de Legătură a României în cadrul Programului de cooperare Româno-Americană „Mil-to-Mil”, de responsabil al MApN de relațiile cu NATO șamd. O mutare inteligentă din partea USL și care trădează, și ea, adevăratele intenții ale lui Ponta.
Tocmai caracterul discuțiilor purtate peste Ocean face ca despre ele să nu se poată face tam-tam în presă. Nu te duci să discuți despre viitorul scutului anti-rachetă pentru a declama, ulterior, în direct la TV, ce ai promis ori ba americanilor pe această temă.

Sigur, în planul imaginii, Ponta va avea de pierdut, pentru marele public vizita sa urmînd să fie clar plasată sub semnul eșecului.
Pentru imagine, o poză cu Obama sau cu Hilarry Clinton ar fi fost grozavă; nu însă și pentru o forță politică interesată, realmente, de transmiterea unui mesaj pragmatic și discret către cel mai important partener militar și geo-strategic, pe canalele cu adevărat potrivite și nu pe cele de reprezentare protocolară.

A reușit Ponta transmiterea unui asemenea mesaj peste Ocean?
Nu știm, în acest moment.

Dar, judecînd după nervozitatea PDL, trădată de bășcăliile pe seama vizitei din presa portocalie, am înclina să credem că răspunsul e pozitiv. (Bogdan Tiberiu Iacob)