CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9481 RON UP | 1 USD = 4.2275 RON UP | 1 GBP = 5.7761 RON DOWN

Similitudini îngrozitoare

0 comentarii / 1736 vizualizări / 10 decembrie 2015

Nu îmi explic de ce nimeni, până acum, nu a făcut o paralelă. Între războiul civil din Spania şi războiul actual din Siria. În ciuda aparenţelor, există multe similitudini. Care sunt îngrozitoare. La fel cum Spania a deschis spectacolul macabru al celui de-al Doilea Război Mondial, Siria dă startul, astăzi, unui spectacol la fel de macabru, al celui de-al Treilea Război Mondial.
Pentru a înţelege mai bine ceea ce se întâmplă acum, este interesant să ne întoarcem în perioada 1936-1939. Atât a durat războiul civil din Spania. El s-a desfăşurat între forţele franchiste, conduse de Francisco Franco, un dictator de dreapta care, în cele din urmă, s-a dovedit atât de luminat încât i-a readus pe monarhi pe tronul Spaniei, şi forţele republicane sau legaliste.
De fiecare dată când se acumulează tensiuni majore la nivel mondial, cum se întâmplă la începutul acestui secol, iar într-un stat care, sub aspect geopolitic, are o poziţie care prezintă un anumit grad de importanţă pentru celelalte puteri, se produce şi o intervenţie majoră în spaţiul de conflict propriu-zis. O aglomerare a unor forţe care îşi experimentează noile arme, noile procedee de lupta şi îşi încearcă, reciproc, muşchii. În Spania, de partea forţelor franchiste s-au aliniat Italia, Germania şi Portugalia, ca etnităţi statale, precum şi numeroase alte forţe reprezentate de contingente, de luptători puşi la dispoziţia lui Franco. De cealaltă parte, în mod oficial, URSS şi Mexic. Numai că forţele republicane sau legaliste cum îşi spuneau, constituite din anti-clericali, din socialişti şi comunişti, au beneficiat de aportul a nenumărate brigăzi, de aşa-zişi voluntari, în general finanţaţi de la Moscova, care s-au implicat direct, în teren, în ostilităţi.
Rezultatul acestui război a însemnat victoria lui Franco, cu preţul a 50 de mii de execuţii, de-o parte şi de cealaltă, şi a unui carnagiu care a însemnat nu mai puţin de 200 de mii de morţi. Spania a fost împinsă în spate cu multe decenii. Ea nu s-a mai putut reface decât la 10-15 ani după ce a intrat în Uniunea Europeană.
În realitate, Spania a deschis, este drept, neoficial, cel de-al Doilea Război Mondial. Cu preţul morţilor din Spania, marile puteri din acea vreme, mai puţin Statele Unite şi Marea Britanie, au utilizat un stat, pur şi simplu, drept un poligon. Evident, a existat şi o motivaţie ideologică. Unii doreau instaurarea socialismului şi comunismului în Spania, alţii conservarea statului de tip capitalist. Interesant este că, în timp ce în Spania, la sol şi aerian, forţele axei Germania-Italia se confruntau cu combatanţii sovietici, la Berlin şi la Moscova, Hitler şi Stalin băteau palma pentru împărţirea frăţească a Poloniei. Şi aveau să semneze Pactul Ribbentrop-Molotov, care, între altele, a însemnat şi ruperea României. Iar mai târziu, cei care s-au confruntat în Spania şi au bătut palma la Moscova şi la Berlin, aveau să devină cei mai înverşunaţi duşmani. Uvertura celui de-al Doilea Război Mondial, în finalul acestei conflagraţii, atunci când s-a tras linie, a însemnat distrugerea unei bune părţi din continentul european şi câteva zeci de milioane de victime.
Şi acum să vedem ce avem în Siria şi în Irak. Avem un aşa-zis Stat Islamic. O etnitate născută din cenuşa unor revoluţii arabe, provocate, în bună măsură, de marile puteri, şi dintr-un război civil declanşat tot în temeiul unor ideologi. Şi mai avem un excepţional pretext pentru a înfierbânta toate spiritele. Cel religios. De aceea se şi numeşte Statul Islamic. Sau Noul Califat. O încleştare, dacă este să ne rezumăm la acest pretext, care transcende lupta seculară dintre creştinism şi islamism. Situaţia este mult mai complicată. În paralel, are loc şi un război mai crâncen, între dintre sunniţi şi şiiţi. Statul Islamic este sunnit. Şiiţi sunt prigoniţi de Statul Islamic, ucişi sau, în cel mai bun caz, convertiţi. Două stat importante din zonă joacă un rol important din această perspectivă. Iran şi Irak.
Iranul şi Irakul sunt predominant şiite. Prin urmare, în mod natural, cele două state, unul puternic şi stabil, celălalt devastat de un război de decenii, sunt ostile Statului Islamic. Dincolo, Turcia este, în general, sunnită. Şi mai predispusă să se alăture Statului Islamic. Deşi, este unul dintre membrii importanţi NATO. Iar NATO este un adversar al Statului Islamic. Şi aşa mai departe.
După cum putem observa, şi război civil din Spania şi acest război care începe în Siria se desfăşoară pe mai multe fronturi, pe mai mult decât două aliniamente şi utilizează ca pretexte, atât sentimentele naţionale ale oamenilor, cât şi credinţele lor religioase. Ingredientele sunt aceleaşi. În Spania şi în Siria. Iar combinaţia lor este la fel de toxică. Şi la fel ca şi atunci, şi acum, alianţele se fac şi se desfac cu o uluitoare dinamică. Federaţia Rusă lasă impresia că luptă împotriva Statului Islamic, dar ,fără nicio îndoială, îl sprijină pe Bashar al-Assad şi îi bombardează pe rebeli. În timp ce Turcia joacă şi ea la două capete. Interesant este cum se vor alinia aceste state, în final. La Armaghedon.
O toxicitate care creşte exponenţial pe măsura desfăşurării panopliei de arme de care dispun cele peste 40 de state ale lumii care, într-o formă sau alta, s-au implicat în zonă. Într-o zonă care explodează, după cum se vede deja, nu numai în Orientul Apropiat, ci şi în Africa, în Europa şi în Asia.
Cine nu vrea să înveţe nimic din lecţiile istoriei sau cine învaţă aceste lecţii, dar le ignoră, imaginându-şi că de această dată explozia va putea fi evitată, se înşeală amarnic. De astă dată, preţul va fi, nu de ordinul zecilor de milioane de morţi. Ci mult, mult mai mare. (Sorin Rosca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *