CURS VALUTAR
1 EUR = 4.8358 RON UP | 1 USD = 4.102 RON UP | 1 GBP = 5.3603 RON UP

Siteurile inchise pentru ”fake news” – un moment periculos pentru democratia din Romania

16 comentarii / 4182 vizualizări / 26 aprilie 2020

”Fiecare autor să aibă libertatea de a-și spune propriile minciuni. Asta este libertatea presei.”
Afirmația curajoasă aparține unui mare nume al literaturii mondiale, de două ori laureat Pulitzer, scriitorul Norman Mailer. Spunem curajoasă pentru că cei mai puțin capabili să înțeleagă funcționarea democrației autentice ar putea-o privi cu rezerve. La fel cum o vor privi, poate, și cei care aplaudă azi ceea ce noi am numi una dintre cele mai nedemocratice decizii ale regimului Iohannis, anume închiderea unor siteuri de presă sub acuzația că ar difuza fake newsuri la vreme de pandemie.

Să o luăm metodic.

O primă bizarerie a campaniei de închidere a unor siteuri a fost absența, din cele două decrete prezidențiale, a mențiunii privind posibilitatea limitării libertății presei, unul dintre drepturile constituționale. Art.30 stipulează în clar că ”Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, că ”Cenzura de orice fel este interzisă” ori că ”Nici o publicaţie nu poate fi suprimată”.

Pe lista celor opt libertăți constituționale care urmau să fie restrînse pe durata stării de urgență, conform decretului prezidențial, nu se află și cele prevăzute la art.30 din Constituție.

De ce?
Foarte simplu, asta ar fi declanșat un scandal imens, pe bună dreptate, pentru că punerea pumnului în gura presei era foarte greu de corelat aprioric cu eficiența măsurilor anti-coronavirus. Ar fi fost limpede că se urmărește, de fapt, ALTCEVA și ar fi apărut, foarte probabil, reacții dure și la nivel european.

Așa că s-a recurs la o șmecherie murdară, balcanică: în locul restricționării fățișe a libertății presei, s-a băgat, într-un capitol separat, intitulat ”Măsuri de primă urgență cu aplicabilitate directă”, un articol, 91, care prevede că:

”În situația propagării unor informații false în mass-media și în mediul on-line cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire, instituțiile şi autoritățile publice întreprind măsurile necesare pentru a informa în mod corect şi obiectiv populația în acest context.
Furnizorii de servicii de găzduire şi furnizorii de conținut sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o rețea de comunicații electronice ori stocarea conținutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conținutul respectiv se promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire”.

Capitolul sus-menționat face, în ansamblul lui, obiectul unei sesizări de neconstituționalitate a OUG 1/1999 privind starea de urgență din partea Avocatului Poporului, pentru că e vorba de o procedură profund nelegală, care permite președintelui să legifereze efectiv.
În plus, art.91, cum spuneam, nici măcar nu poate pretinde că derivă din măsurile de limitare a drepturilor omului stabilite de președinte.
O dublă încălcare a normelor statului de drept.

În urma acestei manevre, a început de ceva vreme închiderea anumitor siteuri de presă ori cenzurarea unor materiale, la propunerea așa-numitului Grup de comunicare strategică, despre care românii nu prea au habar nu au cine e și cu se ocupă exact.

De cele mai multe dintre aceste siteuri nici nu am auzit pînă la suspendare, pe vreo cîteva am intrat, en passant.
Nu mi-a plăcut ce am văzut acolo: teorii ieftine ale conspirației, bătut cîmpii la greu, informații nesusținute, exprimări neortodoxe șamd.
Atît doar că lumea nu se modelează – nu trebuie să o facă – după gusturile și preferințele mele.
Ori ale unui guvern sau președinte.

Există anumite derapaje ale presei (incitarea la violență, la discriminare, rasismul etc) care sunt sancționate de Constituție și de legi, pe bună dreptate.
Dincolo de ele nu trebuie să existe alte restricții, la cheremul unor oficialități care nici măcar nu acționează la vedere, vezi cazul celebru al Grupului de suport condus de Raed Arafat, care are componența secretizată.

Democrație e atunci cînd te bați pentru libertatea altuia de a spune chestii pe care nu le agreezi.

A suspenda o publicație, fie ea și cu ”pseudo” în față, pentru că scrie prostii e un abuz grav, cu atît mai mult cu cît nu se cunoaște vreo entitate supremă care să stabilească fără drept de apel ce e real și ce nu, ce e bun și ce e rău.
Publicul e unicul care trebuie lăsat să decidă ce îi place să citească și ce nu. Democrația garantează inclusiv dreptul de a spune/scrie minciuni ori prostii. Nu poți prevede legi care să garanteze că prostul nu se aruncă de pe bloc după ce vede filmul ”Superman”, cum s-a întîmplat.

Președintele SUA, Donald Trump, bunăoară, a spus public că dacă ingerezi dezinfectant scapi de coronavirus, drept urmare mulți americani s-au repezit să bea diverse soluții și s-au intoxicat.
După mintea regimului Iohannis, președintele SUA e difuzor de fake newsuri și ar trebui suspendat.

Pe 18 martie, după declararea stării de urgență, oficialitățile au închis un site pentru publicare unor așa-zise informații false cu privire la închiderea unor supermarketuri și cu privire la un plan secret al Guvernului de a aduce în țară români din străinătate.

Știm cu toții ce a urmat: misterioasa operațiune de trimitere în străinătate a unui număr imens de cetățeni, cu încălcarea prevederilor în vigoare, aducerea altora cu anumite curse speciale șamd.

E o graniță fină între scenarii conspiraționste și realitatea brutală.

De aici, solicitarea corectă – în spiritul actualelor norme – a deputatului Liviu Pleșoianu de suspendare a siteului prezidențial, care se încadrează lejer la difuzare de fake news.
De cînd a izbucnit epidemia am primit intoxicări la greu din gurile celor mai înalte figuri responsabile cu gestionarea situației. Ba ne trebuie măști, ba nu, ba spirtul dezinfectează, ba nu dezinfectează, ba izolăm bătrînii, ba nu îi izolăm, ba e o prostie starea de urgență, ba nu e, și exemplele pot continua mult și bine.
Dacă înalții oficiali pot dezinforma pe bandă rulantă fără să li se clintească un fir de păr, e firesc să aruncăm anatema pe unele publicații – nici măcar de largă audiență – al căror public e format, în general, din cititori oricum imuni la argumente raționale?

Teza că virusul a fost creat artificial și slobozit în lume cu oarece interese politico-economice nu e susținută pînă acum de dovezi, deci rămîne cu eticheta de conspiraționistă. Și dacă, ipotetic vorbind, într-o zi se va dovedi că așa a fost?
Libertatea de exprimare include și dreptul de a vehicula scenarii oricît de tîmpite. Și care la un moment dat pot părea ridicole și chiar periculoase; istoria a dovedit adesea, însă, că mari ”conspirații” s-au dovedit reale.
După mintea lui Iohannis & comp, ar trebui reduși la tăcere toți cei care cred că pămîntul e plat ori că există extratereștri, pentru că asemenea teorii pot panica populația (dacă ne invadează??).

În zilele lui decembrie 1989 ar fi fost o blasfemie să vorbești de altceva decît de o revoltă populară; în următorii 30 de ani ne-am cam lămurit cu toții cum au stat, de fapt, lucrurile.
Un stat care, fie și într-o situație complicată precum cea actuală ar fi pus la pămînt de cîteva zvonuri se cheamă că și-ar merita soarta.
În democrațiile autentice există o balanță naturală eficientă, pentru fiecare sursă de intoxicare se găsesc surse oneste, care prezintă lucrurile corect și liniștesc lucrurile. Iar dacă nu, se poate interveni și de la nivel oficial pentru a se lămuri publicul.

Foarte interesant, unul dintre siteurile închise aparține unui jurnalist sibian, Albin Marinescu, ale cărui poziții nu le apreciez mereu, dar care are meritul de a fi la originea dezvăluirilor despre casele președintelui. Un alt site închis, publicase cu vreo două zile mai înainte o caricatură cu Iohannis zugrăvit ca Hitler.

Se ridică firesc întrebarea: e vorba cu adevărat de măsuri de ”protejare” a cetățenilor, ori de ocazia președintelui de a se răfui cu niște adversari?
Și ce ar urma să se întîmple dacă după 15 mai se ridică starea de urgență?
Siteurile închise s-ar reactiva și ar continua fără probleme să scrie scenarii conspiraționiste, deși problema virusului va fi departe de a fi rezolvată?
Dacă ele sunt chiar atît de periculoase, să ne așteptăm ca guvernanții să găsească o metodă prin care cenzurarea presei să poată avea loc oricînd, în orice condiții?
La cum merg lucrurile, răspunsul ar putea fi pozitiv, din păcate.

Ieri, am difuzat în serial pe Facebook opiniile unor oameni celebri vizavi de libertatea presei.
Stîlpi ai libertății și ai democrației, ori mari criminali ai istoriei.

Să le grupăm și să le reproducem mai jos:

”Vai de națiunea a cărei literatură este cenzurată cu forța. Asta nu e doar încălcarea libertății presei, ci închistarea inimii unei națiuni, extirparea memoriei sale”. (Aleksandr Soljenițîn)

”Libertatea de exprimare și libertatea presei nu le-au fost date oamenilor pentru a se spune lucruri drăguțe și general acceptate, ci pentru a se spune lucrurile neplăcute, lucrurile noi și neașteptate, pentru a spune chiar lucrurile care fac rău”. (Samuel Gompers-fondatorul Federației Americane a Muncii)

”Libertatea noastră depinde de libertatea presei și ea nu poate fi limitată fără a fi pierdută”. (Thomas Jefferson)

„Să lupt împotriva cenzurii, oricare ar fi natura ei și oricare ar fi regimul sub care se află, este datoria mea de scriitor, la fel să fac apeluri la libertatea presei. Sunt un pasionat susținător al acestei libertăți și consider că, dacă vreun scriitor și-ar imagina că nu are nevoie de acea libertate, ar fi ca un pește care afirmă în public că nu are nevoie de apă. ”(Mihail Bulgakov)

”Libertatea presei este un privilegiu prețios de care nicio țară nu se poate dispensa”. (Mahatma Gandhi)

”Libertatea presei, dacă asta mai înseamnă ceva, e libertatea de a critica și de a te opune!” (George Orwell)

”Când, într-o societate liberă, presa este criticată pentru negativism, asta înseamnă mai mereu că a îndrăznit să pună la îndoială politicile partidului la putere. „Patriotismul”, a spus Samuel Johnson, „este ultimul refugiu al ticăloșilor”. Posibil să se fi referit la cei care îl folosesc pentru a combate opiniile care nu le convin” (Rogert Ebert – laureat Pulitzer)

”O presă liberă poate fi, bineînțeles, bună sau rea, dar, cu siguranță, fără libertate, presa nu va fi niciodată altfel decât rea.” (Albert Camus)

”Trebuie să eliminăm toate ziarele. O revoluție nu poate fi realizată cu libertatea presei.” (Che Guevara)

”Peste tot în lume, oriunde există capitaliști, libertatea presei înseamnă libertatea de a cumpăra ziare, de a cumpăra condeieri, de a mitui, a cumpăra și a intoxica opinia publică în beneficiul burgheziei.” (Vladimir Ilici Lenin)

”Când faci o revoluție, nu ai voie să bați pasul pe loc; trebuie să mergi ori înainte, ori înapoi. Cei care vorbesc acum despre „libertatea presei” merg înapoi și ne opresc din drumul nostru spre socialism.” (Vladimir Ilici Lenin)

„Presa nu trebuie să fie liberă să spună minciuni. Aceasta nu este libertate de exprimare pentru oameni, ci o dictatură asupra minții și sufletelor lor. Despre acest subiect se spun multe prostii. Ce este libertatea presei? În practică, înseamnă dreptul noilor îmbogățiți de a cumpăra acțiuni la ziare la bursă și de a-și exprima propriile opinii și interese, indiferent de adevăr sau de interesul național” (Sir Oswald Mosley – lider al fasciștilor britanici)

„Presa este, în primul rând, cea care duce o luptă îndîrjită de calomniere, distrugînd tot ceea ce poate fi considerat un sprijin al independenței naționale, al ascensiunii culturale și al independenței economice a națiunii.”(Adolf Hilter)

Ce se poate lesne observa de aici?

Toți oamenii cu adevărat măreți ai istoriei au militat dintotdeaua pentru libertatea totală a presei.
Toți dictatorii odioși au avut opinii contrare: presa e un instrument anti-cetățenesc, care distruge, minte, înșală și care, la modul ideal, ar trebui eliminat cu totul, dacă se poate. (Bogdan Tiberiu Iacob)

P.S.: Ironia sorții face ca azi, Facebook să mă înștiințeze că postarea de ieri despre viziunea ticăloasă a lui Hitler încalcă standardele comunității, ca atare voi suferi anumite interdicții timp de 30 de zile. Un preț pe care sunt bucuros să-l plătesc.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

16 Comentarii

  1. […] Vă reamintim ce stipulează articolul 30: „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, că „Cenzura de orice fel este interzisă” și că „Nici o publicaţie nu poate fi suprimată”. Subscriem celor cuprinse în articolul-manifest publicat de Inpolitics, pe care îl puteți citi integral AICI. […]

  2. Daca Ministerul Adevarului, denumit grup de comunicare strateegica, ar fi fost interesat numai de comunicarile fake in legatura cu covidul, l-ar fi „inchis” pe iohanis si guwernerul lui…Cel mai fake news i-a apartinut individului din deal, ala care a stiut, a tacut, in interes personal (alegerile anticipate) si a favorizat raspandirea bolii, or, pe limba lor, „a zadarnicit combaterea raspandirii bolii”…caz de puscarie grea, ca pornesti de la max. 5 ani si urci pana la inalta tradare, daca altoiesti asta pe lipsa de preocupare privind aprovizionarea cu materiale, ba si exportul de produse necesare combaterii, plus, neinformarea Parlamentului (aici l-as baga in aceeasi celula cu sefii SRI…sa nu se plictiseasca, dar, obligatoriu, cu masca!)..De aici au venit fake-urile garla…ultimul ala in legatura cu planul lui Strainu-Cercel si motivele demiterii…E clar ca Iohanis e si se comporta ca un dictator derutat, un soi de lider african…publicatiile interzise n-au legatura cu fake-urile ci numai cu orgoliul lui bolnav…in conditiile in care s-au cheltuit atatia bani pe publicitate de stat si media s-a aliniat la Cantarea Pandemiei, negarea de orice fel devenind un eres, Zbirul din deal nu suporta nicio critica, plus ca Justitiarul era pandit de multa vreme…Ar mai fi si varianta de renastere ceausista, ca ai de se inghesuie la curul (ofertant) prezidential, sa-i satisfaca inca o razgaiala…dar aici intram in scenariul securist „el nu stie, Leana e vinovata”…

  3. De ce se cramponeaza toata lumea de ticalosii aia de fb?
    VK, Gab, Telegram etc ce au?

  4. Cenzură sub pretextul luptei anticoronavirus se face pe plan mondial. Facebook, youtube șterg postări care contestă politica OMS, Google are grijă să scoată din rezultatele căutărilor articole care cotravin politicii oficiale. (recomand ziariștilor să folosească și alte motoare de căutare în afară de google). Sînt lucruri recunoscute de altfel de firmele respective. https://mariusmioc.wordpress.com/2020/04/25/cenzura-in-vremea-coronavirusului/

    • Prostia poate fi fatală. În cazul pandemiei adevărul nu se află undeva la mijloc.

      Voi dați apă la moară unor ignoranți.

      S-au folosit securiștii de pretextul ordonanțelor pentru a închide câteva surse de băării online? Oh, da!!!
      Cine l-a pus pe Albin Marinescu să se joace pe tema COVID19? Înțeleg că în România au crăpat sute de oameni, vreo mie de cadre medicale fiind infectate, în condiții de lockdown. Ce s-ar fi întâmplat dacă scuipăcioșii cu igienă precară ar fi fost lăsați să se adulmece în grupuri largi?

      Și eu am fost unul dintre cei care ți-au raportat clipul de pe youtube cu dementul de știință care afirma că vor fi în Germania 3000 de morți la milionul de infectați. Iată că sunt 6000 la 150 000 de infectați ceea ce înseamnă că a greșit estimarea cu un ordin de mărime în cazul statului cu cel mai performant sistem sanitar.

      La nivel global, cu măsuri fără precedent, înghețarea activității economice, s-au înregistrat 200 000 decese în doar 2 luni, în ambele emisfere, ca să nu mai bâigui că vine vara și leșină virusul.

      Recunoaște că Securitatea este plină de mârlani proști, dar nici tu, Mioc, nici Astărăstoae, nici Marinescu și mulți alții nu sunteți decât niște tăntălăi.

      • Dacă te crezi mai isteț ca alții și scuipi cu cifre în populație, vorbește și de articolele în care se afirmă că cele mai multe decese au fost trecute ca fiind provocate de covid 19, deși era fals, că măsurile de contracarare s-au bazat pe un diagnostic fals, că alta era medicația care trebuia folosită, că s-au raortat date false (adică umflate) privind mortalitatea cu scopul de a se implementa măsuri represive etc. Și că, într-adevăr, toată toată propaganda isterică a avut rolul de a panica populația ca să accepte lejer măsurile de transformare a locuințelor în pușcărie la domiciliu!
        Dacă ai fi corect și sincer, nu te-ai ascunde sub un pseudonim cu trimitere la Vasile Astărăstoae!
        Mă, garule!

        • @Zgăbearță

          Ciobănete, am ales un nume de prost la întâmplare. Sunteți mulți și sunt sătul de voi!

          Despre ce medicație vorbești, căprare? Ăia din Sușava nici n-au apucat să realizeze ce i-a lovit, au murit cu sutele fără niciun tratament, s-au îmbolnăvit toți, pacienți, cadre medicale, toți!!!

          Lasă marotele ,prostovane, pacienții infectați cu COVID19 în spitale se duc în câteva zile!

          În loc să urli la guvernul SRI să testeze și să trateze incipient infectații, tu răspândești marotele de prost ca noapte, durându-te în curul tău de obez predispus să crapi de COVID19!

          • asinule ca esti imbecil fara pereche pe aici o stim

            dar sa tot o tii langa cu sute de mii de morti inseamna ca esti terorist

            asinule daca nu se fac autopsii nu poti nici sa sustii ca au murit 200 de mii de guturai
            morti cu adevarat de raceala asta sint doar citeva mii restul au fost bagati la plezneala ca sa intretina povestea

            cum povestea cu 200 de mii de morti in spitale se prabuseste ca un castel de carti de joc,propagandistii terorii au inceput sa gaseasca morti de virusu lu opeste prajit in azilele de batrini

            in spitalul din Nijmegen Olanda din 4000 de paturi pentru corona sulii doar 8 paturi sint ocupate. Restul sint goale , securila mic si puturos

            imbecilule

          • @Mălabă SRI

            Postac prost, detașat cu propaganda pe Cotidianul, în două săptămâni au murit 33 bătrâni dintr-un azil de bătrâni din Galați. De guturai, securist înfiorător de prost?

            Un azil de bătrâni este lagăr de exterminare, IMBECILULE?

            Cum să te joci cu astfel de informații, CRIMINALULE!?!

      • Doamne, cat de sigur esti! Pot sa spun cel mai sigur? Lasa-ne pe noi, ceilalti, in indoiala noastra, conform dictonului „ma indoiesc, deci exist”, pana nu ne vor baga confratii tai in Patul lui Procust, sa va invatam cifrele „sigure” pe de rost si sa urlam la unghiile smulse „nu neg pandemia!”… si eventual sa semnam angajamente ca vom contribui, „benevol” la Cantarea mondiala a codidului…

        • @Un mizantrop
          Ca să realizezi unde se află manipularea și cum încearcă autoritățile să vă mențină moralul sus, vezi că au declarat un decedat de COVID19 printre ale cărui comorbidități se afla și hipoacuzie.

          Da, ai citit corect, un pacient care oricum ar fi decedat surd, s-a dus de COVID19. Dar nici asta nu e sigur pentru că se înscrie la Cântarea mondială a covidului și conform celor afirmate de tine, cel mai probabil a murit de hipoacuzie.

  5. […] Semnalăm articolele tranșante față de acest act brutal de cenzură apărute în Cotidianul și InPolitics,  în apărarea libertății presei și a Constituției României, cât și poziția Avocatului […]

  6. […] Semnalăm articolele tranșante față de acest act brutal de cenzură apărute în Cotidianul și InPolitics,  în apărarea libertății presei și a Constituției României, cât și poziția Avocatului […]

  7. Îndemn la susținerea petiției „Opriți isteria covid-19! Anulați de îndată starea de urgență!”
    https://www.petitieonline.com/oprii_isteria_covid-19_anulai_de_indat_starea_de_urgen
    Isteria COVID-19 provoacă efecte mai rele decît însuși virusul. Măsurile guvernanților sînt de-a dreptul criminale! Oameni cu alte boli decît COVID-19 mor fiindcă nu mai primesc îngrijiri medicale datorită faptului că toate resursele sînt dirijate pentru combaterea covid-19, dar și datorită scăderii generale a resurselor care va veni prin criza economică. Cancerul, diabetul și alte boli fac de sute de ori mai mulți morți decît covid-19. Nu mai sînt fonduri pentru investigații tip tomograf sau RMN și ca urmare mulți oameni vor muri fiindcă nu-și fac investigațiile astea care le-ar descoperi diferite boli. Mai mulți decît cei salvați de moarte prin covid-19.
    Președintele asociației bolnavilor de cancer: Riscul ca ei să moară s-a triplat în această pandemie. Au fost externați peste noapte și trimiși acasă, la sute de kilometri, să aștepte
    (restul argumentației, în textul petiției)

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *