Smecherie: Severin s-a autosuspendat nestatutar din BPN
0 comentarii / 1660 vizualizări / 21 martie 2011
Europarlamentarul social-democrat Adrian Severin a decis azi să se autosuspende din Biroul Permanent Naţional (BPN) al PSD pînă la clarificarea situaţiei sale în Parlamentul European.
Decizia este, însă, nestatutară, în condițiile în care statutul PSD prevede, la art.9, alin.10, că pesediștii se pot autosuspenda, dar nu din funcție, ci din calitatea de membru al partidului. De asemenea, există posibilitatea suspendării pe termen limitat din funcție, dar aceasta nu este decisă de cel în cauză, ci de biroul organizației sau de organul de conducere din care face parte, potrivit art.11, alin.3. Altfel spus, Severin nu se poate suspenda singur, ci numai prin decizia colegilor din Biroul Permanent. (B.I.)
Comenteaza