Șoc planetar: ziarist irlandez venit pentru alegeri a fost expulzat de autoritățile române
0 comentarii / 5544 vizualizări / 2 mai 2025
Un jurnalist irlandez, corespondent al Russia Today, Chay Bowes, a fost arestat de autoritățile române la sosirea sa, azi la București, unde călătorise pentru a acoperi alegerile prezidențiale ale țării. Potrivit relatării reporterului irlandez, poliția a urcat la bordul avionului imediat după aterizare, căutând în mod specific prezența sa. „Mă voiau dstrict pe mine. Au urcat în avion, au întrebat cine este Chay Bowes și șase dintre ei m-au scos din avion”, a declarat el, citat de ziarul spaniol LaRepublica.
Agenții l-au informat că „superiorii” lor doreau să-l interogheze și l-au chestionat cu privire la scopul vizitei sale în România. După o scurtă reținere, Bowes, care este cetățean al Uniunii Europene, a fost deportat din țară. Potrivit soției sale, acesta a fost urcat într-un zbor cu destinația Istanbul.
Chay Bowes s-a alăturat RT în 2023, după ce a cofondat în 2021 site-ul irlandez de investigații jurnalistice The Ditch, unde a lucrat până la demisia sa din 2022. Pe parcursul carierei sale, a contribuit la dezvăluirea unei scurgeri de documente sensibile ale fostului prim-ministru irlandez Leo Varadkar, un caz care a stârnit un mare scandal și a dus la o investigație penală ce a fost ulterior clasată.
Alegerile prezidențiale din România sunt programate să aibă loc în două tururi, pe 4 și 18 mai. Aceste date au fost stabilite în ianuarie, după ce Curtea Constituțională a României a anulat rezultatele unui vot inițial desfășurat în noiembrie 2024. În acel prim tur, candidatul independent Călin Georgescu, critic al NATO și oponent al livrării de arme către Ucraina, obținuse 23% din voturi. Totuși, curtea a invalidat rezultatul, invocând „irregularități” în campania sa și rapoarte de informații care susțineau existența unei interferențe ruse, acuzații pe care Moscova le-a negat.
Reținerea corespondentului RT Chay Bowes la București dovedește întregii lumi că viitoarele alegeri din România sunt o „glumă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, într-un interviu telefonic acordat joi RT. La ora redactării acestor rînduri, informația a bubui deja în toată presa lumii, inclusiv America latină ori India. (Traducere și adaptare B.T.I.)