Foarte mulți alegători ar putea fi nemulțumiți de o situație neobișnuită: candidatul PNL la primăria generală, Marian Munteanu, vorbește despre orice, mai puțin despre soluții administrative concrete pentru rezolvarea problemelor edilitare. Nimic mai fals: candidatul liberal a găsit soluția ideală încă de acum două decenii, și ea constă în implicarea armatei în administrarea statului.

Iată ce scria Marian Munteanu în 1994, în revista ”Mișcării pentru România”, într-un articol intitulat ”Lupta subterană”:

”Din cauze pentru care nu neamul nostru trebuie făcut vinovat, societatea românească nu a avut răgazul necesar pentru a-și aduna energiile într-un mănunchi suficient de puternic pentru a imprima un curs pozitiv traiectoriei sale actuale.
Ne-au înșelat și încearcă în continuare să ne înșele – și uneori reușesc – tot soiul de amatori de experimentalisme (sic) adminstrative, sociale, politice, culturale șamd.
Noi am propus ca soluție a mult dezbătutei ”perioade de tranziție” o variantă simplă: ”militarizarea sectorială”.
Adică, să se instituie măcar un dram de ordine în aparatul administrativ al Statului Român. Cînd am spus ”militarizare sectorială”, mulți au tresărit înspăimîntați: ”Mișcarea dorește dictatură militară”. Asta, deși ceea ce am propus noi nu are nicio legătură cu dictatura(…)
Cerem să se facă apel la acele instituții naționale în care, ca români, putem avea încredere că au puterea să facă puțină – măcar puțină – ordine.
De exemplu, armata!
Să se mai oprească ceva din valul de corupție și debandadă, să se mai termine cu lamentațiile și cerșetoria etern electorală. Să mai vedem și ceva fapte!”.

Privite azi, aceste declarații pot apărea doar o formă de teribilism.
Din păcate, ne e teamă că e vorba de mult mai mult de atît.

Să reamintim faptele: la începutul aceluiași an 1994, la sediul Cartierului General al NATO, România devenea prima ţară semnatară a Programului „Parteneriatul pentru Pace” (PfP). Ca expresie a materializării conceptului de „control civil al forţelor armate”, specific tuturor țărilor democrate, Gheorghe Tinca devenea primul ministru al apărării naţionale civil din perioada postbelică, înlocuindu-l în funcție pe generalul Niculae Spiroiu, care fusese desemnat după alegerile din 1992.
Concomintent, avea loc adoptarea de către Consiliul Suprem de Apă­rare a Ţării a „Concepţiei integrate privind securitatea naţio­nală” şi a „Doctrinei militare de apărare”, primii pași importanți făcuți de armata română pe drumul modernizării și integrării euro-atlantice, care avea să se producă după cîțiva ani de eforturi susținute.

Într-un moment în care guvernul FDSN Nicolae Văcăroiu, emanat din FSN-ul decembrist, continuator, cum s-a spus, al vechiului PCR, se chinuia să îndeplinească cerințele occidentale, demilitarizînd conducerea armatei, ”euroatlantistul” – cum se recomandă – Marian Munteanu venea cu o soluție-șoc, exact contrară, cerînd militarizarea administrației statului.

Coincidență?
Ori mai mult de atît? (Bogdan Tiberiu Iacob)