Solutie-dezastru a USL: uninominal fara prag electoral
0 comentarii / 1439 vizualizări / 9 mai 2012
Incredibil, dar adevărat: la numai o zi după promovarea în parlament a unei legi care ar duce la o polarizare puternică a scenei politice, USL revine cu o modificare care poate produce exact contrariul: o fărămițare incredibilă a parlamentului și deschiderea porților larg pentru orice neavenit cu bani, dispus să ajungă în legislativ contra-cost.
După ce legea Ponta-Antonescu a introdus, ieri, sistemul uninominalului pur, prin care candidatul de pe locul 1 ia mandatul indiferent de numărul voturilor, dar cu păstrarea pragului electoral de 5%, iată că vine bomba. Mai precis, senatorul jurist Dan Șova anunță azi că legea va fi modificată la Cameră, prin eliminarea completă a pragului electoral. În forma actuală, dacă un candidat cîștigă colegiul, dar e membru al unui partid care ia mai puțin de 5% la nivel național, e nevoit să cedeze locul următorului clasat.
Motivul invocat azi de Șova este că pragul electoral intră în contradicție cu ideea uninominalului pur, ceea ce e relativ corect, dar este soluția cea mai rezonabilă, totuși, din motive pe care le vom prezenta mai jos.
Mai precis, dacă în forma de ieri legea uninominalului ar conduce la păstrarea în parlament a numai 3-4 partide, adică o polarizare mult dorită de occident, ceea ce explică și de ce ambasada SUA a susținut mereu sistemul uninominal, prin eliminarea pragului electoral se poate obține exact contrariul, adică intrarea unei liote de partide în parlament.
Mai grav, se va crea, efectiv, o piață de ”cumpărat” fotolii parlamentare, în condițiile în care mita electorală a rămas, pînă azi, nesancționată. O piață care va permite oricărui personaj cu notorietate sau bani, ori amîndouă, să intre în parlament fără bătaie de cap.
Dacă, ieri, Dan Diaconescu, spre exemplu, era în afara calculelor parlamentare, azi, cu noua modificare, el este 100% parlamentar.
Mecanismul este următorul: un personaj cu bani, să zicem, ori o vedetă de prim rang din show-biz, care vor să candideze la parlament aveau, pînă acum, de depășit un handicap sever. Trebuiau să găsească un partid puternic, capabil să treacă pragul electoral, și să îl convingă să îi facă loc pe liste, în dauna vechilor membri de partid, ori să candideze ca independenți, lucru extrem de dificil. Cazul Teo Trandafir a dovedit că notorietatea fără pic de experiență e suficientă pentru a cîștiga un colegiu, odată ce ai biruit marele hop al intrării pe lista unui partid de anvergură.
În noua formulă, însă, un bogătaș ori o vedetă nu trebuie decît să se înscrie peste noapte într-unul dintre cele 52 de partide legale de la noi, care au dreptul de participare în alegeri, să își aleagă un colegiu și să facă uz de notorietate ori de șpagă electorală pentru a-l cîștiga.
Chiar dacă va fi unicul candidat al partidulețului de buzunar care își cîștigă colegiul, el va deveni parlamentar.
Iar dacă ideea le vine mai multor asemenea candidați, vom avea un parlament în care în loc de 3-4 partide, am avea 15-20, chiar dacă acestea nu își vor putea constitui legal grupuri parlamentare.
Există persoane interesate, realmente, de asemenea aventuri? Priviți doar lista celor care candidează la primăria generală, începînd cu Irinel Columbeanu și Anghel Iordănescu, și veți avea răspunsul. Iar un colegiu e mult mai lesne de cucerit decît ditai primăria Bucureștilor.
O soluție mai nefericită nici că se putea cloci, în această perioadă oricum tulbure politic.(Bogdan Tiberiu Iacob)
Comenteaza