Sondaj IRES: Basescu – perceput ca protectorul bogatilor, Ponta – al saracilor
0 comentarii / 1399 vizualizări / 11 aprilie 2012
Preşedintele Traian Băsescu este cea mai importantă personalitate politică care îi apără pe cei bogaţi în timp ce apărătorul săracilor este liderul PSD, Victor Ponta, sunt concluziile unui sondaj IRES, dezbătute pe larg pe blog-ul sociologului clujean Vasile Dâncu.
„Atunci când sunt rugați să nominalizeze partidul din România care reprezintă cel mai bine interesele celor săraci sau foarte săraci, cele mai multe mențiuni sunt întrunite de PSD – 18%, urmat de PP-DD – 9%, UNPR 7%, USL 7%, PNL – 6% și PRM – 4%, PDL 3%. Traian Băsescu este, în viziunea a 26% dintre respondenți, cea mai importantă personalitate politică care îi apără pe cei bogați; alte personalități menționate au fost Dinu Patriciu (2%), George Becali (2%), în timp ce 55% dintre persoanele intervievate declară că nu știu ce personalitate politică să nominalizeze. Personalitatea politică care îi apără pe cei săraci, în viziunea celor mai mulți dintre respondenți, este Victor Ponta (11%); acesta este urmat de Dan Diaconescu (9%) George Becali (8%), Gabriel Oprea (5%), Crin Antonescu (4%), Traian Băsescu (4%) , Corneliu Vadim Tudor (4%)”, reliefează Vasile Dâncu concluziile unui sondaj efectuat în perioada 29-30 martie 2012. (R.G.)