CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Sondajele perverse de opinie și camarila lui Ludovic Orban

1 comentariu / 3934 vizualizări / 28 septembrie 2018

E vremea sondajelor otrăvite. Sau a estimărilor otrăvite privind opțiunile electoratului. E timpul manipulărilor. Pentru că alianțele politice se fac și se desfac și în funcție de cifrele furnizate de sociologi. La fel, opțiunile politice ale unor formațuni sau candidați. Iar primul scandal îl avem deja pe tavă la PNL.
Înainte de a intra în detalii, care sunt de natură să înfățișeze o față mai puțin cunoscută a „noului și marelui” Partid Național Liberal, voi face însă o paranteză. Pentru a preciza că cele mai multe institute de cercetare de piață din România, nesupuse niciunui control de calitate, de onestitate, fac și lansază pe piață nenumărate estimări în intervalele dintre ciclurile electorale. Sunt cele mai bune perioade pentru manipularea atât a opiniei publice, cât și a clasei politice. Când se apropie însă de un deznodământ, în mod straniu institutele de cercetare de piață devin mai timide. Mai puțin avântate. Mai circumspecte. Iar cele care lucrează cu adevărați profesioniști, devin mai exacte. Închei paranteza exprimându-mi uimirea că superprofesioniștii, supergreii din institutele de cercetare de piață, aflați în preajma unui mare eveniment, cum este referendumul pentru definirea căsătoriei, se feresc ca dracul de tămâie să facă estimări. Să ne spună cam care va fi prezența la vot și cum se vor pronunța românii. Oare de ce?
Iar acum să ne întoarcem la PNL. Analistul Bogdan Tiberiu Iacob semnalează pe bună dreptate existența unui nou scandal care îi bântuie pe liberali. Generat de starea financiară a partidului, dar și de intenția conducerii acestuia de a face o megacercetare de piață la nivel central și în toate filialele din țară. Pentru a afla ce? Cum stă partidul în raport cu competitorii săi, cum sunt poziționați oamenii de bază ai acestuia și care sunt așteptările românilor. Scandalul e generat de indicii temeinice pe care le au unii membri ai conducerii PNL cum că se fac cheltuieli dubioase dispuse de la centru, în cel mai bun caz discreționare și preferențiale și că, deși partidul primește de la buget 4 milioane de euro anual, la care se adaugă contribuțiile tuturor aleșilor, precum și cotizațiile, criza financiară bântuie prin trezoreria PNL. Dar aceasta este o altă problemă, care mai devreme sau mai târziu va exploda. Pe noi ne interesează preconizata cercetare de piață.
Dacă informațiile pe care le avem sunt corecte, și se pare că sunt, atunci megasondajul preconizat ar urma să fie făcut de același institut care a mai dat rateuri repetate în alegerile din 2016, când, în ciuda evidenței, liderii PNL își imaginau, întemeindu-se pe propriile cercetări de piață, că vor avea rezultate mult mai bune decât cele cu adevărat catastrofale înregistrate la locale și legislative. Respectivul institut se numește Agenția de Rating Politic și este condus de Cristian Andrei. Acesta este personajul care se pregătește din nou de o mega lovitură.
Unul dintre politicienii PNL cu adevărat pur sânge, în sensul că s-a dovedit a fi nu numai un organizator de calitate, ci și un lider ale cărui intuiții au funcționat corect, îl numim pe Ilie Bolojan, tocmai a demisionat din funcția de prim vice-președinte al partidului. După ce, în prealabil, în câteva rânduri, a prevestit primul dezastru care urmează să fie înregistrat la europarlamentare. Înainte de a demisiona, Bolojan a estimat corect faptul că o politică total contraproductivă a PNL în raport cu aleșii locali, în special cu primarii și cu bugetele primăriilor, îi va determina pe aceștia mai degrabă să stea în expectativă la alegeri, decât să se angajeze în luptă cu entuziasm.
Dar de ce are nevoie PNL, în condiția în care trezorieria sângerează abundent, de o mega cercetare de piață? Să admitem, cel puțin de dragul demonstrației, că de astă dată Cristian Andrei și Agenția de Rating Politic vor dovedi bună credință și profesionalism. Iar cercetările de piață vor fi supercorecte. De ce are nevoie chiar și în acest condiții ideale PNL pentru a afla cum se poziționează în raport cu celelalte partide? Oare nu știu liderii PNL că acest partid oscilează în funcție de împrejurări între 20 și 30 la sută? Sigur, se va spune că 10 procente contează și că, pentru mai multă precizie, sunt necesare măsurători. E cel puțin parțial fals. Pentru că oscilațiile PNL nu sunt atât cauzate de manipulări ale institutelor de cercetare de piață și nici măcar de bucle pozitive sau negative în activitatea proprie. Oscilațiile PNL sunt generate de oscilațiile alianței aflate la guvernare. Întrucât PNL se dovedește incapabil să capitalizeze greșelile PSD sau erorile ALDE, respectivele oscilații sunt conjuncturale și trecătoare. Cu totul altfel ar sta lucrurile dacă PNL ar avea vreun blam, altul decât cel de a acționa împotriva adversarului politic și de a-l sprijini fără prea multe ezitări pe Klaus Iohannis, indiferent ce face sau ce spune acesta. Sau ce nu face și ce nu spune. Din această perspectivă, o mega cercetare de piață este o operație în esența ei inutilă.
La fel se pune problema și în ceea ce privește ierarhia membrilor PNL în funcție de priza lor electorală. În linii mari și această piramidă a opțiunilor populației este relativ clară. În baza ei, au fost aleși cei care astăzi în plan local ocupă cele mai bune poziții. Primari, consilieri, președinți de consilii județene. E drept, aceștia din urmă alarmant de puțini. Situația nu s-a schimbat dramatic în privința nicunuia dintre liderii locali. În ceea ce-i privește pe liderii de la nivel central, și aici gradul de încredere într-unul sau în altul este cunoscut și se adeverește zi de zi pe ecranele televizunilor de știri și în studiourile în care au loc dezbateri mai mult sau mai puțin inteligente, mai mult sau mai puțin argumentate.
În aceste condiții, ideea unui mega sondaj, extrem de costisitor de altfel, nu este generată de altceva decât de dorința echipei lui Ludovic Orban de a avea la dispoziție un instrument pe care să se întemeieze atunci când trebuie soluționate rivalități politice interne. Concret, cum se întâmplă de obicei în preajma alegerilor, unii lideri la nivel central și local țâșnesc din pluton, iar alții sunt lăsați în coada acestuia. Ludovic Orban vrea să controleze acest fenomen cât se poate de natural și să-l infuențeze, pentru a-și împinge în față, invocând rezultatele cercetărilor de piață, propria camarilă.
Și așa se face că domnul Cristian Andrei este primul șef al unui institut de cercetare sociologică care are șansa de a-și deschide portofelul pentru a înghiți, în urma unei jonglerii politice urmate de o jonglerie sociologică, o parte din banii PNL. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Domnul Cristian Andrei nu e primul care vrea sa capuseze banii PNL!In trecut, acest lucru a fost facut si de Andronic, Silberstein, etc.Nu e niciun secret faptul ca unii sefi din PNL se imbogateau dupa campanii, un exemplu concludent fiind Misu Voicu din vechea trupa, dar si altii.Si la PDL erau destui ciubucari, in frunte cu Blaga!Ludovic stie foarte bine cum se da para-ndaratul, pentru binele lui ar trebui sa se abtina!

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998