Președintele Klaus Iohannis și-a declarat public totala încredere în SRI. O instituție care, știe domnia sa, din propria experiență, lucrează profesional. S-a întâmplat în plin scandal al dezinfectanților. Înainte ca patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, să își dea, în condiții extrem de misterioase, obștescul sfârșit. Pe măsură ce trec zilele, eu cred că nu este deloc rău ca cetățenii acestei țări, printre care mă număr și eu, să realizeze o contrapondere a spuselor prezindențiale. Să spunem, de pildă, că, în ceea ce ne privește, avem încredere în presă. Care s-a dovedit că lucrează profesionist. În acest caz și în multe altele. Și, dacă cumva există vreo contradicție în termeni și suntem puși în situația de a alege, să face și noi ceea ce a făcut președintele Klaus Iohannis. Să alegem. Dar invers.
Ar fi oare corect? Este corect să spui, din poziția de președinte al României, că ai deplină încredere într-o instituție fără să lași loc niciunui semn de întrebare și, prin aceasta, să îți declari, implicit, neîncrederea în alte instituții, care se întâmplă să afirme cu totul și cu totul altceva? Cum s-a întâmplat în scandalul dezinfectanților. Când presa, care de altfel a și descoperit și documentat acest caz, a prins Serviciul Român de Informații în off-side. Ca să nu spun într-o poziție de șpagat. Motiv pentru care sereiștii s-au apărat cum au putut. L-au aburit, în mare viteză, pe domnul Eduard Hellvig, directorul instituției, căruia i-au prezentat dări de seamă despre sute de note informative prin care, vezi Doamne, toți decidenții politici, beneficiari ai teribilelor note secretizate, au fost întru totul informați asupra detaliilor criminale ale afacerii cu dezinfectanți. Iar Eduard Hellvig, la rândul său, sunt sigur, fără nicio intenție răuvoitoare, l-a aburit pe președinte.
A fost, însă, suficient ca oameni cu capul pe umeri, din zona presei, să deschidă puțin ochii și să se uite mai atent la sinteza prezentată de Comisia parlamentară de așa-zis control al activității SRI pentru a ieși la iveală diversiunea. De fapt, realitatea e pe dos. SRI nu a informat decidenții politici despre uriașa escrocherie Hexi Pharma. Nu au existat zeci de decidenți politici inconștienți, în frunte prim-miniștrii și miniștrii Sănătății, sau decidenți de altă natură, cum sunt procurorii, în timp ce singura instituție conștientă a fost SRI.
Deci, este greșit să spui, fără rezerve, că SRI lucrează impecabil. La fel cum greșit ar fi să spui, tot fără rezerve, despre același SRI, că lucrează execrabil. Chiar dacă s-a dovedit că, în acest caz – dar și în altele –, instituția a cam fost pe dinafară.
Întrucât presa, și nu are nimeni vreo îndoială în acest sens, a descoperit și documentat întreaga tărășenie și o face și în continuare cu mult succes, am putea să cădem în cealaltă extremă. Și să facem afirmația că avem deplină încredere, adică fără rezerve, în presa care ne informează și deci, vorba președintelui, ne socotim informațiile. Și că, prin antiteză, nu avem deloc încredere în SRI.
Pentru a cădea în acest al doilea păcat, al supraevaluării presei și a punerii ei în antiteză cu SRI, există la fel de multe argumente că și cele care l-au determinat pe președinte să cadă în primul păcat. În esență, toate marile dosare de corupție, dar absolut toate marile dosare – evident, nu mă refer la vreun pârlit de primar de țară sau de consilier – au fost, inițial, semnalate și documentate de către ziariști. Și abia apoi au intrat pe fir, dacă au intrat, sereiștii. Și, cu mare întârziere, uneori de câțiva ani buni, au intervenit procurorii, în care avem, de asemenea, o nețărmurită încredere. Au fost jocurile piramidale, comerțul cu copii înfiați, încălcarea embargoului cu Yugoslavia, marile privatizări ilegale, hoția din bănci, afacerea Bechtel, Microsoft, restituirile ilegale și, ultima cronologic pe lista DNA, uriașa escrocherie de la Casa Națională de Sănătate. Iar penultima, dezinfectanții.
Și totuși, insist asupra faptului că și cea de-a doua formulă, aceea de a ridica presa în slăvi în detrimentul altor instituții, este tot expresia unei prejudecăți și deci, tot o mare greșeală.
De fapt, avem toate semnalele necesare că SRI este performant atunci când își îndeplinește și se rezumă strict la obiectul său de activitate. Protejarea interesului național în sensul strict al termenului – nu în cel foarte larg –, lupta împotriva terorismului și criminalității transfrontaliere, identificarea, prevenirea și combaterea atentatelor adevărate la siguranța națională, care nu au nicio legătură cu explodarea unei lăzi de gunoi. În schimb, același SRI este contraperformant și dă nenumărate chixuri atunci când își extinde “campul tactic” în alte zone decât cele în care sunt pregătiți specialiștii instituției.
Același lucru se poate spune și despre presă. Presa este extrem de performantă atunci când face ce știe. În calitate de câine de pază al societății, scormonește prin realitate și descoperă ceea ce nu este în ordine. Cum sunt, de pildă, nenumăratele situații de mare corupție din ultimul deceniu și jumătate, o corupție de-a dreptul instituționalizată. În schimb, aceeași presa este contraperformanta atunci când se transformă în avocatul știu eu cui. Al vreunui om politic, al vreunui partid politic, al vreunui sereist politic sau al vreunui alt serviciu secret care se încurcă în jocul politic.
De aceea, atât președintele, cât și noi e bine să ne exprimăm increderea parțială și niciodată totală atât în presă, cât și în SRI. Iar neîncrederea trebuie să fie și ea parțială și nicidecum totală. (Sorin Roșca Stănescu)