CURS VALUTAR
1 EUR = 4.98 RON UP | 1 USD = 4.54 RON UP | 1 GBP = 5.84 RON DOWN

Starmer, final de carieră: ”Demisionează în cîteva zile sau te confrunți cu o lovitură de stat”

0 comentarii / 757 vizualizări / 20 iunie 2026

Aliații lui Andy Burnham, noua vedetă a laburiștilor britanici – și unii miniștri din cabinet – lansează o amenințare dramatică la adresa lui Sir Keir Starmer: plecare ordonată sau puci în cîteva zile, conform presei britanice.

Keir Starmer își trăiește ultimele zile ca premier al Marii Britanii. Cabinetul propriu îl presează să anunțe un calendar de retragere. Dacă nu o face pînă marți, surse din interiorul guvernului anunță că lucrurile „vor ajunge la un punct critic”.

Nu a fost niciodată iubit. Keir Starmer a cîștigat alegerile din iulie 2024 nu prin entuziasm, ci prin epuizarea electoratului față de conservatori. Doi ani mai tîrziu, același electorat îl privește cu aceeași răceală – doar că acum o face și propriul partid. Ieri seară, în cercurile interne ale Partidului Laburist s-a consumat ceea ce în politica britanică se cheamă regicid: eliminarea unui lider de către ai săi, fără milă și fără prea multă ceremonie.

Ministra transporturilor, Heidi Alexander, i-a transmis direct premierului că trebuie să anunțe o dată pentru retragere. O sursă laburistă de rang înalt a fost și mai categorică: „Provocarea din zilele următoare este să-l forțăm să plece.” Nu este limbajul colegialității. Este limbajul unui partid care și-a decis deja succesorul.

Andy Burnham, favorit să preia șefia laburiștilor și a guvernului, a vorbit deja despre „un nou drum pentru Britanie” și a schițat un mini-manifest: naționalizarea utilităților, reindustrializarea Nordului, relansarea segmentului nordic al liniei de mare viteză HS2, masive investiții în locuințe sociale. Agenda este de stînga – articulată și fără scuze. Susținătorii săi din aripa dură a partidului speră că va renunța la moderația-vitrină a lui Starmer și va deschide robinetul cheltuielilor publice.

Imaginea lui Starmer de ieri seară – anunțînd că va lupta, că are „un mandat puternic”, că nu va abandona – a sunat mai degrabă a încercare de auto-convingere decît a forță politică reală. „Dacă va fi o cursă, voi candida”, a spus el. Numai că un ministru din propriul cabinet l-a caracterizat, în aceeași seară, drept „un om mort care mai umblă” – și a adăugat că este gata să demisioneze dacă premierul „se agață de putere”, relatează Daily Mail. (Traducere și adaptare B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998