CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Stelian Tanase: “Alegerile au fost furate de ambele tabere!”

0 comentarii / 1690 vizualizări / 9 decembrie 2009

Alegerile au fost fraudate de ambele tabere politice aflate in cursa pentru Cotroceni, iar institutiile abilitate sa cerceteze ploaia de nereguli electorale stau in asteptarea raspunsului Curtii Constitutionale, sustine analistul politic Stelian Tanase, in exclusivitate pentru Inpolitics. “Institutiile statului, in letargie”“Avem o problema grava de sistem. Eu cred sincer ca alegerile au fost fraudate de ambele tabere politice. Ar fi pentru prima oara in Romania cand am putea face o dezbatere publica a problemei si institutiile abilitate ar putea sa cerceteze acuzatiile de frauda electorala. Cu toate acestea, institutiile statului sunt cuprinse de letargie deoarece asteapta raspunsul Curtii Constitutionale. Este o situatie confuza pentru mine, o situatie extrem de nelinistitoare”, a explicat Stelian Tanase.“PNL va astepta raspunsul Curtii Constitutionale”Cat despre decizia finala pe care o va lua conducerea PNL, referitoare la intrarea la guvernare sau intrarea in opozitie, analistul crede ca liderii liberali vor taragana decizia finala, si se vor contura anumite tabere interne, pana la aflarea deciziei Curtii Constitutionale, privitoare la eventualitatea fraudarii alegerilor prezidentiale. “PNL si UDMR nu s-au raliat demersului PSD de a acuza frauda electorala. Liderii PNL vor sta in expectativa si vor despica firul in patru, analizand ideea intrarii la guvernare sau pe cea a acceptarii opozitiei. Vor da declaratii si se vor contura in tabere”, a sustinut Stelian Tanase.“Romania e printre primele 10 tari cu risc de faliment!”Apelul la reconciliere, lansat de presedintele Traian Basescu, explica analistul, are in spate grava situatie economica in care a intrat tara noastra. “Romania a intrat, astazi, in primele zece tari cu risc de faliment. Din punct de vedere economic, este extrem de grav ceea ce se intampla. Tensiunea economica l-a facut pe Basescu sa lanseze apelul la reconciliere politica. A spus ca vorbeste din postura de presedinte in functie, cand el nu este inca presedinte cu acte in regula”, a sustinut Stelian Tanase. (Razvan Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998