CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Stelian Tanase: ”Intemperiile meteorologice l-au ajutat de trei ori pe Basescu!”

0 comentarii / 1476 vizualizări / 9 decembrie 2012

Deși a fost ajutat de intemperiile meteorologice în trei rânduri – la protestele din Piața Universității, la referendumul din 29 iunie și la alegerile parlamentare de astăzi – Traian Băsescu rămâne un lider politic care deja a pierdut alegerile.

”Observăm că prima zi de iarnă este chiar 9 decembrie, ziua alegerilor parlamentare. Vremea influențează negativ procesul electoral, ori, majoritatea votanților sunt cei ai USL. Numai că, de data asta nu mai avem cvorul iar câștigătorul rămâne același – USL. Dacă stăm să ne amintim, Traian Băsescu a fost ajutat de trei ori de intemperiile meteorologice. La începutul anului, un ger aproape siberian i-a împrăștiat pe manifestanții din Piața Universității. Apoi, la referendumul de pe 29 iulie, a fost cea mai caniculară zi a anului. Acum plouă și ninge. Băsescu e norocos cât cuprinde dar asta nu îi va folosi și la aceste alegri, când câștigătorul este cunoscut deja”, comentează Stelian Tănase. (R.Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998