Strange munitie pentru toamna? Iliescu se retrage doua luni din politica
0 comentarii / 1284 vizualizări / 13 iulie 2009
Tătucul spiritual al stângii postdecembriste, Ion Iliescu, a părăsit şedinţele PSD şi blogosfera, intrând într-o vacanţă mai mult decât prelungită, lucru care nu prea s-a mai întâmplat până acum. (R.G.) Concret, fostul șef al statului a anunţat, pe blogul personal, că pleacă în concediu pe o perioadă de două luni, şi că va reveni în prim-planul vieţii publice abia la începutul lunii septembrie. Menţionăm că Iliescu nu a făcut pasul înapoi înainte de a se afişa, braţ la braţ, la a doua reuniune a „Clubului de la Bucureşti”, cu primarul Capitalei, Sorin Oprescu, fapt ce l-a cam pus pe jar pe prezidenţiabilul PSD, Mircea Geoană. Concediul iliescian este însă neobișnuit de îndelugat în condiţiile în care, în pofida vârstei, Ion Iliescu este un politician activ, atât la şedinţele de partid cât şi în domeniul dezbaterilor virtuale din blogosferei. „Aş dori să informez colegii de blog că am intrat în concediu şi voi întrerupe dialogul pe blog pentru a mă concentra mai mult, în aceste două luni de vacanţă, asupra studiului unor probleme şi redactarea unor materiale. Voi reveni la începutul lunii septembrie”, este mesajul lui Ilescu către prietenii săi virtuali, postat pe blogul personal. Deşi recunoaşte că vacanţa nu va fi alocată exclusiv relaxării, este foarte probabil ca Ion Iliescu să aibă nevoie de o perioadă de odihnă înaintea unei campanii electorale pentru Cotrocei care se anunţă tumultoasă şi agresivă. (Răzvan Gheorghe)
Comenteaza