Strategie electorala? Dosarul ”Hayssam” s-ar putea rejudeca in anul prezidentialelor
0 comentarii / 1395 vizualizări / 6 august 2013
Omar Hayssam a depus la instanţa supremă contestaţii în anulare în dosarul de terorism, care, dacă va fi admisă, va duce la rejudecarea dosarului, acţiunea având primul termen de judecată în 24 ianuarie 2014. Hayssam a făcut acelaşi demers şi în privinţa dosarului cunoscut ca „Volvo”, acţiunea având primul termen de judecată în 15 ianuarie 2014.
Contestaţiile în anulare au fost depuse la 1 august. Admiterea unei contestaţii în anulare duce, conform Mediafax, la rejudecarea dosarului. În noiembrie 2012, instanţa supremă l-a condamnat definitiv pe Omar Hayssam la 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo”, în care a fost acuzat că a înşelat patru firme cu 1,6 milioane de euro, de la care a luat în leasing mai multe utilaje, trimise în Siria şi Egipt la firmele controlate de el. În 31 iulie, Omar Hayssam a arătat la Tribunalul Bucureşti, unde s-a judecat propunerea de arestarea preventivă a lui pentru înşelăciune şi delapidare, că solicită atât justiţiei române, cât şi autorităţilor internaţionale, să-i fie redeschise toate dosarele, pentru „aflarea tuturor adevărurilor”.”Vreau redeschiderea tuturor dosarelor mele, pentru aflarea tuturor adevărurilor (…) Să se rejudece, ca să pot aduce probe, să arăt toate adevărurile, să se ştie tot”, a declarat Hayssam, în sala de judecată. Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsă, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul „Volvo” şi fraude în cauza „Foresta Nehoiu”.
Comenteaza