În ciuda stilului său de acum consacrat de a slobozi diverse pe gură, fără maxim de gîndire în prealabil, premierul Victor Ponta a spus, probabil, cel mai mare adevăr cînd a invocat existența unui plan al ”structurilor” în privința candidaturii lui Iohannis la președinție.

Nu vom insista prea mult asupra teoriei existenței unor suprastructuri capabile ca în momentele cheie să influențeze dramatic cursul evenimentelor în politica mare; cine studiază fenomenul politic post-decembrist nu are cum să nu remarce plasarea centrului de greutate al multor partide în afara lor, fie că vorbim de președintele țării, de serviciile secrete, de moguli media, de cercuri influente de afaceri, de ambasade străine etc.

Decizii majore care se votează în forurile de conducere sunt, de fapt, luate în saloane discrete de restaurant, pe yahturi de lux, ori la partide selecte de vînătoare de către personaje care, în general nici măcar nu au patalamale de membru. Ulterior, ele sunt băgate sub nasul liderilor de partid, care mimează dezbaterea și votul.

Nu e România singurul loc din lume unde se întîmplă asta, să fim serioși.

Important e că asemenea decizii majore, în special cu substrat electoral, reușesc adesea să dea peste cap cursul aparent logic al evenimentelor din politică.

Un exemplu: nimic nu anunța, în 2003, posibilitatea ca următoarele alegeri să fie cîștigate de doi loseri politici, PNL și PD, care pe lîngă că însumau doar vreo 14-15 procente în sondaje, mai se și urau de moarte, încă de pe vremea marilor conflicte din vremea CDR.

A venit, însă, ceea ce latinii numeau Deus ex machina, și totul a început să meargă ca uns, peste noapte: cele două partide s-au aliat, orgoliile s-au nivelat rapid, cîrcotașii au fost reduși tăios la tăcere, iar grosul presei, pînă atunci pro-pesediste, a făcut vira în doi și timp și trei mișcări, trecînd de partea noii entități. (E greu să uiți ”candoarea” EVZ, care se autodenunța public pentru nemernicia de a accepta publicitate la greu, ani de zile, din partea guvernării corupte Năstase).

Ca dovadă că era o pace artificială, temporară, impusă de sus, stă reluarea bruscă a conflictelor imediat după alegeri, cînd era să se ajungă la anticipate, apoi alianța s-a rupt, democrații au fost aruncați peste bordul guvernării, liberalii au intrat în război cu președintele, partidul li s-a scindat, ce a rămas din el a bătut palma cu PSD șamd. Nu mai conta, însă, scopul primordial fusese atins, la Cotroceni era instalat cine ”trebuie”.

Aceleași structuri și-au băgat coada iar în 2009, cînd era necesară păstrarea celui care ”trebuie” la Cotroceni. Scenariul și regia au au fost spectaculoase, de la ruperea programată a alianței de guvernare PSD-PDL, pînă la vizitele misterioase ale lui Geoană la Moscova ori la Vîntu, la simularea oboselii și a forfaitului înaintea alegerilor din partea lui Băsescu, păcălind chiar și analiști experimentați precum Ion Cristoiu și culminînd cu circoteca ”Mihaela, dragostea mea!”, după o noapte în care coordonatorul de campanie al PSD a preferat, straniu, să meargă la culcare decît să supravegheze numărătoarea paralelă.

Asistăm, se pare, și acum la un scenariu similar.

O operațiune care a început în ianuarie, odată cu scandalul ASF-Banca Carpatica, soldat cu arestarea liberalului Dan Radu Rușanu, inculparea familiei Chițoiu și arestarea magnatului sibian Ilie Carabulea.

Dublă și magistrală lovitură.

Prin lovirea primilor doi, s-a deschis drum lui Crin Antonescu să rupă USL, prin arestarea ultimului, prinderea în laț a lui Klaus Iohannis.

Cînd pariezi toți banii pe un cal, e bine să te siguri că nu îți face vreo figură în ultima clipă, iar ținerea lui Carabulea – prieten, protector și partener în multe businessuri cu cîntec al lui Iohannis – în ghearele justiției e o garanție că primarul de Sibiu nu va mișca în front.

Cum tot o asigurare pare să fie și păstrarea suspect de lungă, în fișetele Parchetului, a anchetei penale in rem care l-ar putea plasa pe edil în conflict de interese, riscînd închisoarea. În orice clipă, ancheta in rem se poate personaliza, se știe bine, și o știe și Iohannis.

Deocamdată, strategia ”structurilor” pare să meargă brici: cu o rapiditate uluitoare, PNL s-a debarasat de balastul Crin Antonescu, l-a propulsat pe Iohannis lider interimar și virtual candidat prezidențial, și-a băgat europarlamentarii în PPE, și toate astea încălcînd maxim de reguli posibile, începînd cu propriul statut. Cît despre PDL, el a votat în unanimitate absolută fuziunea cu liberalii. Hai dă-o naibii, chiar unanimitate, după ce partidul fierbea, cu cîteva zile înainte numai la gîndul topirii în PNL??

Ne îndreptăm cu o viteză amențitoare către un congres formal al PNL, spunem formal pentru că oricum va urma un al doilea, de fuziune cu PDL, așa că nu are mare importanță ce ierarhie se stabilește la reuniunea liberalilor. Probabil de asta Iohannis și-a și permis, lejer, să anunțe renunțarea la votul tip listă, deși îl avantaja la extrem.

O viteză justificată: dacă s-ar proceda în mod democratic, ar veni primăvara și dreapta tot dezbinată ar fi. Se apropie sezonul concediilor, iar politicianul român e comod, nu concepe să-și rupă vacanța de la gură de dragul partidului/țării. Vin și mondialele de fotbal, vine și canicula…

Timpul presează.

Dar ar presa degeaba dacă nu ar fi forța structurilor de care vorbea Victor Ponta.

Ele singure au capacitatea de a reduce la tăcere toți rebelii, toți nemulțumiții, toți clevetitorii, toți Gică-contra de profesie din interiorul partidelor mioritice.

Frica și șantajul păzesc bostănăria.

Mai trebuie spus doar că modul în care respectivele structuri au reușit propulsarea dreptei spre unificare rapidă pare să descumpănească zdravăn PSD.

Nici că s-ar găsi dovadă mai bună decît lansarea stupidei idei numită alianța cu Dan Diaconescu, prezumtivul infractor condamant deja la trei ani cu executare pentru șantaj. În plus, partidul bîjbîie năuc după un candidat, se vede răsturnat de noua alianță din consiliile locale și județene și o ține precum gaia-mațul cu ”Jos Băsescu”.

Dacă asta e tot ce poate PSD, în contrapartidă, înseamnă că ”structurile” lui Ponta sunt încă și mai puternice decît ne imaginăm. Și că jocurile pentru toamnă, în mare, sunt deja făcute. (Bogdan Tiberiu Iacob)