După o tăcere cel puțin misterioasă în perioadă scursă de la eliberare – cu mărunte excepții – fostul premier Adrian Năstase lansează azi în blogosferă un material care dă semne serioase că ar marca o schimbare de poziție față de relația USL-Băsescu.

Ne amintim că în toată perioada în care a fost încarcerat Adrian Năstase a tras din toate pozițiile în actualul președinte, dar nu și-a scutit de critici tăioase nici propriul partid, PSD, pe care l-a acuzat de coabitare nepermisă cu Băsescu.
Iată că azi, printr-un nou material, el vorbește despre beneficiile și firescul unei coabitări instituționale între președinte și premier, oferind exemplul Franței, țară unde asemenea tip de relația s-a evidențiat în mod deosebit, grație unor condiții specifice.

”În condiţiile separaţiei puterilor, atunci când preşedintele şi majoritatea parlamentară au culori diferite (iar premierul este susţinut de această majoritate) se “instituie” o formă de coabitare instituţională. Unii nu-şi dau seama de lucrul ăsta. Alţii nu vor să-l vadă” scrie fostul premier.
”Prima coabitare în Franţa, a fost extrem de conflictuală – un fel de campanie electorală prelungită între preşedinte şi premier. A doua coabitare, însă, a fost extrem de liniştită. A treia a fost mai îndelungată şi cu efecte diverse – zone de consens dar şi puncte de conflict între preşedinte şi premier. Cele trei coabitări – “coabitarea conflictuală de realegere”, cea “de sfârşit de mandat” şi “coabitarea dizolvării ratate (a parlamentului)” au avut caracteristici diferite.
Și noi trebuie să pornim de la faptul că, în anumite perioade, coabitarea poate fi un dat obiectiv, rezultat din decizia, directă sau indirectă, a alegătorilor. Ceea ce ne învaţă “lecţia” franceză este că, în cazul coabitării, elementul esenţial nu este eventuala simpatie sau antipatie între cei doi şefi ai executivului, ci felul în care este gestionată, instituţional, o anumită situaţie obiectivă, rezultată din alegeri şi poate ce fel de “diviziune a muncii” va exista între preşedinte şi premier” mai spune Năstase. ”Există însă un paradox, pe care trebuie să-l învăţăm “consensul favorizează coabitarea iar coabitarea favorizează consensul” sau aşa ar trebui să fie” conchide el. (B.I.)