CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9726 RON DOWN | 1 USD = 4.5313 RON DOWN | 1 GBP = 5.7463 RON DOWN

SUA-CHINA – Mai mult decât credeam

1 comentariu / 465 vizualizări / 19 noiembrie 2023

Ceea ce au convenit Biden și Xi la San Francisco, primul oraș înfrățit cu China, ales simbolic tocmai din acest motiv, este mult mai mult decât îmi imaginam, la sfârșitul săptămânii trecute, punând cap la cap cele câteva elemente de care dispuneam din relatările oficiale. Nu numai că cei doi lideri s-au înțeles asupra principalelor teme, care în ultimii ani au tensionat tot mai mult relațiile dintre cele două state, dar au convenit asupra unui parteneriat complex și consolidat pentru perioada următoare. Realitatea a întrecut viziunea mea optimistă.
Este bine de știut că informațiile suplimentare pe care mă bazez acum, sunt relatări oficiale care aparțin Radio China International și CCTV și, în consecință, ele sunt în afara oricăror suspiciuni. Tot astăzi public integral acest material pe CorectNews. Mai subliniez, înainte de a face câteva comentarii, faptul că această întâlnire istorică din golful San Francisco, urmată și de convorbiri directe, fără martori, sub pretextul unei plimbări în parc, au urmat punct cu punct punctajul stabilit de secretarul de stat american, împreună cu omologul său chinez, în negocierile pe care cei doi le-au purtat în Bali.
Cele mai multe dintre suspiciunile care au otrăvit relația dintre cele două supraputeri au fost pur și simplu date la o parte. Începând de săptămâna trecută, China nu mai constituie pentru Statele Unite un pericol pentru siguranța națională, iar Statele Unite pentru China nu mai sunt percepute ca o amenințare. Ostilitatea și rivalitatea sunt înlocuite printr-o cooperare desfășurată pe multiple planuri. Se merge atât de departe în această cooperare benefică pentru ambele state și pentru întreg mapamondul, încât China s-a oferit să furnizeze burse pentru zeci de mii de studenți americani care, pe această cale, vor avea posibilitatea să cunoască mai bine un stat care funcționează în baza altor principii, reguli și valori și, întorcându-se acasă, să fie capabili să promoveze principiul de bază conform căruia, pe de-o parte planeta poate funcționa cât se poate de bine în ciuda faptului că statele împărtășesc, pe lângă valorile comune și numeroase valori diferite, și în al doilea rând, ceea ce este fundamental, li a fost accentuat la San Francisco, că planeta Pământ este suficient de mare pentru ca cele două supraputeri să se poată dezvolta fără a se călca reciproc pe bătături.
Pornind din acest punct de cotitură istorică, aproape automat urmează să se regleze toate celelalte probleme până acum litigioase. Taiwanul, care de drept aparține Chinei, și care mai devreme sau mai târziu, pe cale pașnică, se va unifica cu China, la fel cum s-a întâmplat și cu Hong Kong-ul, Marea Chinei de Sud, în care indiscutabil China va deține în viitor o pondere extrem de importantă, dar care va fi deschisă comerțului tuturor statelor riverane, precum și statelor neriverane. Războiul din Ucraina și din Fâșia Gaza sunt tratate în plan secund și nu s-au bucurat de un statut deosebit în cadrul convorbirilor oficiale, ocupând mai degrabă o poziție în anexele dialogului dintre Biden și Xi Jinping.
Această întâlnire la vârful vârfului a plasat în derizoriu poziția de lider mondial râvnită de Vladimir Putin, dar în schimb, statutul de mare lider regional al Turciei a fost recunoscut de ambele părți. Cât privește Iranul, dacă nu mă înșel, nici măcar nu a fost tratat între paranteze. Mă bucur că am intuit corect substanța și semnificația noului parteneriat istoric dintre Statele Unite și China.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Dle. Rosca Stanescu,
    Lasati marea politica unor meseriasi.
    Reveniti la aia damboviteana, aici va e locul.
    Cu consideratie si cu speranta ca nu picati in ridicol.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998