CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

SUA și România, un memorandum împotriva libertății

0 comentarii / 873 vizualizări / 27 iunie 2024

Pare de necrezut. Dar este totuși adevărat. Statele Unite, despre care decenii la rând s-a vorbit cu respect ca despre o mare democrație, în care libertățile omului sunt mai garantate decât oriunde altundeva în lume, împreună cu România, un nou stat democratic, au semnat un memorandum care reprezintă un atentat grav asupra libertății. S-a întâmplat în 21 iunie. Consecința acestui document în ceea ce ne privește este că el va genera o nouă legislație. Extrem de restrictivă. Care sunt țintele?
Memorandumul semnat la Washington de Luminița Odobescu, ministrul român de Externe, desigur cu binecuvântarea președintelui Klaus Iohannis, are o denumire ceva mai sofisticată: „Cadrul de combatere a manipulării informațiilor de stat străine”. Am putea să ne imaginăm că înțelegerea româno-americană, un experiment care sunt sigur că va fi extins și în alte state aliate ale Washingtonului, vizează contracararea propagandei de război lansate constant de Federația Rusă prin intermediul unor agenți de influență conștienți sau inconștienți, care acționează în mediile de presă ori în organizații ale societății civile. Și dacă tot recunoaștem că ne aflăm în război cu Federația Rusă, atunci, nu-i așa, ar trebui să ne înarmăm corespunzător și în ceea ce privește utilizarea unor narative care ar putea schimba în mod negativ percepția cetățenilor asupra evenimentelor cu care ne confruntăm.
Pentru a mă face mai bine înțeles, voi consemna în cele ce urmează capitolele vizate de respectivul memorandum:
1. Strategii și politici naționale
2. Structurile și instituțiile de guvernanță
3. Capacitatea umană și tehnică
4. Societatea civilă, mass-media independentă și mediul academic
5. Angajamentul multilateral
Ce urmează după ce ministrul român de Externe a semnat cu partea americană la solicitarea acesteia acest memorandum?
În definitiv, un memorandum este doar un memorandum. Cel puțin aparent, un memorandum nu ne poate pune în pericol. Cum ar putea el să devină obligatoriu pentru cetățeni, pentru reprezentanții unor instituții de stat, pentru jurnaliști sau pentru activiștii civici? Într-un singur fel. Prin crearea, în baza acestui document, a unor reglementări specifice și explicite pentru fiecare domeniu în parte. Ceea ce presupune că autoritățile de la București, prin intermediul Guvernului sau chiar a Parlamentului, vor trece la pasul următor. Vor institui, sub diverse forme, cenzura prin legiferare și prin crearea unui întreg set de sancțiuni specifice îndreptate împotriva celor care nu se vor conforma. Cenzura despre care se vorbește în memorandum va deveni astfel instituționalizată. Și am putea avea de-a face foarte curând și cu implementarea unui mecanism prin care vom fi supravegheați și urmăriți. Ceea ce vine la pachet cu un alt set de măsuri, deja experimentate, care fac posibilă ștergerea unor postări, a unor opinii considerate neconforme, pe care unii vectori de opinie și le exprimă, legate de modul în care decurge războiul din Ucraina, de asistența pe care o acordăm acestui stat și refugiaților săi, de modul în care reacționăm în raport cu opiniile exprimate de oficialii de la Moscova sau de aliații acestora. Vom avea așadar de-a face, dacă nu reacționăm la timp și energic, cu o nouă formă de inchiziție. Cu certitudine, asistată de inteligența artificială.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998