UPDATE – Surpriza: Omul lui Coldea, audiat la DNA
1 comentariu / 3232 vizualizări / 15 februarie 2016
Procurorii anti-corupție l-au audiat azi pe colonelul Gheorghe Nicolae, fostul șef al serviciului secret al MAI, ”Doi și un sfert”, eliberat din funcție săptămîna trecută de către premierul Dacian Cioloș.
Deocamdată nu se știe cu precizie în ce dosar de corupție a fost audiat Gheorghe Nicolae, el refuzînd să dea vreun indiciu presei la ieșirea din sediul DNA, unele surse afirmînd doar că el riscă acuzația de abuz în serviciu.
Ceea ce face cu adevărat interesant acest caz e faptul că Gheorghe Nicolae e considerat un apropiat al numărului doi în SRI, gen.Florian Coldea. Informația apare într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis, anul trecut, de către senatorul, fost procuror, Valer Marian, care spune, în document:
”Nu putem trece cu vederea nici faptul că, în ultimii ani, primul adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea, și-a extins tentaculele, și implicit influența și potențialul de poliție politică, asupra altor două servicii secrete: SPP și DIPI (serviciul secret al MAI). În anul 2009, un subaltern apropiat al generalului Coldea, colonelul Costin Nedelea, avansat ulterior general, a fost transferat de la SRI și numit, după un examen dubios, șef al unității informative al SPP. În vara anului 2014, un alt ofițer SRI fidel generalului Coldea, colonelul Gheorghe Nicolae, a fost numit la comanda DIPI”. (B.I.)
Miroase a facatura de la o posta!