Surpriza: potrivit documentelor oficiale, Ana Birchall e regina sponsorilor PSD
0 comentarii / 2165 vizualizări / 15 decembrie 2009
Verificînd dacă banii dați de Ana Birchall lui Geoană pe, de acum, celebra înregistrare video, au fost sau nu declarați oficial drept sponsorizare de campanie, descoperim lucruri mai mult decît spectaculoase în acte.Mai precis, potrivit Monitorului Oficial al României, Ana Birchall a fost, anul trecut, unul dintre primii 10 sponsori persoane fizice ai PSD, surclasînd de la distanță numele grele ale partidului, miniștri, senatori, deputați, oameni cu funcții de prim rang în ierarhie. Astfel, în M.O. Nr215/2009, care prezintă lista oficială a sponsorilor PSD, Ana Birchall apare ca donatoare a sumei frumușele de aproape un miliard de lei vechi, adică 90.000 RON. Spre comparație, Bogdan Niculescu Duvăz a donat doar 22.500 lei, Nicolae Văcăroiu 14.900 lei, Iulian Iancu 24.000 lei, Titus Corlatean 24.000 lei, Alin Teodorescu 6.250 lei, Ioan Rus 24.000 lei, Dan Nica 5.500 lei, Victor Surdu 23.000 lei, Liviu Dragnea 20.000 lei, Ilie Sîrbu 22.485 lei, Rodica Nassar 7.900 lei, Miron Mitrea 22.400 lei etc.Altfel spus, deși nu a prins nici măcar un loc onorabil pe listele de candidați, Ana Birchall a dat bani la partid cît 3-4 supergrei la un loc. Birchall este depășită de puțin, în in finita-i generozitate, doar de 4-5 sponsori care donează un miliard de lei vechi, de un anume Ștefan Viorel, cu 1,54 miliarde și de Ion Mănăilă, liderul topului, cu 1,9 miliarde de lei vechi donați. O altă ciudățenie e faptul că, potrivit Monitorului Oficial, Birchall a achitat toți banii, aproape 20.000 de euro la valoarea în lei, în aceeași zi, 25 iunie 2008, ceea ce ridică semne de întrebare asupra tranșei de 5.000 de euro dați lui Geoană, tot cu titlul de sposorizare legală. Practic, ar însemna că, dacă Mircea Geoană a mers la casierie, după momentul surprins de camera ascunsă, și a depus banii în numele Anei Birchall, aceasta a venit, în aceeași zi, pe altă cărare, și a achitat restul de bani, separat, ceea ce nu prea are logică. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Comenteaza