Surse: congresul PSD va fi ”impins” spre vara
0 comentarii / 1628 vizualizări / 7 ianuarie 2010
În loc de începutul lui martie, congresul PSD va avea loc, după toate probabilitățile, cel mai devreme la sfîrșitul lunii mai, dacă nu chiar începutul lunii iunie, aceasta fiind dorința actualei echipe de conducere, care are nevoie de timp pentru repoziționare în partid.Independenții, ”arma” cea mai puternică a lui GeoanăSituația din PSD se complică, în sensul că gruparea Geoană-Hrebenciuc are ca obiectiv împingerea, discretă, a congresului spre finalul primăverii, în locul debutului lunii martie, cum s-a vehiculat pînă acum. Interesul actualei conduceri este să tragă de timp, pentru a ”obosi” vocile care îl critică pe Geoană pentru rezultatul de la alegeri și a aranja ploile în filiale suficient de bine pentru ca liderul PSD să obțină un nou mandat. Unul dintre pretextele majore care va fi invocat, potrivit unor surse pesediste, este mult comentatul nou partid de stînga, pe care îl pregătesc Gabriel Oprea și alți foști membri ai PSD, grupați în acest moment sub formă de independenți, în parlament. Mai precis, noua formațiune, Uniunea Națională pentru Progresul României (una dintre denumirile analizate) ar dori să se înregistreze la tribunal la începutul lunii aprilie, pentru a ”prinde” rezultatul congresului PSD. Foștii pesediști știu că, indiferent de rezultat, o parte a PSD va fi nemulțumită și dispusă să migreze la noul partid, care se va înscrie la tribunal într-o formulă puternică, plasată, cum se spune, pe val. Tocmai acest lucru vor să îl speculeze Hrebenciuc, Geoană și Vanghelie, care duc muncă de lămurire în partid ca forul suprem al PSD să aibă loc după înscrierea UNPR la tribunal, știut fiind că Gabriel Oprea nu își permite să tărăgăneze prea mult înființarea noii formațiuni. Această strategie ar bloca dezertările masive din partid înainte de congres, ceea ce îi convine lui Geoană foarte mult, din motive pe care e inutil să le mai explicăm.Rivalul PSD: de stînga sau de centru?De altfel, trebuie spus că Oprea are și o altă problemă, anume dacă noul său partid să fie de stînga, pentru a ataca direct culoarul PSD, dau de centru. Prima variantă are dezavantajul că PSD e un brand suficient de puternic pentru a rezista chiar și unor dezertări masive, în timp ce a doua prezintă avantajul că permite apariția unei formațiuni ce poate forma alianțe și cu stînga, și cu dreapta, fără a-și periclita orientarea doctrinară. În condițiile în care independenții lui Oprea se află, deja, în alianță cu un partid de dreapta, PDL, versiunea plasării pe centrul eșichierului devine și mai fezabilă. Deocamdată, Oprea i-a comandat lui Vasile Dîncu o serie de studii sociologice ample, pentru a verifica ce tip de partid este mai aproape de gustul electoratului, în acest moment, o decizie urmînd a fi luată în săptămînile următoare. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Comenteaza