CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Suspendarea urmăririi penale a lui Băsescu, contestată de avocatul lui Firea

0 comentarii / 1564 vizualizări / 24 aprilie 2014

vocatul Lucian Bolcaş a contestat, azi, la Parchetul instanţei supreme, decizia de suspendare a urmăririi penale pentru şantaj a preşedintelui Traian Băsescu, în cazul plângerii formulate de senatorul Gabriela Firea.

Lucian Bolcaş a declarat, după ce a depus contestaţia la Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că a contestat ordonanţa procurorului prin care s-a dispus suspendarea cercetărilor în cazul plângerii senatorului Gabriela Firea, precizând că această cale de atac este „o procedură normală”.

„Fiecare ordonanţă este întemeiată, exprimă un punct de vedere al procurorului de caz şi conţine argumente juridice. Plângerea noastră combate argumentele procurorului şi sunt sau nu sunt suficiente”, a arătat Bolcaş.

Avocatul a spus că o persoană cu funcţie de conducere într-un stat trebuie să răspundă în faţa legii la fel ca oricare altă persoană. Bolcaş a precizat că o persoană cu „imunitate absolută” se transformă în dictator, iar regimul în dictatură.

Lucian Bolcaş a menţionat, conform Mediafax, că „la mijloc este vorba de onoarea doamnei Firea, de onoarea instituţiei pe care o reprezintă, dar şi de onoarea faţă de Constituţie şi faţă de statul democratic”.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998