Scena politică românească și-a prins urechile catastrofal în proceduri, pînă la a nu mai fi clar pentru nimeni cum se acționează firesc în diverse situații în care se încalcă legea sau moralitatea. De ani de zile, conducerile de partid aplică măsuri haotice, inegale, vindicative, fără legătură între ele, pentru situații similiare, confuzînd publicul la extrem. Cazul Severin, cel mai recent, este, probabil, și cel mai spectaculos, din acest punct de vedere.

Adrian Severin, implicat într-un scandal uriaș la Bruxelles, se autosuspendă din conducerea PSD, cu acordul colegilor, deși măsura nu există în statut. După doar o zi, conducerea PSD, cu Ponta în frunte, se răzgîndește și îi cere lui Severin demisia din partid și din PE după un scandal doar de imagine, pînă la acest punct, în care procurorii ori poliția nu au intrat în acțiune. În schimb, la arestarea lui Constantin Nicolescu, baronul de Argeș, aceeași conducere a PSD face zid în jurul lui și îl declară victima unor abuzuri politice. Mergînd înapoi în timp, după arestarea senatorului Cătălin Voicu aceeași conducere a PSD, cu Ponta în frunte, îl suspendă din partid rapid, ”pentru a lăsa justiția să își urmeze cursul”.

Mircea Geoană este suspendat timp de șase luni din partid, dar este sprijinit călduros, pe mai departe, la șefia Senatului, de parcă legislativul ar fi o instituție inferioară partidului. Adrian Năstase este deja trimis în judecată, dar rămîne onorabil membru al PSD, pe mai departe, și lider al Consiliului Național. Același Adrian Năstase a fost obligat, însă, acum cinci ani, să își dea demisia de onoare de la șefia Camerei Deputaților, la presiunile propriului partid, deși nu era mai afundat în justiție decît azi. Lucru care nu îl împiedică să îi ia apărarea, acum, lui Adrian Severin, considerînd că acesta nu ar trebui să își dea demisia de onoare.

Octav Cozmîncă este exclus din PSD doar pentru o scrisoare adresată conducerii în care a criticat anumite probleme ale partidului. O altă membră a partidului e propusă spre excludere doar pentru că a pozat în Playboy. Robert Negoiță și Nicu Bănicioiu rămîn lideri de partid, deși sunt implicați într-un proces care include trafic de carne vie.

La PDL, deputatul Cosmin Popescu rămîne membru și parlamentar, bine mersi, chiar și după ce justiția l-a condamnat la închisoare, doar pentru că mai există o cale de recurs. Deputatul Mircia Giurgiu, în schimb, e exclus fără drept de apel pentru că a votat la moțiunea de cenzură. Rezultă, logic, că pentru PDL e mai grav să votezi decît să furi. Teo Trandafir votează, și ea, o moțiune de cenzură contra propriului guvern, e propusă spre excludere, dar rămîne, miraculos, membru al partidului.
Monica Ridzi, anchetată de parchet, declară că s-ar autosuspenda din PDL, dar statutul nu i-o permite. Cîteva zile mai tîrziu, face, totuși, cerere de autosuspendare din partid.

Primarul din Baia Mare e arestat, condamnat și încarcerat, își pierde mandatul, dar Crin Antonescu e gata să îl reprimească în PNL fără probleme. Nu aceeași clemență se manifestă în cazul lui Viorel Cataramă, exclus din partid sub acuzația că l-a jignit pe liderul acesatuia, ori în cazul lui Florin Călinescu, cel care și-a permis să critice conducerea organizației Argeș. Din nou, se pare că e mult mai grav să îți critici șefii decît să furi din banul public ori să înșeli electoratul.

Alți liberali se declară indignați de alianța cu turnătorul la Securitate Dan Voiculescu, dar nu au probleme în a-l avea drept președinte de onoare pe turnătorul Mircea Ionescu Quintus. PSD și PNL se declară indignate de refuzul PDL de a permite propriilor membri să voteze conform conștiinței la ultima moțiune de cenzură, invocînd Constituția și prevederile ei privind mandatul imperativ. Uită că grosul UNPR e format din parlamentari excluși anul trecut de ele însele pentru doar că au lipsit de la alte moțiuni de cenzură.

Privind în ansamblu toate aceste evenimente, realizezi fără efort de ce România este privită peste tot drept o gaură neagră a bunului simț. La nivelul cel mai înalt, se iau aproape zilnic decizii politice pe care nu le-ar putea explica relativ coerent nici măcar autorii lor, necum alții din jur. Nici nu e de mirare că atîția politicieni și analiști se întreabă, de cîteva zile, la noi, cum de nu funcționează prezumția de nevinovăție în cazul eurodeputaților ne-români prinși cu mîța-n sac, care s-au grăbit să demisioneze. Explicația e simplă: Austria, Slovenia șamd sunt niște țări primitive, care habar nu au de respectarea drepturilor omului. Însă, nu disperați: încă un deceniu cu România în UE și se va ”rezolva” problema de la sine. La urma-urmei, nu ne-a luat mai mult de atît ca să învățăm marile corporații străine venite la noi cum se fură și se înșeală eficient, pentru că, nu-i așa?, legea nu e decît pentru fraieri. (Bogdan Tiberiu Iacob)