CURS VALUTAR

Tabelul lui Vasile Blaga

0 comentarii / 915 vizualizări / 2 octombrie 2016

La fel cum Mendeleev, în geniul său, a întocmit un tabel al elementelor, și Vasile Blaga este autorul unui tabel al trădărilor. Ce-i drept, vorbim despre un produs căruia nu-i poate totuși revendica paternitatea. Nu cred că există om politic în România mai supus trădărilor ca acest fost lider PDL și apoi, până când a fost decapitat, co-președinte PNL. Să vedem despre ce este vorba.
raian Băsescu nu ar fi ajuns niciodată ceea ce a ajuns și nici nu ar fi fost, astăzi, un pensionar de lux al statului român, dacă nu ar fi existat Vasile Blaga. Iar dacă Vasile Blaga nu ar fi existat, mă îndoiesc că ar fi putut inventa cineva un personaj de această clasă.
Toate campaniile electorale ale lui Traian Băsescu, pentru Primăria Generală a Capitalei de două ori, pentru președinția României tot de două ori, pentru supraviețuire în urma suspendării sale din cea mai înaltă funcție în stat tot de două ori, sunt rezultatul pe care nimeni nu îl poate contesta al talentului și priceperii lui Vasile Blaga. Bulldogul, cum a fost el alintat de cel care s-a cocoțat mereu pe umerii lui. Vasile Blaga a îndeplinit cu succes două misiuni extrem de importante, vitale chiar pentru Traian Băsescu. El a organizat ca nimeni altul partidul, ținându-i rândurile starnse, și a reușit să mobilizeze, de câte ori a fost necesar, electoratul, dar și să utilizeze, în beneficiile lui Traian Băsescu, instituțiile de forță. De altfel, s-a și aflat, temporar, la conducerea Ministerului de Interne. În al doilea rând, același Vasile Blaga s-a remarcat prin îndeplinirea cu maxim succes a misiunii vitale de starngere de fonduri pentru toate aceste campanii politice și de distribuire a acestora. O operațiune nu numai extrem de importantă, dar și foarte riscantă. Așa cum se vede, cât se poate de clar, în zilele noastre.
Pentru ca Vasile Blaga să reușească, pentru ca el să îi fie atât de util lui Traian Băsescu, a lucrat în echipă. Cea mai restrânsă și cea mai eficientă echipă a fost cunoscută sub numele de BVP. În traducere, Blaga, Videanu, Berceanu. Cei trei corifei PDL, generalii politici ai lui Traian Băsescu, în fruntea cărora s-a aflat mereu Vasile Blaga, au devenit, fiecare în parte, puternice centre de profit sau de venit sau, cum spun procurorii, de interese neligitime, de procurare și furnizare a banilor negri pentru partid. Sub cei trei generali politici au început adevăratele ramificații, de fiecare dată duble, de politicieni și oameni de afaceri, prin intermediul cărora erau plasați oameni cheie în societățile de stat, care încheiau contracte cu dedicație cu privați, care, la rândul lor, treceau, tot cu dedicație, o parte dintre venituri pe mâna politicienilor. Care îi foloseau, după caz, pentru ei înșiși și pentru partid.
Astăzi, au dreptate foștii sau actualii colaboratori ai lui Traian Băsescu care, la unison cu acesta, susțin că toate partidele au procedat la fel. Așa e. Numai că amploarea acestor operațiuni plasează PDL-ul, condus mereu de Vasile Blaga din postura de secretar general, pe locul întâi în top.
Ei bine, Vasile Blaga a început prin a fi trădat de unii dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi. Primii care s-au dat, în mare viteză, la o parte au fost și principalii beneficiari ai sistemului, Adrian Videanu și Radu Berceanu. A urmat “pisicuța”, Elena Udrea, care a intrat în conflict cu bulldogul. Și, de aici, până la urmă, s-a produs și ruptura. Ruptura de la perdeluță. Pentru că nu Vasile Blaga l-a părăsit pe Traian Băsescu. Ci Traian Băsescu l-a părăsit pe Vasile Blaga. Din motive de pisicuță.
După care, lanțul trădărilor a continuat. Întreg grupul de oameni de afaceri, prin intermediul căruia intrau, la partid, sume consistente de bani negri rezultați din afaceri mai târziu parate, grup aflat sub controlul Elenei Udrea în frunte cu fostul ei soț, Dorin Cocoș, a defectat, s-a transformat într-o asociație a scriitorilor DNA și, încet, încet, au început să îl dea în gât pe fostul lor șef.
După ce a condus o vreme una dintre cele mai importante instituții de forță, același Vasile Blaga a controlat, mult timp, nu numai Ministerul de Interne, nu numai temul serviciu secret “Doi și-un sfert”, ci și vama și alte manete de comandă și control ale statului de drept. Dar, și aici, a început să își facă loc trădarea. Rând pe rând, numeroși foști colaboratori ai lui Vasile Blaga au făcut cerere scrisă de intrare în marea uniune a scriitorilor DNA. Unii dintre ei, în loc de cotizație, l-au predat pe Vasile Blaga. Pe cel care îi pusese în funcție, îi ridicase în grad și demnitate, îi dusese fix lângă borcanul cu miere.
Chiar și după dezastrul alegerilor pentru Parlamentul din 2012, când niciunul dintre candidații PDL – cu o singură excepție, cea din Diaspora – nu a reușit să strângă numărul necesar de voturi și când toți cei intrați în Parlament au beneficiat de artificiul redistribuirii, Vasile Blaga tot a continuat să stea drept în șaua calului și să conducă partidul. Și a reușit un miracol. L-a scos din mocirlă și l-a unit cu PNL, pentru a-l duce la adăpost, pentru a-l face din nou eligibil și pentru a-i da o nouă haină, numai bună de vreme rea.
Din această poziție, același Vasile Blaga a fost șeful campaniei lui Klaus Iohannis pentru alegerile prezidențiale. A condus cu succes această campanie. Din nou, a strâns și a redistribuit fonduri. Din nou, a mobilizat atât oameni de afaceri, cât și activiști. Iar Klaus Iohannis a câștigat. Zilele trecute, Klaus Iohannis a ridicat indiferent dintr-o sprânceană atunci când Vasile Blaga l-a informat că e chemat la DNA în calitate de suspect. Și, în definitiv, ce ar fi putut să facă altceva?
Ce ar fi putut să facă altceva Klaus Iohannis? Ce ar fi putut să facă altceva colegii săi din vechiul PDL și din vechiul PNL? Nu cumva chiar Vasile Blaga, în deplin consens cu Alina Gorghiu și cu binecuvântarea lui Klaus Iohannis, a bătut în cuie un set de reguli deontologice conform cărora orice suspect, dacă este și politician, e obligat să facă, instantaneu, pasul înapoi? Ce putea să facă altceva Klaus Iohannis decât să ridice dintr-o spranceană? Ce ar putea să facă altceva “colegii” din PNL decât să se lepede de Vasile Blaga?
Numai că această lepădare este atât de profundă, atât de manifestă, făcută cu atât de mult entuziasm, încât ea transcede domeniul etic ori deontologic și aterizează pe terenul trădării. Chiar și discuțiile legate de succesiune au un miros puternic de trădare.
Dacă Vasile Blaga nu ar fi bulldogul pe care îl știm, dacă el s-ar transforma în pisicuț – nu și în pisicuță, fiindcă pisicuța are gheare –, atunci va fi vai și amar de cei care îl trădează astăzi și își ocupă căsuțele în tabelui lui Blaga. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *