CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Tagma jefuitorilor faţă cu poporul

1 comentariu / 2307 vizualizări / 13 noiembrie 2016

După Brexit a venit şi alegerea lui Donald Trump în America. Castelele din cărţi de joc ale Sistemului, ale Sistemelor se prăbuşesc unul după altul. Poporul îşi arată din nou peste tot puterea. O adevărată revoluţie paşnică. Tot ce a mai reuşit Sistemul în ultimul an a fost să-l reinstaleze, penibil, pe perimatul Mariano Rajoy în Spania, unde capitalul german face legea. În aprilie-mai viitor, în Franţa, Marine Le Pen, din partea Frontului Naţional, va intra foarte probabil în turul doi al alegerilor prezidenţiale, şi deci va putea să le câştige. Singurul care o poate bate şi merită s-o facă e fostul prim-ministru François Fillon, un conservator autentic. Dacă va câştiga Marine Le Pen, Frontul Naţional va declanşa referendumul deja anunţat de renunţare la euro şi abandonare a UE. Până atunci vom avea alegerile din Republica Moldova vecină, alegerile din Bulgaria vecină, referendumul decisiv din Italia (4 decembrie 2016), alegerile din Olanda (15 martie 2017) şi, în cele din urmă, chiar şi alegerile din Germania (septembrie-octombrie 2017), care conduce încă cu mâna de fier a austerităţii Uniunea Europeană, alegeri cu o anunţată creştere importantă a populiştilor (AfD), a conservatorilor clasici.
România va fi, în schimb, ultima care va renunţa la limba de lemn a globalizării şi la political correctness. Românii au fost ultimii din Est care s-au lepădat de comunism. Şi nici măcar n-au făcut-o singuri. Şi nici sincer, şi nici până la capăt. La fel cum şi Imperiul Roman a ajuns în Dacia abia când începuse s-o ia la vale şi avea vistieriile goale. Ca şi Imperiul American de azi.
În America se profilează o soluţie guvernamentală nici democrată, dar nici prea republicană. Vom avea confirmări după ce preşedintele Donald Trump îşi va anunţa guvernul. Dar Newt Gingrich, Rudi Giuliani sau Michael Flynn sunt mai degrabă personalităţi independente decât soldaţi disciplinaţi ai Partidului Republican. Da, lumea se schimbă şi nu ştim prea bine încotro se duce. Ce e sigur deocamdată e că oamenii Sistemului plâng, manifestează grotesc şi ies lamentabil din prima scenă, nu fără să-i apostrofeze pe Trump, pe Putin şi pe oricine are susţinerea populară.
La Bucureşti se aşteaptă o victorie consistentă a PSD-ului şi o clară marginalizare a preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului etichetat fraudulos „tehnocrat” Dacian Cioloş (ultimele dezvăluiri de presă ni-l confirmă ca veritabil „nepot al Vulpii”…). Deocamdată, singurul „merit” al celor doi e că s-au urcat cu mult tupeu pe emoţia publică creată prin tragedia de la Colectiv şi ne-au dat un lamentabil „guvern al meu”. Dar e limpede că nu au fost aduşi în capul mesei de vreo nevoie populară (poveşti cu Facebook, diaspora, tineri frumoşi şi liberi în stradă, consultări cu societatea „civilă” etc.), ci de interesele tagmei jefuitorilor externi şi interni.
Şi câte nu vom mai auzi în anii care urmează ! Armatele de oengişti, propagandişti, manipulatori de profesie se vor da de ceasul morţii să ne convingă de binefacerile Sistemului stabil, de fericirea menţinerii statu quo-ului, cu avantajele care decurg. Pentru ei şi numai pentru ei. Poporul geme sub crize, sub taxe, sub interdicţii fără număr. Odată cu ieşirea Marii Britanii din UE, cu alegerea neobişnuitului Donald Trump la Casa Albă, lumea se schimbă brutal, fără întoarcere. Dar schimbarea radicală – reevaluarea pozitivă şi necesară a statului, preeminenţa naţiunilor, respectul pentru opţiunile populare, regăsirea valorilor morale tradiţionale (familie, lege, justiţie, credinţă) pe care s-a clădit lumea – va lua timp. (Petru Romoşan)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. […] Sistemelor se prăbuşesc unul după altul şi Poporul îşi arată din nou peste tot puterea, notează editorialistul Petru Romoşan. Acesta susţine că odată cu ieşirea Marii Britanii din UE, cu alegerea neobişnuitului Donald […]

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998