CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Tanase despre modificarea Constitutiei: ”Daca nu se intampla in 2013, nu se mai realizeaza prea curand!”

0 comentarii / 1477 vizualizări / 6 februarie 2013

Dacă USL nu va reuși să modifice Constituția în acest an, nu va mai reuși prea curând, afirmă analistul politic Stelian Tănase, care avertizează că această reformă se va face, cel mai probabil, într-o totală grabă mioritică.
”De vreo două săptămîni se îndesesc ştirile în privinţa modificării Constituţiei. E logic să se întîmple aşa. Dacă USL nu reuşeşte să schimbe legea fundamentală în acest an, nu se va mai putea face prea curînd. 2014 e din nou an electoral. L-am auzit pe primul ministru Victor Ponta că nu le va da drumul parlamentarilor în vacanţa de vară pînă cînd nu vor da gata proiectul de revizuire. Se va lucra zi lumină, astfel încît documentul să fie gata. Dezbaterea începe zilele acestea, forumul constituţional va lucra pînă pe 5 mai, după care membrii comisiei de revizuire întocmesc proiectul care trebuie adoptat de cele două Camere ale Parlamentului cu o majoritate de două treimi. USL are această majoritate. Iar la toamnă, va fi un referendum (…) Trebuie să ne grăbim, ni se spune. Pentru a treia oară în 23 de ani cînd ni se spune să se grăbim cu Constituţia, că nu e timp pentru deliberări. În 1991, nu am putut să răspundem ce formă de stat vrem pentru că nu era timp de pierdut. Statul român postdecembrist nu avea lege fundamentală şi nu era acceptat în lumea civilizată. În 2003, ni s-a spus iar că nu e timp de gîndire pentru că vine integrarea europeană. Acum lumea îi dă zor că bugetul UE și mai ales cu euroregiunile. Noi nu le avem pentru că nu sunt trecute în Constituţie, iar la anul sunt prezidenţiale şi în campanie electorală spiritele vor fi prea încinse ca să se discute la rece. Şi atunci? Soluţia e simplă. Nu e nevoie să se găsească bani pentru campanii de informare la televiziunea publică despre opţiunea republică/monarhie sau despre modernizarea României în vremea monarhiei constituţionale şi distrugerea sistematice a ţării după alungarea Regelui Mihai. Nu e nevoie să ne apucăm să facem în 2-3 luni ce nu s-a făcut la şcoală în 23 de ani. Toate acestea s-ar dovedi mult prea greu de pus în aplicare în timp scurt”, scrie Stelian Tănase, pe blog. (R.Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998