CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Tanase: ”Mircea Geoana nu isi poate face partid fara sprijinul PDL”

0 comentarii / 1350 vizualizări / 28 noiembrie 2011

Mircea Geoană nu are nici o șansă să pună de unul singur un partid pe picioare, fără sprijinul PDL, afirmă analistul politic Stelian Tănase, pentru Inpolitics.

”Mircea Geoană nu are nici o șansă să pună un partid pe picioare. Singura lui șansă este să fie ajutat de putere. Miza PDL este de a aduna cât mai multe partidulețe sperând să ia voturile nemulțumiților și să rupă ce se mai poate din voturile USL. Fără suportul puterii, Geoană nu poate face un partiduleț care să ia voturi de la PSD. Am tot văzut că PDL vorbește despre Mișcarea Populară. Așadar, există un interes de a naște pui fiindcă se iau voturi de la nemulțumiți. Pe de altă parte, suntem într-un mediu foarte fluid și jocurile pentru la anul sunt destul de complexe. Este posibil ca nemulțumiții din PDL, PSD și PNL, cei care nu mai prind nici un loc pentru Parlament sau nici o cale spre structurile administrației publice locale, să se orienteze spre alte formațiuni. Să vă dau un exemplu. Dacă PDL are în sondaje 20%, asta înseamnă că o treime din aleșii pedeliști nu mai au șansa să intre în Parlament și nici nu mai ajung în administrația publică. În vara viitoare, se poate ca nemulțumiții din aceste partide să se îndrepte spre o formațiune cum va fi cea a lui Geoană”, explică Stelian Tănase. (R.Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998