O hotărâre de guvern care precede un proiect de act normativ, intitulat „Strategia națională de vaccinare în România”, stârnește un uriaș tărăboi. Pe motiv că preconizează vaccinarea de-a lungul întregii vieți, inclusiv prin mecanisme de compensare. Înregistrăm o frecvență și chiar virulență rar întâlnite, proteste după proteste pe această temă. Cât este pericol real și cât este pericol imaginat în ceea ce preconizează Guvernul? Cum de a fost indusă o asemenea stare de alertă la nivelul unei părți din societate, unde tonul este dat de oameni inteligenți și instruiți?
Merită să analizăm cu toată seriozitatea cauza acestui fenomen. Un fenomen social și totodată psihologic, la nivelul unei părți a societății care percepe intenția Guvernului drept o capcană. Vectorii acestor opinii sunt în general persoane, intelectuali ai României, care au semnalat cu încrâncenare pericolele legate de campania anti-Covid a statelor și capcanele de tot felul ale campaniilor de vaccinare. Și care, ulterior, atrag atenția asupra unora dintre consecințele nefaste ale vaccinurilor anti-Covid. Acești vectori ai societății au astăzi credibilitate, o credibilitate dată de antecedentele legate de pandemie și, în consecință, sunt pe cai mari acum, când atacă o intenție guvernamentală netransformată încă în lege. În definitiv, legea vaccinării populației se află la capătul unei dezbateri publice și toți cei care au simțit nevoia au fost și sunt în continuare în drept să dezbată.
În altă ordine de idei, întreaga tărășenie seamănă cu povestea drobului de sare. Cade sau nu cade drobul de sare? Legat de pandemie, a căzut. De ce nu s-ar repeta istoria? Și de aici încolo se dă cumva undă verde pentru fel de fel de scenarii catastrofice. Și teorii ale conspirației.
Nu am intenția să intru în coliziune cu intelectuali pe care, în definitiv, am toate motivele să-i respect. Le atrag însă tuturor atenția – și atrag atenția și opiniei pulice neutre, celor care nu sunt încă plasați nici de-o parte, nici de cealaltă a baricadei – că mai e mult până departe. Proiectul de act normativ urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților și Senatului. El nu are un caracter de urgență. Prin urmare, există posibilitatea ca, mai întâi în Comisii și apoi în plen, să poată fi dezbătut și amendat articol cu articol. Ceea ce astăzi este identificat drept o suită de capcane de natură să dea apă la moară mult blamatei industrii farma sau guvernelor în care reprezentanții industriei farma reușesc să facă lobby cu succes, se poate confirma sau infirma. Dar doar în timp. Ceea ce însă va putea fi vizibil este modul în care va fi definitivat actul legislativ.
Pentru moment, ceea ce întinde la maximum nervii este intenția Guvernului de a vaccina cu mic cu mare întreaga populație. În primul rând. Și în al doilea rând de a transforma această operație într-una obligatorie. Într-un fel sau altul, cine nu se va conforma va suferi o serie de consecințe. În funcție de ce va stabili legiuitorul, asemenea consecințe pot fi financiare, în sensul aplicării unor amenzi, sau de altă natură. Cum ar fi stabilirea unor restricții, la care să fie supuse persoanele care nu se vor vaccina sau părinții care refuză să-și vaccineze copiii. Asemenea restricții n-ar putea presupune în niciun caz interdicția de a li se acorda asistență medicală, ci mai degrabă obligarea acestora de a plăti tratamentele generate de contactarea unor afecțiuni care puteau fi evitate prin vaccin. Și această formă de constrângere este discutabilă. În sensul că, în conformitate cu Constituția, asistența medicală în România este generală și gratuită. Chiar dacă acest principiu este de multe ori încălcat. Mai rămâne de dezbătut în cele două Camere ale Parlamentului lista celor câteva vaccinuri care urmează să devină obligatorii. Poate că acum avem o listă mai lungă, iar din Parlament va ieși o listă mai scurtă. În fine, ca să dau curs și unei observații cât se poate de pertinente a avocatului Dan Chitic, societatea va trebui să dea răspuns la întrebarea de ce, pentru actele normative vizând sănătatea populației, este necesar un aviz al Serviciului Român de Informații. Aici răspunsul este mai complicat. Pentru că atribuțiile celui mai important serviciu secret al țării nu sunt bine definite. Aparent, totul poate ține de siguranța națională. În realitate, lucrurile nu stau așa. De siguranța națională ar trebui să țină doar acele acte normative care vizează antiterorismul sau contraspionajul. A pune totul în cârca SRI ca răspundere înseamnă implicit a-i acorda acestui serviciu secret puteri exagerat de mari în toate domeniile.
Așadar să fim precauți, să fi prudenți, dar să nu ne isterizăm. Chiar dacă din nefericire puterea din România, dar și puterea de la nivel european și mondial le oferă suficient de multe argumente celor care se tem că o să cadă drobul de sare.