CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Teama de strigoi? Boureanu tine in casa zeci de kilograme de argint

0 comentarii / 1603 vizualizări / 3 iulie 2009

Soţii Cristian Boureanu şi Valentina Pelinel sunt fericiţii proprietari ai unui colosal tezaur de obiecte de argint care, la un loc, cântăresc nici mai mult, nici mai puţin, decât peste 30 de kilograme. „Totul a început cu un cadou de nuntă”În declaraţia de avere postată pe site-ul Camerei Deputaţilor, deputatul PD-L precizează că este posesorul unei colecţii de obiecte de uz casnic, de argint, care se ridică la suma impresionantă de 45.000 de euro. Cum un gram de argint costă în jur de 6 lei, înseamnă că pedelistul a tezaurizat lejer vreo 30 de kilograme de metal preţios. Contactat de InPolitics, Boureanu a explicat că, împreună cu soţia, împărtăşeşte o adevărată atracţie pentru obiectele de uz casnic făurite din argint. Mai mult chiar, tânărul cuplu obişnuieşte să comande realizarea de artefacte unor meşteri cunoscuţi, care le confecţionează manual, în funcţie de indicaţiile primite de la client. „Termenul de „colecţie” este dat mai mult de rigorile declaraţiei de avere. Nu este vorba despre o colecţie propriu-zisă. Eu şi Valentina suntem iubitori de obiecte de argint. Le cumpărăm de pretutindeni. Totul a început când cineva ne-a făcut cadou de nuntă nişte pahare de argint. Am tot achiziţionat de atunci pahare de vin, de bere, solniţe, frapiere, candelabre, sfeşnice. Le cumpărăm atât din ţară cât şi din străinătate. Obişnuim chiar să le şi comandăm la nişte meşteri care le realizează manual”, ne-a explicat Boureanu. El a adăugat că, deşi majoritatea obiectelor nu au o valoare ridicată datorată vechimii lor, obişnuieşte să treacă şi pragul anticariatelor în căutarea unor suveniruri de argint. (Răzvan Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998