CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Telecomanda si mama surogat

0 comentarii / 1469 vizualizări / 18 martie 2012

Premierul Mihai Razvan Ungureanu a facut un enunt socant. El a afirmat ca este liberal. Referindu-se la PNL, nu la defectorii PNL care s-au aruncat, cu multa vreme in urma, in bratele Presedintelui Traian Basescu. Cu alte cuvinte, el si-a proclamat apartenenta la USL. Face, vezi Doamne, parte din opozitie. Si, in acelasi timp, conduce Executivul. Instalat si sustinut fiind de coalitia aflata la putere. Despre cum poti sa fii si capra si varza, voi comenta in cele ce urmeaza.
Analistul Bogdan Tiberiu Iacob, pe site-ul Inpolitics, ajunge la concluzia ca declaratia-soc a lui Mihai Razvan Ungureanu este o bomba cu efect intarziat. Care ar putea exploda atunci cand, dupa locale, ar putea avea loc un Congres extraordinar PNL. La care el si-ar anunta candidatura la sefia partidului. O provocare de nerefuzat pentru unii liberali. Intrucat s-ar trezi instantaneu si fara niciun efort la putere. Nu am intentia sa-l contrazic pe BogdanTiberiu Iacob. Ci doar sa dezvolt o analiza pe marginea declaratiei lui Ungureanu si a reactiei lui Crin Antonescu.
PNL se afla intr-o pozitie ferma. Lipsita de orice fel de echivoc. Care va fi si mai mult batuta in cuie pe parcursul Congresului extraordinar programat la inceputul lunii aprilie si unde PNL, PSD si PC se vor reuni intr-un mare congres comun. In baza carui principiu sau carui articol din statutul PNL ar fi posibil ca, atunci cand intreg partidul se bate de pe bancile opozitiei cu puterea, un membru al sau, reactivat dupa o suspendare de mai multi ani, ar putea accepta, fara a demisiona din partid, de drept si de facto, o functie executiva? Si nu una oarecare, ci cea mai inalta functie pe care i-o poate oferi o majoritate aflata la putere. Este evident ca numai intr-o lume a lui Ion Luca Caragiale si numai un personaj din dramaturgia acestuia si-ar putea aroga o asemenea identitate dubla si total contradictorie.
Dar Mihai Razvan Ungureanu nu este un mascarici. El nu a intentionat nicio secunda sa imbrace costumul unui personaj din lumea lui Caragiale. Dimpotriva. Prin intreaga sa atitudine, omul doreste sa fie luat in serios. Si, atunci, de unde pana unde aceasta idee nazdravana a resuscitarii lui dupa mai multi ani de criogenare intr-o postura de liberal? Am o explicatie.
Mai intai, fac din nou precizarea ca Mihai Razvan Ungureanu functioneaza ca o simpla telecomanda. In mana Presedintelui Traian Basescu. Cel care l-a plantat pe acest fetus, in urma cu cativa ani, in pantecele unei mame surogat. Care se numeste SIE. Institutia spionajului romanesc. Si de acolo, maturizat, recroit, reinventat, MRU este plasat in epicentrul unei batalii politice chiar inainte de declansarea ostilitatilor finale. Nu Mihai Razvan Ungureanu se crede liberal. Apartinand, cu toata fiinta sa, opozitiei. Ci altcineva. Se spune ca mama surogat se ataseaza de copilul pe care l-a crescut in pantece. S-ar putea spune ca SIE s-a atasat de MRU. Dar cine este SIE, dincolo de rolul acestei institutii a statului de drept? Este Predoiu. Un personaj despre care cetatenii Romaniei nu stiu prea multe. Si mai bine ca nu stiu. Ceea ce insa trebuie sa stie toata lumea este ca Predoiu e omul de baza in SIE al lui Traian Basescu. Ca Traian Basescu, prin Predoiu, conduce SIE. Cine e mama surogat? Ghici ghicitoarea mea! (Sorin Rosca Stanescu)

Sursa: CorectNews

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998