CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Tensiuni in crestere in PDL: Paleologu cere organizarea unui congres ”pe bune”

0 comentarii / 1411 vizualizări / 10 ianuarie 2013

Secretarul executiv al PDL, Theodor Paleologu, cere organizarea unui congres corect al partidului, în care să se evite convocarea unui număr restrîns de delegați, el amintind că aceasta a fost și dorința actualului lider, Vasile Blaga, înaintea ultimul for suprem al partidului, de anul trecut. Solicitarea lui Paleologu confirmă zvonurile din ultima vreme, potrivit cărora actuala conducere a PDL pune la cale un congres bine controlat, cu o participare redusă, care să minimalizeze șansele unei schimbări a conducerii.

”Eu nu cred că trebuie să repetăm greşeala din iunie” a declarat Paleologu pentru RFI. ”În iunie s-a făcut mult prea repede şi poate ţineţi minte că am folosit o formulă foarte puternică atunci, care a supărat pe unii, am spus că seamănă cu un puci fesenist. Sigur, nu a fost aşa până la urmă, pentru că Vasile Blaga este un om care doreşte unitatea partidului, este un om ponderat şi îl respect foarte mult pe Vasile Blaga. Deci, nu la Vasile Blaga mă refeream. Pe de altă parte, Vasile Blaga, dacă ţineţi minte, a cerut în 2011, la congresul din 2011, o formulă extinsă pentru congres, 4.000 sau 5.000 de participanţi, o reprezentare cât mai largă a tuturor militanţilor din partid şi sunt în continuare pe aceeaşi linie. Ca şi Vasile Blaga atunci şi eu am cerut acest lucru atunci, am înţeles de ce s-a optat în 2011 şi în 2012 pentru o formulă restrânsă, dar acum este cazul să mergem pe o formulă extinsă a concretului şi să organizăm un congres cum am spus eu „pe bune”. Este o formulă colocvială, bineînţeles, dar asta înţeleg printr-un congres „pe bune”, un congres cu adevărat democratic pentru că pentru un partid care a pierdut puterea, democraţia internă este resortul renaşterii, trebuie să înţelegem acest lucru. Democraţia internă nu este o floare la butonieră, nu este o marotă de intelectuali, ci este un mecanism al renaşterii politice de care avem nevoie să reprezentăm cu adevărat o alternativă la guvernarea USL” a spus secretarul executiv al PDL. (B.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998