Teodorescu: ”Basescu va inventa un motiv pentru a le cere romanilor sa stea acasa”
0 comentarii / 1700 vizualizări / 20 iulie 2012
Ultimele sondaje de opinie arată că românii vor ieși în număr mare la urne, afirmă analistul politic Bogdan Teodorescu, în exclusivitate pentru Inpolitics, el explicând că este posibil ca, până la finalul campaniei electorale, Traian Băsescu să inventeze un motiv și să le solicite susținătorilor să nu iasă la vot, într-o încercare de a invalida referendumul.
”Până în acest moment, campania electorală a lui Traian Băsescu a comportat două stadii. În primul rând, este vorba despre momentele în care el s-a bazat pe sprijinul prietenilor din Partidul Popular European și pe presiunile acestora ca noua putere de la București să adopte pragul de vot, la referendum. În realitate, Băsescu crede că acest prag l-ar putea salva de nemulțumirea populară și nu greșim deloc dacă spunem că președintele suspendat se ascunde sub un scut european de votul popular. În al doilea rând, Traian Băsescu afșează o atitudine dublă. Pe de o parte, el este foarte agresiv cu rivalii lui politici dar, pe de alta, simte o nevoie permanentă de a infirma că strădania PDL și a apropiaților lui este aceea de a-i face pe români să nu iasă în număr mare la vot, tocmai pentru a fi infirmat referendumul iar, în ultimă instanță, el să se întoarcă la Cotroceni. Momentan, Traian Băsescu face tot ceea ce poate pentru a ascunde că el vrea să fugă de votul popular. În prezent, sondajele de opinie arată că peste 50% dintre români vor să voteze la referendum. În unele dintre ele, se identifică o intenție de vot de 70-80%. Luând în considerare toate aceste aspecte, este posibil ca, până la finalul campaniei, Traian Băsescu să inventeze un motiv și să le solicite românilor, la modul oficial, să nu vină la vot”, explică Bogdan Teodorescu. (Răzvan Gheorghe)
Comenteaza