CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Teodorescu: ”Boc, Udrea si Anastase ar putea distruge imaginea viitoarei Miscari Populare”

0 comentarii / 1378 vizualizări / 1 noiembrie 2011

Mișcarea Populară reprezintă o strategie politică de camuflare a portocaliului și care, doar prin cooptarea lui Victor Ciorbea, Gigi Becali sau Dan Diaconescu, câștigă la redistribuire 4 sau 5 procente în plus, afirmă analistul politic Bogdan Teodorescu, pentru Inpolitics.

”Mișcarea Populară are scopul de a ascunde portocaliul și sigla PDL. Cu toate acestea, problema PDL nu este partidul, ci oamenii din fruntea lui. Dacă în prima linie a Mișcării Populare se vor afla Boc, Udrea, Anastase și Flutur, numele noii construcții politice va fi contaminat instant de problemele de imagine ale acestor oameni. Dacă la vârful noului construct va fi etalată o echipă total nouă, care îi va ascunde pe acești oameni vătămați ideologic, ar putea exista o soluție, cât de mică, pentru PDL. Nu uitați nici că este vorba despre vot uninominal. Dacă în anumite colegii nu vor candida Boc, Udrea, Anastase, și alte astfel de nume, PDL poate spera că nu va strica imaginea unor candidați noi. Campania electorală presupune, însă, și faptul că opoziția va spune că ceea ce electoratul poate crede că este verde, rămâne de fapt portocaliu. O atare strategie, cum este cea pe care o înceracă PDL, se pune pe tapet și în alte țări. Nu știu dacă în cazul pedeliștilor va fi o tactică de succes, sau nu, dar este bine să încerce. Față de votul prin corespondență sau reîmpărțirea teritorială a țării, aceasta este o strategie politică cât se poate de legală. Este o strategie de campanie. Să nu uităm că prin cooptarea lui Victor Ciorbea, Gigi Becali și Dan Diaconescu, PDL ar putea să încaseze 4-5 procente doar din redistribuire. În alte condiții, de aceste voturi ar fi beneficiat și USL. Nu este o strategie de ironizat”, explică Bogdan Teodorescu. (Răzvan Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998