CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Teodorescu: ” Geoană a fost un agent toxic și o cârtiță în PSD”

0 comentarii / 1543 vizualizări / 14 noiembrie 2011

Mircea Geoană a fost ”un agent toxic” și ”o cârtiță” în sânul PSD, afirmă analistul politic Bogdan Teodorescu, în exclusivitate pentru Inpolitics, el susținând că excluderea fostului președinte social-democrat va prinde bine lui Victor Ponta, PSD și USL.

”Geoană, 7 înfrângeri”
”Analiza pe marginea cazului Mircea Geoană comportă mai multe nivele ale interpretării. În primul rând, Geoană a făcut tot ce a putut pentru a fi indezirabil pentru PSD. Nu și-a pus funcția de președinte al Senatului în slujba partidului deși partidul i-a dat acea funcție. A făcut multe deservicii PSD, așa cum le face și în momentul de față. În al doilea rând, istoria lui Mircea Geoană se rezumă la 7 înfrângeri, dintre care 6 din postura de președinte al PSD, coroborate cu multe neîmpliniri ale partidului în epoca în care el l-a păstorit. Totodată, cel mai mic scor electoral al PSD a fost înregistrat tot sub conducerea lui Mircea Geoană. I-a atacat în trecut pe Ion Iliescu, pe Adrian Năstase. A slăbit structura unui partid care era cunoscut pentru puterea lui și foarte buna organizare. Pe de altă parte, tot Mircea Geoană este cel care a contestat candidatura lui Crin Antonescu la președinția României și a pus sub semnul întrebării protocolul USL care stipulează că funcția de președinte le revine liberalilor în timp ce aceea de premier le revine social-democraților.

Morală reprobabilă
Cu alte cuvinte, l-a contrat pe Crin Antonescu care i-a fost atât de aproape în 2009, ceea ce spune foarte multe despre calitatea morală a lui Mircea Geoană. În virtutea tuturor acestor motive, Geoană a fost supus judecății partidului și exclus din PSD. I s-a propus să facă o rocadă cu Titus Corlățean la șefia Senatului, deoarece funcția pe care o deține nu a fost folosită în beneficiul partidului. Geoană a refuzat și posibilitatea aceasta. Mai mult, apare peste tot și atacă PSD.

”Ponta, PSD și USL au de câștigat”
Eu cred că din toată această înșiruire de evenimente, Victor Ponta, PSD și USL vor avea de câștigat. Punctul de vedere al cetățenilor nu este atât de afectat din pricina unei astfel de excluderi. Pe termen lung, Ponta și PSD vor avea de câștigat. Aceasta în condițiile în care Mircea Geoană a activat ca un agent al haosului în interiorul PSD. Acum, orice comentariu va face va fi din exteriorul PSD. Criticile lui la adresa social-democrașilor vor fi, de exemplu, la fel ca cele ale lui Sebastian Lăzăroiu, din afara partidului. De asemenea, în acest moment, Victor Ponta a demonstrat că poate conduce PSD după propria sa viziune, fiind sprijinit de un grup puternic și compact.

”USL nu are nevoie de cârtițe”
Pe de altă parte, anul care vine este un an foarte greu în care PSD se va bate cu puterea cea mai hotărâtă să nu își piardă avantajele. Niciun regim nu s-a ținut cu dinții atât de tare de putere ca PDL. Și nimeni nu a fost în stare să facă atâtea doar ca să își mențină puterea. Ultimul lucru de care avea nevoie USL era să aibă cârtițe în interior. Gradul de solidaritate din cadrul PSD și USL va crește. USL nu își permite să aibă lideri nehotărâți, iar gestul lui Victor Ponta arată că este un lider puternic. Să ne amintim jocul lui Geoană din campania electorală, joc care a dus la pierderea alegerilor. Victor Ponta demonstrează acum că nu este genul care să facă un astfel de joc. Din punctul meu de vedere, acesta este cel mai important mesaj al zilei de astăzi”, explică Bogdan Teodorescu. (Răzvan Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998