Teorie incendiara: ”Numirea premierului dupa alegeri se va decide la Bruxelles”
0 comentarii / 1435 vizualizări / 16 noiembrie 2012
Dacă USL câștigă 50% plus unu la alegerile parlamentare, iar Băsescu refuză să-l numească pe Ponta premier, este esențială poziția Bruxellus-ului în acestă dispută, afirmă analistul politic Stelian Tănase, pentru Inpolitics, el explicând că jocurile se vor face încă acolo.
”Luarea de poziție pe care Traian Băsescu a avut-o în această săptămână este, de fapt, un discurs de campanie care trebuie tratat ca atare. Nu e nimic altceva. Băsescu a readus în prim plan o serie de teme pe care vrea să le rostogolească. El și-ar dori ca politicienii să discute problematicile invocate de el. În altă ordine de idei, esențial este ce se va petrece la Bruxelles după aceste alegeri, dacă Traian Băsescu refuză să îl numească pe Victor Ponta premier. De aceea continuă luptele pentru deplasările acolo. Din pricina asta Băsescu a vrut musai să se ducă acolo, ca să facă el cărțile”, comentează Stelian Tănase. (R. Gheorghe)