”Teoriile conspirației, istoria și fermentul anti-establishment se ciocnesc în București. Sunt oare alegerile din România o previzualizare a viitorului nostru politic?” se întreabă prestigioasa publicație The American Conservative într-o amplă analiză dedicată anulării alegerilor din România și candidatului Călin Georgescu.

”Politicianul român pro-rus Călin Georgescu își depune candidatura pentru președinție
„Cred că Georgescu e retardat”, spune Alex, un tînăr român care nu își cenzurează cuvintele cînd vine vorba despre candidatul prezidențial recent exclus. „Dar chiar și eu am votat pentru Georgescu. Cealaltă opțiune era să votez pentru mafia asta care ucide România de 35 de ani.” Alex nu se potrivește profilului tipic al unui votant de dreapta. Are puțin peste 30 de ani, lucrează în București ca consultant IT pentru o companie multinațională, vorbește engleza fluent și are chiar și o coadă de cal. Sentimentele lui despre alegeri rezumă starea confuză a politicii românești, care a devenit brusc un punct de interes internațional, atrăgînd atenția unor personalități precum Elon Musk și vicepreședintele J.D. Vance.

Iată cîteva dintre momentele importante ale sezonului electoral turbulent din România. În noiembrie anul trecut, Călin Georgescu a apărut de nicăieri pentru a cîștiga primul tur al alegerilor prezidențiale românești, propulsat de o combinație neobișnuită de euroscepticism, nostalgie, naționalism și o campanie abilă pe rețelele sociale, în special activă pe TikTok. În decembrie, Curtea Constituțională a României a anulat rezultatele și a programat noi alegeri în mai, invocînd dovezi de interferență rusă furnizate de SRI, agenția de informații interne a României. La începutul lunii martie, șase persoane, inclusiv un general pensionar, au fost arestate pentru complotarea unei lovituri de stat, presupus susținute de Rusia.

Pe 9 martie, Curtea Constituțională a confirmat decizia BEC de a interzice complet participarea lui Georgescu la alegerile reprogramate. Bucureștiul a fost în mare parte liniștit de la decizie, dar imediat după anunț, protestatarii pro-Georgescu s-au ciocnit violent cu poliția. Șeful mercenarilor români Horațiu Potra, cunoscut pentru operațiunile militare din Africa subsahariană, a cerut o revoltă armată pentru a răsturna decizia curții.

De la căderea comunismului, România și omologii săi din Europa de Est au ocupat poziția incomodă de frați mai mici întîrziați, străduindu-se să ajungă din urmă democrațiile bogate și stabile politic ale Occidentului. Tranziția către liberalismul de piață și aderarea la NATO și UE a unui grup de țări de la Marea Baltică la Marea Neagră au fost celebrate pe scară largă ca repere pe drumul spre progres. Crizele constituționale, candidații politici de proastă reputație și ciclurile electorale bizare au fost considerate obstacole minore pe acest drum.

Dar ce se întîmplă dacă ciclul electoral tumultuos al României nu este un indicator întîrziat, ci unul prevestitor? Pe măsură ce alegătorii se confruntă cu decizia Curții Constituționale de a-l descalifica pe Georgescu, amestecul politic exploziv al României, format din conspiraționism, sentiment anti-establishment și acuzații de jocuri murdare, ar putea fi o previzualizare a tulburărilor care vor urma în lumea occidentală.

Georgescu este adesea descris ca un conservator populist în stilul lui Donald Trump sau Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei vecine. Deși mesajul anti-establishment care a alimentat ascensiunea bruscă a lui Georgescu este similar cu tendințele din alte țări, atractivitatea candidatului – și contextul politic în care operează – este unică pentru România.

L-am cunoscut pe Alex prin intermediul lui Dragoș Pichiu, un alt tînăr român pasionat de tehnologie, care lucrează pentru o companie multinațională. Dragoș spune că Alex este „ca un frate”, dar nu sunt de acord în privința problemelor politice. Alex a votat pentru Georgescu doar cu reticență, după ce rezultatele alegerilor din noiembrie au fost anulate. „Am votat doar pentru persoana care aduce cel mai mult haos, pentru că știu că va provoca durere establishmentului”, spune el.

Deși afirmă că „nu e mare pasionat de politică”, Dragoș a fost un susținător mai entuziast al lui Georgescu. El crede că Georgescu a fost tratat nedrept de presa mainstream românească și de jurnaliștii străini. „Judecăm o carte după copertă”, spune el.

Georgescu, spune Dragoș, este „o persoană care a îndrăznit să vorbească despre sistem într-un mod deschis”. El admiră disponibilitatea lui Georgescu de a exprima adevăruri dure despre prețurile ridicate ale energiei, relațiile cu Rusia și necesitatea de a pune capăt războiului din Ucraina. Același set de probleme a alimentat speculațiile în rîndul votanților anti-Georgescu că candidatura sa a fost orchestrată de Rusia.

Alex este mai puțin impresionat de retorica lui Georgescu decît Dragoș. „Cele mai multe dintre declarațiile lui se bazează pe teorii ale conspirației”, spune el, menționînd unele dintre remarcile mai extravagante ale lui Georgescu despre pericolele 5G. De asemenea, este sceptic față de promisiunile lui Georgescu de a organiza un referendum național privind apartenența la UE: „Ar înrăutăți relația noastră cu UE. Am muncit din greu să intrăm în UE.” Alex nu vrea să renunțe la asta; nici Dragoș, care spune că aderarea la UE a fost un „lucru fantastic” pentru România, deși se simte frustrat de poziția subordonată a țării sale în cadrul federației.

Dragoș și Alex nu sunt de acord în toate privințele, dar ambii consideră că Curtea Constituțională și-a depășit atribuțiile prin descalificarea lui Georgescu. „Dacă ne aliniem cu viziunea occidentală, cum putem permite sistemului actual să dicteze ce candidați sunt eligibili?” întreabă Dragoș. El citează cu pasiune definiția democrației dată de Ion Rațiu, un disident român exilat care s-a întors după căderea comunismului pentru a deveni o figură emblematică în politica națională: „Voi lupta pînă la ultima picătură de sînge ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!” Alex este de acord, spunînd că nu a văzut nicio dovadă credibilă că Georgescu ar fi fost manipulat de Rusia. „Asta e democrația”, spune el. „Dacă jumătate dintre români apreciază ideile lui, e în regulă.”

Georgescu a capitalizat de mult timp nostalgia rurală a alegătorilor mai în vîrstă, postînd videoclipuri în care se scaldă în lacuri de munte și călărește cai. Dar atrage și sprijinul tinerilor români precum Dragoș și Alex, care nu au amintiri din era comunistă și au crescut într-o Românie din ce în ce mai bogată, modernă și conectată cu restul Europei. Din 2021 pînă la începutul lui 2025, România a fost guvernată de o mare coaliție care includea principalele partide de centru-dreapta și centru-stînga, un aranjament greoi care pare probabil să continue după alegerile din primăvară. Candidînd ca independent, fără susținerea unui partid major, Georgescu a capitalizat nemulțumirea tinerilor alegători față de status quo.

Ce este „sistemul” pe care alegători precum Dragoș îl disprețuiesc atît de mult? Sentimentul anti-establishment a zguduit recent politica occidentală, alimentat de un peisaj mediatic din ce în ce mai fragmentat, declinul partidelor tradiționale și prăpastia dintre alegători și liderii aleși pe probleme precum imigrația și războiul din Ucraina. În România, însă, sentimentul anti-establishment merge dincolo de nemulțumirea față de coaliția guvernamentală greoaie a țării. Pentru a înțelege atitudinile alegătorilor, trebuie să înțelegi istoria recentă a țării(…)

În 2010, Jaap Scholten, un jurnalist olandez care a scris pe larg despre distrugerea vechii aristocrații transilvănene sub comunism, a raportat că prima generație de foști comuniști a fost succedată de copiii lor, care au capturat pozițiile de vîrf ale societății românești prin nepotism și conexiuni personale.

Emil Esanu, un bancher pensionar din orașul românesc Timișoara, a crescut sub regimul comunist și este de acord cu diagnosticul lui Scholten. „Unii dintre cei mai bogați oameni din această țară sunt moștenitorii vechiului sistem”, spune el, un fapt care explică neîncrederea larg răspîndită față de partidele aflate la putere. „Mai mult sau mai puțin aceiași politicieni au fost la putere. Nu vom scăpa niciodată de corupție decît dacă facem o schimbare reală.”

În ciuda acestor comentarii, Emil nu este un fan al lui Georgescu. „Nu aș fi votat niciodată pentru acest tip”, spune el la începutul conversației noastre. Dar înțelege de ce unii alegători l-au găsit atrăgător. „Vor să pedepsească clasa politică din România. Vor să se răzbune.”

Georgescu, adaugă el, a reușit să capitalizeze statutul său de outsider. „Este vorba despre crearea unei imagini de persoană cinstită.”

Alți votanți anti-Georgescu au remarcat puterea mesajului său anti-establishment. Emese Vig este o jurnalistă maghiară din Cluj-Napoca, un oraș din Transilvania care găzduiește încă o mare comunitate maghiară. Vig este, de asemenea, sceptică față de Georgescu; istoric, candidații cu profilul său ideologic au avut o relație tensionată cu minoritatea maghiară din România. În 2000, candidatul prezidențial de extremă dreapta Vadim Tudor, cu care Georgescu este adesea comparat, a amenințat că va institui legea marțială în zonele maghiare.

Cu toate acestea, Vig înțelege și puterea mesajului lui Georgescu. „România este dominată de rețele vechi, inclusiv foști agenți ai Securității”, explică ea. „Elita politică s-a rebranduit doar după era comunistă.”

Atît Vig, cît și Esanu menționează că mesajul anti-establishment al lui Georgescu a fost deosebit de popular pe rețelele sociale ale expaților. Esanu spune că mulți tineri români care lucrează în industria serviciilor în Europa de Vest au fost entuziasmați de candidatura lui Georgescu. Vig, care are un fiu adolescent, a observat ceva similar online. „Mulți dintre românii care lucrează în afara țării au început să-l urmărească pe Georgescu pe TikTok”, spune ea. „Au început să comunice cu rudele lor din România și să le spună să voteze pentru Georgescu.”(…)

Umbra Securității planează și asupra politicii românești moderne. SRI, agenția de informații interne care a furnizat justificarea pentru descalificarea lui Georgescu, nu mai răpește disidenți, dar influența sa este încă mare. În 2021, potrivit jurnalistului Paul Hockenos, SRI avea un buget mai mare decît agenția soră germană și angaja mai multe persoane decît serviciile de informații olandeze. Aceste cifre sunt impresionante pentru o țară cu o armată neglijabilă și, cel puțin pînă la invazia rusă a Ucrainei, cu puține amenințări externe evidente. Cînd a vizitat România în 2010, Scholten a raportat că oamenii de afaceri români își opreau telefoanele și scoteau bateriile în timpul întîlnirilor importante pentru a evita interceptările guvernamentale.

Poate că aceasta era o paranoia deplasată, dar Indicele de Transformare BTI, un think tank german cu acreditări impecabile care monitorizează progresul țărilor către democrația de piață, a ajuns la concluzii similare. Raportul BTI din 2024 despre România este o lectură sobră. Potrivit raportului, acoperirea mediatică este influențată în mod nejustificat de „influența necorespunzătoare” a „establishmentului militar-informațional”. Unele dintre concluziile raportului rezonează cu cele mai conspiraționiste afirmații ale susținătorilor lui Georgescu: „Deciziile importante tind să fie luate în cercuri închise, unde se crede că președintele și serviciile de informații joacă un rol important.”

Raportul este deosebit de îngrijorător în lumina reticenței SRI de a furniza public dovezi ale legăturilor lui Georgescu cu Rusia. Potrivit BTI, „gradul în care serviciile de informații au pătruns în partidele politice și au controlat diverși lideri rămîne o preocupare; mecanismele de control civil asupra comunității de informații sunt slabe, chiar mai mult decît în trecut.”

Cînd Alex vorbește despre o mafie care ucide România de 35 de ani, la asta se referă. Neîncrederea în partidele politice de establishment și în politicienii convenționali, o forță puternică în multe democrații, este deosebit de intensă în România post-comunistă.

În ciuda istoriei controversate a establishmentului politic român, perioada de tranziție post-comunistă a țării a înregistrat progrese reale. De la aderarea la Uniunea Europeană în 2007, economia României a înflorit, ceea ce este evident în totul, de la noile clădiri de birouri care împînzesc orizontul Bucureștiului pînă la traficul care sufocă bulevardele impunătoare (și odată în mare parte goale) ale lui Ceaușescu. În ianuarie, România a aderat oficial la Zona Schengen a UE, permițînd cetățenilor săi libertatea de mișcare în Europa Centrală și de Vest. Potrivit Eurostat, biroul de statistică al UE, România are acum un PIB pe cap de locuitor mai mare decît Ungaria, o realizare uimitoare pentru o țară despre care mulți se îndoiau că va fi vreodată admisă în UE.

În Timișoara, Emil Esanu a văzut beneficiile acestei perioade transformatoare direct. „Imediat după aderarea la UE”, spune el, „România a început să înflorească.” Țara, continuă el, a beneficiat enorm de pe urma finanțării infrastructurii UE, a investițiilor facilitate de UE și, mai tîrziu, a fondurilor de ajutor pentru Covid. Pe parcursul anilor 2010, a existat un sentiment palpabil de optimism în rîndul românilor că lucrurile se îmbunătățesc(…)

În ciuda progreselor recente, Esanu este în continuare îngrijorat de decizia de a-l exclude pe Georgescu din cursă. „Nu poți elimina un tip din competiție doar pentru că nu-ți place de el”, spune el. „Democrația înseamnă că oamenii ar trebui să decidă, nu Curtea Constituțională.”

Criticii populismului de dreapta au inventat termenul „democrație gestionată” pentru a descrie procesul prin care partidele conservatoare aflate la putere limitează oportunitățile opoziției de a prelua puterea fără a pune formal capăt alegerilor. În Ungaria vecină, Viktor Orbán este adesea acuzat că a promovat această abordare. Prin descalificarea lui Georgescu, Curtea Constituțională a României pare să experimenteze democrația gestionată de la centru. De la emiterea deciziei finale a curții, puține detalii concrete au apărut despre presupusele legături ale lui Georgescu cu Rusia. La momentul deciziei inițiale a curții din noiembrie, ”New York Times” a concluzionat: „Documentele de informații publicate de România nu au furnizat nicio dovadă a unui rol rusesc.”

Pentru mulți români, Georgescu și susținătorii săi amenință cîștigurile obținute cu greu de țară de la sfîrșitul comunismului. În ciuda personalității sale afabile și a popularității pe TikTok, Georgescu s-a complăcut în teorii ale conspirației, a vorbit favorabil despre politicienii fasciști din perioada interbelică și a cerut referendumuri privind apartenența României la NATO și Uniunea Europeană.

Sîmbătă, 15 martie, protestatarii pro-UE și anti-Georgescu s-au adunat în Piața Victoriei din centrul Bucureștiului. Demonstrația a fost supravegheată de un contingent mare de poliție locală și Jandarmerie, forța de contraterorism a României, probabil pentru că susținătorii lui Georgescu se ciocniseră cu poliția în weekendul precedent.

În ciuda prezenței masive a poliției, starea de spirit a mulțimii era veselă. Familiile cu copii mici cumpărau steaguri UE și românești de la vînzătorii ambulanți, care proveneau în principal din marea minoritate romă a României și păreau neinteresați de simpatiile politice ale clienților lor. În fundal, difuzoarele redau muzică populară și rock locală. O femeie cu un microfon a condus pentru scurt timp mulțimea în scandări de „Da Europei, nu dictatorului!”

În mijlocul mitingului, o voluntară pe nume Antonia Babeș a explicat cu amabilitate semnificația unui steag românesc cu o gaură în mijloc purtat de unul dintre demonstranți. Este un simbol al revoluției din 1989, a spus ea, cînd protestatarii anti-Ceaușescu au îndepărtat emblema regimului comunist detestat din centrul steagului.

Babeș avea 8 ani cînd Ceaușescu a fost detronat și își amintește că a văzut sînge pe străzi din cauza violenței revoluționare. Acum are două fiice mici și este îngrijorată de viitorul lor în România, precum și de probleme mai banale, cum ar fi cît timp petrec pe telefoane. România, spune ea, a fost dezavantajată de geografie și istorie. „Este Estul Vestului”, adaugă ea rîzînd. Acesta este motivul pentru care era atît de îngrijorată de promisiunile lui Georgescu de a organiza referendumuri privind apartenența României la NATO și UE.

În ciuda dorinței sale puternice de a vedea România rămînînd parte a ceea ce ea numește „familia europeană”, Babeș înțelege atractivitatea lui Georgescu pentru anumiți alegători. Georgescu, explică ea, a transmis un mesaj de respect pentru mulți români. „Ne-a pus pe un piedestal”, spune ea.

La fel ca Esanu, Babeș este, de asemenea, îngrijorată de lipsa de dovezi din spatele deciziei Curții Constituționale. „A fost decizia corectă, dar nu au fost transparenți”, spune ea.

În altă parte a mulțimii, un grup de protestatari mai tineri erau mai confortabili cu decizia Curții Constituționale. „Toți lucrăm pentru multinaționale”, spune o tînără pe nume Elena, care vorbește engleza cu ușurința cuiva care a crescut cu știri și cultură pop occidentală. Era la protest cu iubitul ei, Cătălin, care și-a perfecționat abilitățile de limbă engleză lucrînd ca salvamar în Herndon, Virginia, înainte de a se întoarce în București.

Un alt protestatar pe nume Julian purta un steag UE și era supărat de ultimele știri din Washington, în special de decizia lui Vance de a interveni în politica românească. I s-a alăturat prietena sa olandeză Joyce, care locuiește în România de ani de zile și vorbește limba fluent. Generațiile anterioare de protestatari de stînga erau de obicei sceptice față de globalizare și marile corporații, dar acești manifestanți se descriau liber ca fiind „pro-corporații”. Pentru Elena, Joyce, Cătălin și Julian, investițiile internaționale facilitate de integrarea în UE au adus locuri de muncă, oportunități economice și progres social în România. Prin promisiunea referendumurilor privind apartenența la UE și NATO, Georgescu amenință aceste cîștiguri obținute cu greu. Toți patru au spus că s-au gîndit să părăsească țara dacă Georgescu ar cîștiga.

În multe privințe, problemele României sunt doar versiuni amplificate ale acelorași probleme care confruntă alte democrații occidentale. Așa cum istoria recentă a României a amplificat politica anti-sistem, tranziția accidentată a țării către piața liberă a intensificat problemele inegalității sociale și economice. În Bucureștiul modern, hipercapitalismul este evident în abundență în mijlocul rămășițelor vechiului regim. Reclamele pentru cazinouri și jocuri online sunt omniprezente – jucătorul de poker româno-canadian Daniel Negreanu este un purtător de cuvînt preferat – iar BMW-uri, Mercedes-uri și Porsche-uri par să fie peste tot.

O clădire de birouri strălucitoare face reclamă unui „ATM Crypto” lîngă un complex de apartamente dărăpănat. Unele clădiri istorice care au supraviețuit au fost frumos renovate; altele se prăbușesc. În ceea ce a mai rămas din centrul istoric al Bucureștiului, fete cu ochi triști încearcă să atragă petreceri de burlaci britanici în restaurante, baruri și cluburi de striptease. Un om fără adăpost doarme sub o frescă proaspăt pictată a Fridei Kahlo, care pare să fi atins o faimă memetică în Europa de Est din motive care rămîn obscure.

Conflictul dintre partidele politice tradiționale și figurile anti-establishment nu este unic pentru România. În Occidentul liberal, organele establishmentului folosesc metode mai blînde pentru a marginaliza liderii și cauzele anti-establishment. În alegerile prezidențiale americane din 2020, 50 de foști oficiali de rang înalt din serviciile de informații au încercat să discrediteze materialele recuperate de pe laptopul lui Hunter Biden ca fiind o stratagemă a serviciilor de informații rusești. În Germania, vechile partide de centru-dreapta și centru-stînga se agață de un „zid de protecție” pentru a împiedica partidul de dreapta dur Alternativ für Deutschland să se alăture unei coaliții de guvernare.

În ciuda obținerii unui număr record de voturi în alegerile parlamentare franceze din 2024, partidul conservator Rassemblement National este încă ținut în afara guvernului printr-un „cordon sanitar”. Așa cum tranziția României către democrația de piață a fost caracterizată de extreme, răspunsul establishmentului politic al țării la Georgescu este doar mai direct decît metodele folosite în alte țări.

Între timp, viața continuă în București. În ciuda ciocnirilor scurte dintre susținătorii furioși ai lui Georgescu și poliția română și a abundenței de retorică aprinsă pe rețelele sociale, șansele unei alte revolte în stil 1989 sunt reduse. Cu toate defectele sale, România modernă este incontestabil mai prosperă, mai modernă și mai deschisă decît acum o generație.

Sub suprafață, însă, se profilează probleme mai mari. După alegeri, „am încetat să mai urmăresc”, spune Dragoș. „Prietenii mei au spus că nu vor mai vota.” Alex spune, de asemenea, că a încetat să mai acorde atenție politicii. În timp ce mulți români sunt ușurați că Georgescu a fost scos din peisaj, alții sunt dezamăgiți de intervenția dură a Curții Constituționale.

Imediat după ce Curtea Constituțională a emis decizia, Georgescu a anunțat criptic că misiunea sa a fost îndeplinită. Nișa sa ideologică a fost ocupată de atunci de George Simion, un politician de dreapta mai tînăr care susține opinii similare, dar pare să nu aibă carisma paternă a lui Georgescu. Crin Antonescu, a cărui față lipsită de inspirație este afișată pe postere în tot centrul Bucureștiului, este candidatul unitar al unei alte coaliții centriste greoaie numită „Alianța Electorală România Înainte”. Pentru a ajunge la tinerii alegători, Antonescu a anunțat recent planurile sale de a lansa un podcast.

Outsiderii pot râde de declarațiile scandaloase ale lui Georgescu, dar fiecare democrație a secolului 21 a fost zguduită de scepticismul crescând față de declarațiile oficiale și de neîncrederea în instituțiile cheie. Aceste tendințe sunt deosebit de evidente într-o țară ca România, unde ultimele decenii au insuflat o neîncredere profundă în sistemul politic. Timp de ani de zile, această criză de credibilitate a fost considerată un fenomen distinct est-european, o mahmureală persistentă din Războiul Rece care va trece în cele din urmă. Acum, însă, încrederea în instituții s-a erodat peste tot, în timp ce rețelele sociale continuă să submineze credibilitatea politicienilor, experților și altor figuri de autoritate. Odată un caz izolat, relegat la periferia culturală și politică a Europei, România nu mai este în urma omologilor săi occidentali. În schimb, pare a fi un prevestitor al disfuncționalității politice ce va urma”. (Traducere și adaptare B.T.I.)