Mai vine omul, dar mai şi pleacă. Această expresie, extrem de înţeleaptă din folclorul naţional, este valabilă şi pentru Guvernul Cioloş. Cum a fost, de altfel, valabilă pentru toate guvernele. Dar acum, nu se pune – sper eu –problema unei debarcări în bloc. Ci doar a unei debarcări în parte. Adică, a unei remanieri. O remaniere de primăvară. Dar, totuşi, masivă. Altfel, Executivul plesneşte. Explodează ca o bombă cu ceas.
Nu am greşit absolut deloc atunci când, chiar înainte de instalare, am prevăzut că acest Guvern este de sacrificiu. De avarie. Un Guvern sac de box. În care, mai devreme sau mai târziu, vor lovi până şi prea supuşii liberali. Nu am greşit nici atunci când i-am sugerat preşedintelui Klaus Iohannis să-şi ia distanţă. Pentru ca nu care cumva să fie identificat – vezi expresia “Guvernul meu” – cu acest moment de tranziţie. Creat din abandonul partidelor politice. Prin abandonul simultan al puterii şi al opoziţiei.
Poate că îmbătat de înălţime, de oxigenul rarefiat, doar domnul Dacian Cioloş îşi mai imaginează că este bătut în cuie. Astfel încât îşi permite să elaboreze prognoze pe termen lung. Şi să anunţe că în 2017 sunt îngheţate creşterile de salarii. Care 2017? Va mai fi Guvernul Cioloş în 2017? Este doar o halucinaţie. În realitate, acest Executiv se pregăteşte să dea în primire. Imediat după alegerile parlamentare. Asta în caz că onorata noastră clasă politică nu va fi lovită de filoxeră. Pentru că scopul fiecărui partid politic, şi cu atât mai mult a celor care câştigă alegerile, nu este altul decât cel de a guverna. Cum îşi imaginează domnul Cioloş că, imediat după alegeri, viitoarea majoritate parlamentară va refuza, cu graţie, să guverneze? În cinstea lui.
Prin urmare, la capătul anului vom avea un nou Guvern. Dar ce va fi până atunci? Până atunci vom avea o remaniere. Şi încă o remaniere mare. Pentru că, dacă nu va fi astfel, bula guvernamentală va exploda.
Este momentul ca domnul Dacian Cioloş să facă un act de sacrificiu. Pentru a mai elibera ceva din presiune. O presiune socială şi, totodată, politică acumulată între timp. Şi care atinge cote periculoase. Dă colţul ierbii şi îi vom vedea pe “tinerii frumoşi şi liberi” ieşind la păscut. În principal, în Piaţa Victoriei. Iar ei, din nou dezamăgiţi, vor cere capete. Nu ar fi mai bine ca aceste capete să fie, din vreme, retezate? Şi oferite “tinerilor frumoşi şi liberi”?
Iar când mă gândesc la o reformă guvernamentală, asimilez acest act oportun şi necesar cu o amputare masivă. Cred că cel puţin 50% din Guvernul Cioloş trebuie să dea în primire. Cam jumătate dintre membrii cabinetului, dintr-un motiv sau altul, s-au cerut. Afară! Dacă Cioloş nu face, astăzi, acest gest bărbătesc, va fi silit să îl facă mai târziu. Dar nu va mai fi bărbătesc. Va fi sub presiune. (Sorin Roșca Stănescu)