Tokes: Membrii UDMR, sclavi ai unei politici bazate pe doctrina statului national unitar
0 comentarii / 1392 vizualizări / 17 august 2010
Liderul CNMT, Tokes Laszlo, critică atitudinea UDMR de a nu susţine „Raportul din umbră” depus la Comitetul pentru Eliminarea Discriminării al ONU de la Geneva şi afirmă că reprezentanţii Uniunii sunt „sclavi ai unei politici naţionale bazate pe doctrina statului naţional unitar şi omogen”.
Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Tokes Laszlo, a prezentat, azi, conform Mediafax, într-o conferinţă de presă susţinută la Oradea, un document intitulat „Dezideratele maghiarilor din Transilvania nu pot fi exclusiv o problemă internă a României”, semnat de preşedintele executiv al CNMT, Toro Tibor, şi de vicepreşedintele responsabil pentru politica externă, Szilagyi Zsolt.
Potrivit documentului, „CNMT respinge şi condamnă ferm modul în care membrii UDMR din delegaţia oficială, în mod special şeful delegaţiei, Asztalos Csaba, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, şi Marko Attila, secretar de stat pe probleme etnice, au încercat să bagatelizeze problemele ridicate în «Raportul din umbră»”.
Comenteaza