In Memoriam Lucia Efrim

O veste amară m-a căutat azi, dimineața devreme. Tare devreme pentru vești amare. Pentru că tot devreme a plecat dintre noi Toto, fosta mea colegă de an în facultate și de breaslă. Nu m-aș fi gîndit vreodată, cînd stăteam în bănci, la cursuri, că voi ajunge peste ani să-i scriu necrologul. Nu m-aș fi gîndit că va pleca dintre noi cu atîta grăbire, ca o stea care cade din senin, lăsînd în urmă un cer mai gol și o liniște greu de suportat. De ce m-aș fi gîndit la atîta injustețe?…

O excepțională ziaristă, un excepțional om. A plecat după suferință lungă și grea, nemeritată suferință. Un nume discret, dar foarte respectat în breasla jurnaliștilor dedicați adevărului.
Lucia a fost mai mult decît un profesionist al cuvîntului scris. A fost un spirit viu, onest, vesel, sensibil și atent la nuanțe, mereu cu o întrebare în plus, mereu cu o ezitare asumată atunci cînd știa că a scrie despre oameni înseamnă, înainte de toate, a-i asculta.
A scris cu limpezime, empatie și rigoare, fără zgomot, dar cu greutate. Era dintre acei jurnaliști care nu căutau să strălucească prin scandal, ci să lumineze prin înțelegere. O prezență calmă într-o lume grăbită, o conștiință tăcută într-o meserie adesea răstignită de grabă și superficialitate.
Moartea Luciei ne ia pe toți prin surprindere și ne lasă fără răspuns. A plecat prea devreme, într-un moment în care încă mai avea de spus, de înțeles, de iubit.
Se spune că Dumnezeu și-i cheamă mai repede pe cei buni. Dacă e așa, atunci sigur avea nevoie de un înger cu voce blîndă și ochi limpezi, care să aline și acolo, sus.
Dar aici, jos, doare. Și e nedrept.
Ne rămîne amintirea unei tinere femei cu lumină în privire și eleganță în gest, a unei prietene loiale și a unei colege respectate. Sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care au avut privilegiul de a o cunoaște.
Drum lin, Toto.
Tu pleci, dar cuvintele tale vor rămîne aici. Le vom citi mai departe cu inima strînsă și cu recunoștință. Acolo, sus, nu uita de noi, pentru că noi sigur nu vom uita de tine…(Bogdan Tiberiu Iacob)