Traian Băsescu a votat alături de soţie şi de EBA
0 comentarii / 1405 vizualizări / 10 iunie 2012
Preşedintele Traian Băsescu a votat la Colegiul Economic „A. D. Xenopol”, împreună cu soţia, Maria Băsescu, şi cu fiica cea mică, Elena Băsescu, fiind aclamat, la ieşire, de câţiva cetăţeni aflaţi în curtea instituţiei de învăţământ.
Îmbrăcat cu o cămaşă în carouri, cu mâneci scurte, şi cu pantaloni maro, preşedintele a sosit la secţia de vot în jurul orei 11.00, împreună cu soţia şi fiica.
Soţia şefului statului şi fiica cea mică au terminat mai repede votarea, iar Traian Băsescu le-a spus: „V-aţi descurcat mai repede ca mine”.
Secţia de vot a fost împodobită cu ghivece cu flori, precum şi cu un bonsai pe biroul membrilor, fiind amplasat şi un covor roşu la intrare.
Traian Băsescu a votat, conform Mediafax, a dat mâna cu membrii secţiei de vot, după care le-a spus jurnaliştilor prezenţi, care voiau să îi pună întrebări, că va face declaraţii în afara secţiei.
Şeful statului a fost aclamat, la ieşire, de câţiva cetăţeni aflaţi în curtea Colegiului. Traian Băsescu a dat mâna cu câţiva dintre aceştia şi i-a salutat.
Băsescu a spus că este extrem de important de văzut dacă populaţia a înţeles într-adevăr că nimeni nu a vrut să taie nici pensii şi nici să impună măsuri de austeritate.
„Pentru mine este o zi test, pentru că cei care candidează astăzi sunt şi exponenţii celor care au guvernat în perioada de criză. Este extrem de important să vedem dacă într-adevăr populaţia a înţeles că nimeni nu a vrut să taie nici salarii, nici să impună măsuri de austeritate, ci ţara trebuia trecută prin criză. Iar cei care nu au observat pot să se uite astăzi la Spania şi Grecia şi mai au unde să se uite prin Europa” , a afirmat Traian Băsescu.
Comenteaza