CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Traian Basescu – trei dintr-o lovitura

0 comentarii / 1170 vizualizări / 24 septembrie 2009

Anticipată de Inpolitics de mai multă vreme, iniţiativa preşedintelui privind reducerea numărului de parlamentari şi alegerea unui Parlament unicameral loveşte trei ţinte odată. Prima ţintă este poziţionarea în adversitate cu sistemul politic (privit cu reticenţă, dacă nu chiar cu adversitate, de tot mai mulţi români). Procedeul nu este nou. El a fost aplicat de mai multe ori de Traian Băsescu, cel mai elocvent exemplu fiind referundumul privind suspendarea preşedintelui din mai 2007. Ca şi atunci, Traian Băsescu încearcă să se asocieze acum cu o cauză care are priză la electorat şi să se poziţioneze ca singur promotor al acelei cauze. Calculul este extrem de simplu şi se fudamentează pe imaginea proastă pe care o are instituţia Parlamentului în percepţia publică. Dar mai are în vedere şi faptul că foarte mulţi români nu-l mai cred pe şeful statului ca persoană. De aceea, Traian Băsescu nu cere un vot direct (de tipul „votaţi-mă”), ci unul indirect – „votaţi în favoarea proiectului pe care îl susţin”. A doua ţintă este compromiterea Parlamentului. Ţinta nu este întâmplătoare dacă ţinem cont de faptul că cele mai năprasnice atacuri la adresa preşedintelui au fost orchestrate prin intermediul acestei instituţii. Acţiunea de suspendarea a preşedintelui, dar şi comisiile în cazurile Udrea şi Ridzi sunt exemple concludente ale acestei bătălii subterane. De altfel, ultimele atacuri la adresa Elenei Udrea, susţinute masiv de trusturile media adverse, a avut un efect extrem de negativ asupra imaginii lui Traian Băsescu. Or, prin iniţiativa sa, orice atac viitor la adresa lui Traian Băsescu va fi interpretat de către acesta ca o reacţie a sistemului la măsurile de reformă propuse. A treia ţintă este trecerea într-un con de umbră a agendei contracandidaţilor săi. Traian Băsescu încearcă să le „ia faţa” contracandidaţilor săi la funcţia de Preşedinte printr-o temă de dezbatere care să acopere toate mesajele acestora. Deloc întâmplător, momentul ales de Traian Băsescu pentru lansarea iniţiativei sale a coincis cu moţiunea de cenzură a PNL. Dar şi cu, zice-se, apropiatul anunţ al lui Sorin Oprescu de a candida la Preşedinţia României (care, la rândul său, şi-a contramandat această acţiune pentru a nu fi „înghiţit” din punct de vedere comunicaţional de moţiunea de cenzură a liberalilor). …Trebuie de remarcat faptul că, mişcarea lui Traian Băsescu este una extrem de inteligentă. Cu toate acestea, reuşita ei nu este garantată. Asta deoarece contracandidaţii săi ar putea să nu se opună proiectului lui Traian Băsescu şi să evite, în acest fel, capcana întinsă de şeful statului. Mai mult, unii dintre aceştia, cum ar fi Sorin Oprescu, ar putea veni cu o serie de propuneri în plus faţă de cele ale lui Traian Băsescu, reducând, în acest fel, delimitările electorale pe marginea acestui subiect. De asemenea, există posibilitatea ca trusturile media care îi sunt adverse lui Traian Băsescu să „boicoteze” această dezbatere publică şi să reducă efectul scontat de strategii preşedintelui. În fine, există şi posibilitatea ca electoratul pur şi simplu să nu mai „guste” o astfel de iniţiativă, rămânând inert în deziluzia sa faţă de mediul politic. (Nicolae Calistru)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998