”Cu cîteva zile înainte de „Operațiunea Sindoor” a Indiei, Islamabadul a suspendat acordul din 1972 cu New Delhi, care urmărea să stabilească o pace durabilă între cei doi vecini. India a lansat „Operațiunea Sindoor” în noaptea de 7 mai, vizînd infrastructura teroristă din Pakistan, ca răspuns la un atac terorist mortal din Pahalgam, Kashmir, de luna trecută. New Delhi a declarat că a lovit cel puțin nouă ținte”.

„Acțiunile noastre au fost concentrate, măsurate și de natură neescaladantă. Niciun obiectiv militar pakistanez nu a fost vizat. India a demonstrat o reținere considerabilă în selecția țintelor și metoda de execuție”, a declarat guvernul indian într-un comunicat.
Prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, a descris atacurile drept un „atac laș” și a afirmat că Islamabadul „are tot dreptul să răspundă cu forță la acest act de război impus de India, iar un răspuns ferm este în curs de aplicare”.

Tensiunile dintre India și Pakistan au escaladat pînă la acțiuni militare în urma uciderii a 26 de turiști nevinovați în Pahalgam, Kashmir, de către teroriști susținuți de Pakistan, într-un atac terorist în stil Hamas, conform unei analize a R.T.
Legăturile Armatei Pakistaneze și ale Serviciului de Informații Inter-Servicii (ISI) au fost stabilite de Agenția Națională de Investigații a Indiei la cîteva zile după masacrul în masă. Publicul a fost furios și a cerut o răzbunare adecvată.
Ambele națiuni au anunțat o serie largă de măsuri diplomatice și economice în urma atacului. În mod remarcabil, India a suspendat Tratatul Apelor Indului (IWT) din 1960 pentru prima dată de la semnarea pactului de către cei doi vecini. Respingînd decizia Indiei de a suspenda IWT, Pakistanul a avertizat că orice deviere a apei va fi tratată ca un „Act de Război”. Islamabadul a declarat, de asemenea, că își va „suspenda” participarea la toate acordurile bilaterale cu India, inclusiv la Acordul Simla din 1972, un acord de referință.

Pakistanul a promis un răspuns de forță pe întreg spectrul la orice amenințare împotriva suveranității sale, a pus forțele armate în stare de alertă maximă și a început o mobilizare selectivă. Cele mai multe măsuri erau de așteptat. Dar, prin suspendarea Acordului Simla, Pakistanul a oferit, fără să intenționeze, un mare avantaj Indiei.

Ce este Acordul Simla?

Acordul Simla dintre India și Pakistan a fost semnat pe 2 iulie 1972 la Barnes Court (Raj Bhavan) în orașul Shimla, din statul indian Himachal Pradesh, între prim-ministrul indian de atunci, Indira Gandhi, și omologul său pakistanez, Zulfikar Ali Bhutto. A fost ratificat pe 15 iulie 1972 (de Pakistan) și pe 3 august 1972 (de India), intrînd în vigoare a doua zi.

Acordul a venit în urma înfrîngerii totale a Pakistanului în războiul din 1971, care a divizat țara și a creat Bangladeshul independent.

Acordul stipula: „Guvernul Indiei și Guvernul Pakistanului sunt hotărîte ca cele două țări să pună capăt conflictului și confruntării care le-au afectat pînă acum relațiile și să lucreze pentru promovarea unei relații prietenoase și armonioase și pentru stabilirea unei păci durabile în subcontinent, astfel încît ambele țări să își poată dedica de acum înainte resursele și energiile pentru sarcina urgentă de a avansa bunăstarea popoarelor lor.”

Documentul urma să pună bazele unei relații pașnice și stabile între cele două națiuni. S-a decis ca cele două țări să fie hotărîte „să își soluționeze diferențele prin mijloace pașnice, prin negocieri bilaterale sau prin orice alte mijloace pașnice convenite de comun între ele”.

Tratatul a impus ca cele două țări să rezolve problemele bilateral, înlocuind rezoluția Națiunilor Unite privind Kashmirul. Poate mai important, prin acord, India și Pakistan au stabilit Linia de Control (LoC), denumită anterior Linia de Încetare a Focului, transformînd-o într-o graniță cvasi-oficială între cele două națiuni.

New Delhi a reușit să convingă Islamabadul să schimbe denumirea liniei de încetare a focului în Linia de Control (LoC), disociind-o astfel de linia de încetare a focului impusă de ONU în 1949 și subliniind că de acum Kashmirul era o problemă pur bilaterală între India și Pakistan.

Tratatul preciza clar că forțele indiene și pakistaneze trebuie să se retragă de pe teritoriile lor respective ale „graniței internaționale”. Că în Jammu și Kashmir, LoC rezultată din încetarea focului din 17 decembrie 1971 va fi respectată de ambele părți, fără a prejudicia poziția recunoscută a niciuneia dintre părți.

Faptul că a existat doar un război limitat de la semnarea acordului reflectă eficacitatea acestuia.

Unii birocrați indieni au susținut ulterior că un acord tacit de a transforma această LoC într-o graniță internațională a fost încheiat în timpul unei întîlniri individuale între cei doi șefi de guvern. Birocrații pakistanezi au negat orice astfel de lucru. Nici acest lucru nu era acceptabil pentru publicul indian.

Acordul Simla solicita ambelor părți să rezolve toate problemele bilateral. Dar Pakistanul nu a respectat niciodată această parte a tratatului și a dus problemele la nivel internațional, în special prin manifestări zgomotoase despre Kashmir la ONU.

Pakistanul s-a angajat în terorism transfrontalier ca instrument de politică externă pentru a slăbi India și a încuraja separatismul în Kashmir, precum și pentru a ține Forțele Armate Indiene blocate.

Islamabadul crede că, prin suspendarea tratatului, poate duce din nou toate problemele la ONU sau la alte organisme și poate invita terțe părți să intervină în disputele India-Pakistan. Dar, prin suspendarea Acordului Simla, statutul LoC devine incert. Va fi posibil ca oricare dintre părți să profite unilateral și să încerce să o încalce pentru a cîștiga teren.

India este mai puternică, atît militar, cît și în alte domenii, și va avea avantajul. Pakistanul a încercat să încalce LoC în 1999, ceea ce a dus la Războiul Kargil, unde pakistanezii nu doar că au fost alungați, ci au suferit o înfrîngere umilitoare și pierderi foarte mari. Anterior, în 1984, Pakistanul a încercat să preia controlul asupra Ghețarului Siachen, un teritoriu indian demarcat prin acordul de la Karachi. Ca răspuns, India a lansat Operațiunea Meghdoot în 1984, obținînd controlul deplin asupra ghețarului.

Cu suspendarea Acordului Simla, New Delhi este liber să folosească opțiuni militare fără a încălca vreun tratat. Aceste opțiuni ar putea fi numeroase. India ar putea viza proactiv taberele teroriste de peste LoC pentru a încetini sau opri infiltrarea teroristă. India ar putea recîștiga teritorii în sectoare critice, în special cîștiguri precum Pasul Haji Peer, pe care le-a pierdut anterior sub presiunea internaționalului. Există și alte sectoare unde India poate crea zone-tampon mai extinse pentru a reduce amenințările la adresa autostrăzii Srinagar-Leh.

Cînd tratatul a fost semnat, Pakistanul avea sprijinul Occidentului, în special al SUA, deoarece Washingtonul avea nevoie de Pakistan pentru operațiunea sa împotriva Uniunii Sovietice în Afganistan. Lucrurile s-au schimbat de atunci. Astăzi, lumea curtează India. India este o democrație matură cu o economie puternică. Este, de asemenea, o putere militară semnificativă. Rusia, Europa, SUA, lumea arabă și chiar China au nevoie de India din motive economice.

India poate acum folosi influența pe care o are asupra marilor puteri pentru a izola Pakistanul. A fost încurajator să observăm că, atunci cînd New York Times a raportat că turiștii din Pahalgam au fost uciși de „militanți din Kashmir”, Comitetul pentru Afaceri Externe al Camerei Reprezentanților SUA a corectat titlul, referindu-se la atacatori ca „teroriști”. Legăturile Indiei cu China se îmbunătățesc, de asemenea – ceea ce provoacă insecuritate în Pakistan.

Acordul Simla nu a împiedicat relația dintre cele două țări să se deterioreze pînă la punctul de conflict armat chiar și înainte – în Ghețarul Siachen sau în timpul Războiului Kargil din 1999.

Premisele pentru reconciliere, buna vecinătate și pace durabilă între cei doi au fost încălcate în mod repetat de terorismul sponsorizat de Pakistan. Se aștepta ca aceștia să se abțină de la amenințarea sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau independenței politice a celuilalt, ceea ce a fost, de asemenea, încălcat. Armata Pakistanului a promis în mod repetat să răzbune înfrîngerea umilitoare și capitularea a 93.000 de soldați apți, „aruncînd pacea în vînt”.

Normalizarea progresivă a relațiilor, așa cum era prevăzută de tratat, nu a fost permisă să se întîmple de către armata Pakistanului, care conduce de facto țara din 1947. Puterea armatei pakistaneze provine din insecuritatea maselor națiunii. Pașii care trebuiau luați pentru a promova călătoriile, comerțul și relațiile culturale au continuat să înregistreze eșecuri. Suspendarea tratatului a ridicat îngrijorări cu privire la viitorul păcii și stabilității în regiune, în special în ceea ce privește LoC în Jammu și Kashmir.

Suspendarea ar putea reînvia tacticile de război prin intermediari pe care cadrul Simla își propusese să le reducă. Este posibil să nu aibă consecințe tactice imediate, dar ar putea deschide ușa pentru o mai mare aventură diplomatică și militară. Reluarea ostilităților sau instabilitatea la graniță ar putea deraia eforturile de dezvoltare și consolidare democratică în J&K după abrogarea Articolului 370. Conflictul escaladant dintre două state înarmate nuclear a dat deja alarma în comunitatea internațională, determinînd apeluri la reținere și dialog.

Suspendarea Acordului Simla a oferit Indiei o oportunitate de a-și recalibra strategiile de securitate și diplomatice. De asemenea, a întărit cazul pentru reincluderea Pakistanului pe lista gri a Grupului de Acțiune Financiară.

Prin desconsiderarea Acordului Simla, Pakistanul a făcut un mare favor Indiei și prim-ministrului Modi pentru a revendica Kashmirul ocupat de Pakistan, ceva ce întreaga clasă politică a Indiei ar susține. India are rezerve valutare de aproape 680 de miliarde de dolari, în timp ce ale Pakistanului sunt de 15 miliarde de dolari. Pakistanul nu poate susține un conflict. Amploarea conflictului armat va fi graduală. Este timpul să așteptăm și să vedem cum se vor desfășura lucrurile”. (Traducere și adaptare B.T.I.)