Mult comentatul tratat de extrădare între Siria și România, care trebuia semnat azi, a murit în fașă, fără explicații oficiale. În locul său, a fost semnat doar un mai modest tratat privind transferul de persoane cu condamnări privative de libertate, despre care presa speculează că ar putea reprezenta baza aducerii lui Hayssam în România, dar care are șanse slabe să devină realitate.

Faptele, pe scurt: România și Siria, contrar opiniei generale, au avut și pînă azi un acord de extrădare, semnat pe vremea lui Ceaușescu, dar care avea o prevedere clară: un cetățean sirian nu poate fi extrădat sub nicio formă în România. Cum Hayssam e sirian get-beget, legea respectivă îi asigura toată liniștea necesară.
E posibil, teoretic, ca tratatul (nedat încă publicității) semnat azi să modifice legea respectivă, Decretul nr. 70/1979, publicat în B. Of. nr. 19 din 5 martie 1979, iar Siria să accepte expulzarea propriilor cetățeni. Dar, e greu de crezut această ipoteză, mai ales că România este, ea însăși, semnatară a unei convenții internaționale, cea de la Paris, din 1957, ratificată de noi în 1997, privind extrădarea, potrivit căreia nu are dreptul să expulzeze un cetățean român, ci doar unul străin sau un apatrid. Același lucru e prevăzut și în legea nr. 296/2001. În aceste condiții, nu poate fi vorba de reciprocitate în relația cu Siria, pentru ca aceasta să accepte expulzarea unui cetățean propriu (e de la sine înțeles că cetățenia siriană primează) de pe teritoriul ei.

De asemenea, acceași convenție prevede că fapta pentru care se face expulzarea trebuie să se regăsească în legislația ambelor state. Cum Hayssam este condamnat la noi pentru teorism, iar faptele lui – acțiuni îndreptate contra unui stat membru NATO – au toate șansele să fie percepute cu totul altfel într-o țară ca Siria, acuzată de occident că ar fi un stat terorist, e cu atît mai greu de crezut în expulzarea sirianului. În fine, aceeași convenție de la Paris mai stipulează că expulzarea poate fi refuzată de un stat, chiar în condițiile existenței unui tratat bilateral, în cazul invocării unor probleme de vîrstă sau sănătate. Or, să nu uităm că pe Hayssam l-au declarat bolnav de cancer chiar medicii români.
Tratatul semnat azi ar mai putea reprezenta un fel de replică a deciziei-cadru a UE din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotarârilor judecătoreşti în materie penală. Grație acestei înțelegeri, bunăoară, cetățenii unei țări membră UE condamnați în altă țară tot din UE pot executa pedeapsa respectivă în țara de baștină, dar, atenție, numai cu acordul deținuților. Altfel spus, chiar dacă s-ar invoca faptul că Hayssam are și cetățenie română și poate executa pedeapsa în această a doua sa patrie, e nevoie de acordul său. În plus, constituția siriană, adoptată în martie 1973, interzice expulzarea propriilor cetățeni, ba chiar garantează drepturi speciale pentru cetățenii arabi în general, la art.43.

În fine, ar mai exista o a treia ipoteză, anume că România și Siria au semnat azi un tratat care face abstracție pur și simplu, de normele europene la care țara noastră a achiesat, și este unul cu dedicație, care să vizeze strict – chiar dacă nu și explicit – persoana lui Hayssam. Caz în care se ridică, totuși, o mare întrebare: de ce ar face Siria un asemenea gest față de o țară membră a unei Uniuni, cea europeană, care are relații mai mult decît reci cu ea și pe care doar Sarkozi se mai agită să le încălzească? Să fie Hayssam un pion de sacrificiu pe altarul intereselor internaționale ale Siriei, al cărei acord cu UE trebuie ratificat de toate statele membre? Posibil, dar greu de crezut, spunem noi.
Nu e, în consecință, deloc lipsită de temei ipoteza că, în realitate, totul e doar un joc de imagine al lui Traian Băsescu, menit să mai abată cînd și cînd atenția publicului de la alte teme și să mai bage, totodată, spaima în cîțiva pesediști de frunte. (Bogdan Tiberiu Iacob)