CURS VALUTAR
1 EUR = 4.98 RON UP | 1 USD = 4.54 RON UP | 1 GBP = 5.84 RON DOWN

Trump rage către UE după amenda gigantică dată Google: Voi anula aceste penalități nedrepte!

0 comentarii / 3468 vizualizări / 5 septembrie 2025

”Astăzi, Europa a „lovit” o altă mare companie americană, Google, cu o amendă de 3,5 miliarde de dolari, luînd efectiv bani care ar fi fost altfel destinați investițiilor și locurilor de muncă americane. Aceasta se adaugă la numeroasele alte amenzi și taxe care au fost impuse împotriva Google și a altor companii tehnologice americane, în special. Este foarte nedrept, iar contribuabilul american nu va tolera asta!
După cum am spus și înainte, administrația mea NU va permite acestor acțiuni discriminatorii să continue. Apple, de exemplu, a fost forțat să plătească 17 miliarde de dolari ca amendă, care, în opinia mea, nu ar fi trebuit impusă — ar trebui să-și primească banii înapoi! Nu putem permite ca acest lucru să se întîmple geniului american strălucitor și fără precedent și, dacă se întîmplă, voi fi forțat să inițiez o procedură conform Secțiunii 301 pentru a anula aceste penalități nedrepte aplicate companiilor americane care plătesc taxe. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei probleme!” a scris președintele SUA, Donald Trump, pe rețeaua Truth Social.

Ulterior, el revenit:
”În completarea mesajului meu anterior despre Google, vă rog să considerați această declarație ca o confirmare a faptului că Google a plătit, în trecut, 13 miliarde de dolari în urma unor reclamații și acuzații false, ajungînd la un total de 16,5 miliarde de dolari. Cît de nebunesc este asta? Uniunea Europeană trebuie să oprească această practică împotriva companiilor americane, IMEDIAT!” (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998