CURS VALUTAR
1 EUR = 4.98 RON UP | 1 USD = 4.54 RON UP | 1 GBP = 5.84 RON DOWN

Tusk: Rușii mi-au atacat cibernetic partidul. Presa: Începe și în Polonia Operațiunea ”București”?

1 comentariu / 2044 vizualizări / 2 aprilie 2025

”Operațiunea ”București” este pe cale să înceapă? Premierul Tusk, despre interferența cibernetică „străină” în alegeri și trocul estic Operațiunea „București” tocmai începe? Premierul Donald Tusk tocmai a anunțat că a avut loc un atac cibernetic asupra sistemului informatic al Platformei Civice (partidul lui Tusk n.n.). După cum a adăugat el, serviciile indică „o urmă estică”. „Interferența străină în alegeri a început”. – a adăugat el” scrie publicația poloneză Niezalezna.

„Atac cibernetic asupra sistemului informatic al Platformei. Interferența străină în alegeri a început. Serviciile indică o amprentă estică”, a scris șeful guvernului polonez pe Platforma X.

”A avut loc un atac cibernetic asupra sistemului informatic al Platformei Civice; acesta a constat într-o încercare de a prelua controlul asupra calculatoarelor angajaților partidului și ale personalului electoral. Potrivit autorităților responsabile cu securitatea cibernetică, datele specifice privind atacul cibernetic indică modul de operare al serviciilor din Est” – acestea sunt, la rîndul lor, cuvintele șefului Cancelariei prim-ministrului, Jan Grabec (PO).

„Serviciile de stat lucrează intens în legătură cu incidentul de securitate cibernetică privind OP. Problema este serioasă și vă vom ține la curent cu toate detaliile” – a scris viceprim-ministrul și ministrul digitalizării Krzysztof Gawkowski pe Platforma X. Înregistrările tuturor politicienilor menționați – prim-ministrul, viceprim-ministrul și șeful Cancelariei – au apărut în succesiune rapidă.

Un scenariu românesc în Polonia?

În România, primul tur al alegerilor prezidențiale, în care a cîștigat Călin Georgescu, a fost anulat. Alegerile au fost anulate în decembrie 2024, într-un moment în care alegătorii străini votaseră deja în turul al doilea. Motivul oficial invocat a fost „interferența externă în procesul electoral”, în special presupusul „sprijin rusesc” în campania unuia dintre candidați. Alegerile prezidențiale din Polonia vor avea loc la 18 mai 2025. Povestea presupusei „influențe rusești” a apărut deja în rîndul politicienilor din tabăra de guvernămînt. S-au făcut încercări de a submina situația juridică existentă, susținînd că Camera de control extraordinar și afaceri publice a Curții Supreme, care aprobă alegerile, „nu este o instanță”. Cu toate acestea, președintele polonez Andrzej Duda a respins prin veto așa-numita lege incidentală a lui Szymon Holownia”. (Traducere și adaptare B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

Nu sunt permise comentariile.

STRTIME=1662721998