Fenomenal! Ucraina a amenințat cinci state ale Uniunii Europene în principal și Uniunea Europeană în ansamblul ei cu un proces la Curtea Europeană de Justiție. Prin care să obțină penalizarea Uniunii Europene, a celor cinci state între care se numără și România, uriașe despăgubiri financiare și comercializarea fără taxe vamale și fără niciun fel de restricții a produselor sale agricole. Poate face acest lucru? Dacă da, cu ce șanse de reușită? Și cu ce costuri în plan politic și moral?
Ucraina pune semnul egalității între un privilegu și un drept. Acestui stat nu i-a fost acordat dreptul de a-și comercializa produsele agricole fără taxe în spațiul Uniunii Europene. I s-a făcut doar un favor. Pe termen scurt. Un sacrificiu al Uniunii Europene care expiră pe 15 septembrie. Nu i se putea acorda – și nici nu i s-a acordat – un drept la libera comercializare a produselor sale. Din simplul motiv că un asemenea privilegiu perpetuat ar însemna o abatere de la normele, de la principiile și de la practicile Uniunii Europene. În definitiv, Uniunea Europeană adoptă politici protecționiste pentru propriile produse și numai acestea sunt scutite de taxe vamale. Ucraina nu face parte din Uniunea Europeană și în mod normal nu poate beneficia de acest avantaj. I s-a făcut doar un favor temporar, întrucât este victmă a unui război de agresiune, iar statele UE au decis să susțină politic, moral, economic și militar Ucraina.
Prin urmare, Ucraina nu poate nici în plan moral și nici în plan juridic să transforme un privilegiu temporar într-o obligație perpetuă a Uniunii Europene. Cu atât mai mult cu cât comportamentul Ucrainei în ceea ce privește piața produselor agro-alimentare scutite temporar de vamă a fost profund incorect. Și păbugos din perspectiva statelor membre. Ucraina a beneficiat temporar de scutire de vamă și mai beneficiază până pe 15 septembrie, cu condiția de a nu comercializa aceste produse pe teritoriul Uniunii Europene. Această condiție a fost încălcată afectând grav toate statele membre, dar în principal cinci state din Europa centrală și de est și în cel mai înalt grad România. De ce afirm acest lucru? Pentru că România este cel mai mare producător de grâu din Uniunea Europeană. Grâul produs în România respectă în mod obligatoriu toate normele instituite de Uniunea Europeană, ceea ce îl face mai scump. Ucraina, nesupunându-se acestor norme, produce grâu mai ieftin și ne face o concurență neloială.
Din punctul meu de vedere, de analist, de om care susține în mod constant Ucraina, pentru a rezista agresiunii Federației Ruse, Kievul manifestă nu numai incorectitudine, ci și ingratitudine față de efortul pe care noi îl facem. Las la o parte faptul insultător în mod indirect că în discursurile publice ale lui Volodimir Zelenski acesta evită să mulțumească României pentru uriașele sacrificii pe care le face, sacrificii upgradate mai recent și prin posibilitatea ca, prin violarea ecosistemului Deltei Dunării, Ucraina să transporte nave de mare tonaj pe Canalul Bâstroe, pe care l-a adâncit pe ascuns, apoi pe Sulina și, în fine, pe Dunăre. Acest sacrificiu al României implică și riscuri mari, pe care ni le asumăm, de extindere a războiului atât la gurile Dunării cât și, în viitor, în zona internațională a fluviului.
Cele cinci state care au făcut presuni asupra Uniunii Europene ca, începând de la 15 septembrie, să înceteze acordarea acestui favor și totodată să primească cuvenitele despăgubiri, pentru ca fermierii noștri să fie ajutați să supraviețuiască, au reușit în cele din urmă să determine Uniunea Europeană să schimbe în favoarea ei înșăși regula jocului. De aici și amenințarea cu un proces împotriva UE, la Curtea Europeană de Justiție, declanșat de Kiev. Un proces pe care, cu certituine, Ucraina îl va pierde. În plan moral însă deja a pierdut. În particular, în ceea ce privește România și Ungaria, Volodimir Zelenski ar trebui să-și amintească că etnicii noștri și etnicii maghiari cetățeni ai Ucrainei luptă pe front cu arma în mână, sacrificând-și uneori viața pentru a ajuta un stat, din care fac parte în urma unor conjuncturi istorice, dar care nu-i respectă și refuză cu obstinație nu numai să le acorde cuvenitele drepturi, dar și să le recunoască statutul de minorități .