Spre rușinea noastră, suntem siliți să constatăm că aparenta generozitate și compasiune a românilor față de ucraineni și drama prin care trec aceștia se transformă uneori – iar frecvența este îngrijorătoare – în acte de spoliere a acestora. Români lacomi, necinstiți, hrăpăreți, mulți dintre ei făcând parte din clanuri interlope, lucrând mână în mână cu polițișt corupți, își bagă adânc mâna în buzunarele acestor nefericiți și, în egală măsură, în banii furnizați de Uniunea Europeană. Sub privirile impasibile ale mai marilor din Inspectoratele pentru Situații de Urgență, sistem coordonat de Raed Arafat.
Vă mai amintiți? Imediat după ce am vorbit pentru prima dată despre practica vaccinării la chiuvetă cu complicitatea unor cadre medicale, am fost contrazis și chiar admonestat de colegi din presă și chiar de către analiști cu ștaif, pe motiv că aș fi inventat pur și simplu o nouă problemă cu care se confruntă românii. Și, din păcate, s-a dovedit că aveam dreptate. Cu vârf și îndesat. Astfel încât procurorii au și acum de lucru cu falsele certificate de vaccinare. Nu exclud posibilitatea ca, inițial, să am parte de același tip de reacție și legat de tema pe care o supun astăzi dezbaterii opiniei publice. O fi acesta un subect tabu și nu știu eu?
Numai în trei luni ale acestui an, conform statisticilor oficiale, pentru găzduirea, hrănirea și îngrijirea cetățenilor ucraineni care au ales decamdată să rămână în România, au fost cheltuite peste 100 de milioane de lei din bani europeni. Bani pentru care nu a dat nimeni socoteală. Bani încasați de cei care i-au găzduit. Numai că unele dintre gazde s-au dovedit a fi veritabili rechini imobiliari. Au încasat în mod abuziv, fără a fi de nimeni controlați, nu numai ce li se cuvenea, ci și banii destinați hranei și altor necesități ale acestor familii de ucraineni, cele mai multe fiind reprezentate de femei, unele vârstnice, care își însoțesc copiii și nepoții în acest cumplit exod. Și care, necunoscând limba română și, adesea, nici măcar limba engleză, sunt complet neajutorate. Să vedem prin urmare cum stăm.
Programul adoptat de Guvern, a cărui respectare însă Guvernul nu o verifică sub nicio formă, prevede că fiecare refugiat beneficiază de 50 de lei pe zi pentru cazare și de 20 de lei pe zi pentru hrană. Lunar, deci, se adună pentru fiecare persoană 2.100 de lei. Adică în jur de 430 de euro. Cu cât sunt cazați mai mulți ucraineni într-un apartament, cu atât mai mare este suma decontată. Dacă avem de-a face, de exemplu, cu cinci persoane, proprietarul locuinței primește de la statul român circa 2.100 de euro. Adică 10.500 de lei. În final, statul recuperează acești bani de la Uniunea Europeană. Unde cotizează toți cetățenii statelor membre, inclusiv cetățenii români. Acest program poartă indicativul 50/20. În mod legal, românii care găzduiesc ucraineni trebuie să rețină sub forma chiriei o sumă neimpozabilă, de bun simț, raportată la nivelul pieței, de exemplu 400 de euro la un apartament de două camere, de restul urmând să beneficieze refugiații, pentru a-și plăti mâncarea și utilitățile și a-și acoperi, eventual, și alte nevoi urgente, precum cele vizând unele produse de igienă personală. Evident că o bună parte dintre români – sper că cei mai mulți – așa procedează. Nu însă și rechinii imobiliari, care încearcă și reușesc să profite de situație și de vulnerabilitățile sistemului. Cum procedează concret aceștia?
Rechinii imobiliari pun mâna pe întreaga sumă primită de la stat. O cheltuie cum îi taie capul. Nu îi informează pe cetățenii ucraineni despre drepturile lor și despre cuantumul sumei primite. Aceștia din urmă sunt dezorientați, uneori naivi și relativ ușor de păcălit. Mai ales că nu ne cunosc limba și nici modul în care funcționează lucrurile în țara noastră. Unele „gazde” și mai hrăpărețe le solicită ucrainenilor bani în plus. De pildă plata pentru primele două luni, sub pretextul că banii de la stat vin cu întârziere. Le mai cer în plus și o garanție, așa cum se procedează de obicei, atunci când se încheie un contract de închiriere. Cunosc un caz în care o familie formată din cinci ucraineni ocupat o locuință la o chirie stabilită la suma de 1000 de euro lunar. Au fost induși în eroare, cum că statul acoperă doar 700 de euro. Au fost siliți să plătească din propriul buzunar 300 de euro, pentru a acoperi prespusa diferență. Și s-au aflat și în situația de a-și acoperi singuri cheltuielile cu hrana și utilitățile. În primele două luni, au acoperit din banii proprii chiria integrală și au plătit și o garanție în cuantum de 500 de euro. Proprietarul s-a ales cu 2.100 de euro primiți lunar de la stat, plus alți 300 de euro plătiți de refugiați, plus garanția, plus cei 2.000 de euro din primele luni, bani pe care nu i-a mai returnat niciodată.
Și, atenție! Avem de-a face aproape întotdeauna cu persoane vulnerabile. Copii, femei sau oameni în vârstă. Nemaifăcând față cheltuielilor și presiunilor sau chiar amenințărilor unor proprietari, dintre care unii fac parte din clanuri interlope, fiind asociați și cu polițiști corupți, ucrainenii fie cedează și, dacă au posibilitatea, acceptă toate compromisurile de teamă să nu rămână cu copiii în stradă, fie renunță la o serie de drepturi bănești, considerând că pur și simplu au pierdut banii, și pleacă în altă parte.
Ceea ce mi se pare extrem de grav este faptul că autoritățile statului nu controlează sub nicio formă asemenea mecanisme, care se viciază din ce în ce mai mult pe zi ce trece, și nu iau cuvenitele măsuri, pentru a opri acest fenomen.
O altă problemă e că aflăm cu toții cum, în plină criză economică și financiară traversată de români, valoarea chiriilor crește. Oare de ce? Răspunsul este că mii și mii de familii de ucraineni au închiriat pe bani europeni, uneori în condițiile pe care le-am prezentat mai sus, apartamentele libere. Proprietarilor, chiar și celor care sunt cinstiți, de bună credință, le convine acest mecanism, prin care beneficiază de venituri substanțiale, garantate de stat, necontrolate și neimpozitate. Iar efectul, veți vedea, devastator, îl vom vedea peste numai peste câteva zile, când se redeschid anul școlar și anul universitar. Și când elevii și studenții nu vor mai găsi locuințe în care, la prețuri acceptabile, să poată să stea în gazdă.
Acest lanț al slăbiciunilor, pe care doar l-am schițat mai sus, este de fapt o nouă radiografie a vulnerabilităților de care dau dovadă autoritățile statului român și mai ales Inspectoratele locale pentru Situații de Urgență, care au implementat un mecanism plin de hibe pe care, conform declarațiilor celor responsabili, nici măcar nu mai sunt în stare să îl controleze sau să-l îmbunătățească.