Udrea: ”E prea devreme sa ma gindesc la presedintia Romaniei”
0 comentarii / 1422 vizualizări / 25 martie 2011
Ministrul Turismului, Elena Udrea, susține că e prea devreme să ia în calcul, acum, candidatura la președinția țării, dar recunoaște, totodată, că ea și-a dorit foarte mult postul de ministru, pentru a dovedi că are capacitatea să treacă de la vorbe la fapte și să lase ceva în urmă.
Prezentă la emisiunea ”Nașul”, de la 10TV, Udrea a fost întrebată dacă s-a gîndit vreodată să ajungă președinte al țării.
”În mod clar există la nivel mondial o ascensiune a femeilor până la cel mai înalt nivel şi foarte multe femei sunt alese în funcţiile cele mai înalte. E foarte devreme să mă gândesc la aşa ceva. Deci am un lucru de făcut, cât mai este el de făcut vreau să îl fac cât mai bine. Eu mi-am dorit să fiu ministru. I-am auzit pe mulţi spunând: nu am vrut să fiu ministru, s-a întâmplat. Nu, eu mi-am dorit să fiu ministru pentru că am spus aşa: există o etapă în viaţa unui om politic în care trebuie să treacă de la vorbe la fapte, să vadă omul dacă în afară de vorbe ştie să şi facă ceva. Eu sunt un om care vreau să las ceva în urma mea. Habar nu am dacă după mandatul ăsta vreodată voi mai fi ministru sau altceva mai mult, dar vreau ca după mandatul meu, cât va fi el, pentru că vedeţi că miniştrii acum se schimbă relativ repede, vreau să rămână ceva în urma mea, să spună: pe asta a făcut-o Elena Udrea când a fost ministru. Şi ăsta e un minister în care am posibilitatea să fac o mulţime de lucruri. Drumuri, apă, canal, şcoli, reabilitări de spitale, pe bani de la stat, pe bani europeni, o mulţime de lucruri care se pot face şi pe care vreau să le las în urma mea. Şi vom vedea dacă reuşesc lucrul ăsta” a venit răspunsul ministrul Turismului. (B.I.)
Comenteaza