CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Udrea: Nominalizarea lui Silaghi, inconştienţă politică

0 comentarii / 1496 vizualizări / 18 iulie 2013

Nominalizarea lui Ovidiu Silaghi pentru funcţia de ministru al Transporturilor este o dovadă de „inconştienţă politică”, afirmă deputatul PDL Elena Udrea, ea menţionând că şansele pentru un raport MCV pozitiv sunt „nule”.

Elena Udrea critică nominalizarea lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor, informează RFI: „Mie mi se pare o prostie colosală atât a liberalilor, cât şi a premierului! Să vii cu propunerea domnului Silaghi la Ministerul Transporturilor, după ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu condamnarea fostului ministru Fenechiu, să vii cu un alt ministru cu probleme cu justiţia, cu probleme mari de imagine, care la un moment dat în mandatul trecut a fost retras tocmai datorită acestor probleme mi se pare o dovadă de inconştienţă politică”.
Elena Udrea cere, conform Mediafax, ca la Ministerul Transporturilor să fie numit un om care să poată finaliza procesul de privatizare de la CFR Marfă: „La Ministerul Transporturilor a pornit un proces extrem de important, cel al privatizării CFR Marfă. Cred că este obligatoriu ca la Ministerul Transporturilor să vină cineva care să fie capabil să finalizeze acea privatizare (…). Apar acum detalii din procesul de privatizare, aflăm că vor fi disponibilizaţi două mii de oameni, că firma care a câştigat nu-şi asumă nici o obligaţie de investiţie. Deci este din nou o privatizare cu cântec a Guvernului USL”.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998